Drept Internațional Privat

Dreptul Internațional Privat = drept privat cu elemente de extraneitate.

Elementul de extraneitate este acea parte componentă a unui raport juridic care se află în străinătate sau sub incidența unei legi străine. Elementul de extraneitate nu constituie un al patrulea element al raportului juridic, peste subiecte, conținut și obiect al raportului juridic, ci oricare dintre aceste trei elemente ale raportului juridic poate constitui totodată și element de extraneitate.

Exemple:

- În legătură cu subiectul raportului juridic:

• în legătură cu persoanele fizice – pot fi elemente de extraneitate cetățenia (raporturi încheiate între un cetățean român și unul străin), reședința obișnuită;

• în legătură cu persoanele juridice – elemente de extraneitate pot fi sediul uneia sau chiar a ambelor părți ale raportului juridic, reședința obșnuită ș.a.

- În legătură cu obiectul raportului juridic (prestația părților) – elementul de extraneitate poate apărea cu privire la bun (dacă, de exemplu, un bun este plasat în străinătate).

- În legătură cu conținutul raportului juridic (drepturile și obligațiile părților) – se materializează prin anumite elemente precum:

• în cazul actelor juridice, locul încheierii actului sau locul executării lui;

• în legătură cu faptele juridice – delict săvârșit în străinătate sau delict săvârșit în România cu efect în străinătate.

Conflictul de legi

În momentul în care într-un raport juridic apare un element de extraneitate, problema care se pune în mintea judecătorului sau arbitrului competent să soluționeze un litigiu cu privire la acel raport este ce sistem de drept se va aplica acelui raport juridic.

Exemplu: un contract de vânzare-cumpărare încheiat între o firmă română, în calitate de vânzător, și o firmă germană, în calitate de cumpărător. Contractul s-a încheiat în București, dar marfa se livrează în Germania. Între părți izbucnește un litigiu generat de executarea necorespunzătoare sau neexecutarea de către una dinre părți a obligațiilor ce îi revin (firma română nu a expediat marfa sau firma germană nu a achitat prețul). Problema litigioasă se pune cu privire la termenul de prescripție. Să presupunem că acțiunea a fost introdusă la 5 ani de la apariția conflictului, fiind deci prescrisă conform dreptului român (3 ani), dar neprescrisă conform dreptului german (10 ani).

Există două elemente de extraneitate: sediul uneia dintre părți și locul executării contractului.

Întrebarea din mintea judecătorului este cea care reprezintă conflictul de legi.

Conflictul de legi = acea întrebare care se pune în mintea judecătorului sau arbitrului român competent să soluționeze litigiul privind care dintre cele două sisteme de drept este aplicabil în speță, în cazul în care în raportul juridic există un element de extraneitate și care constă în aceea că acel raport juridic devine susceptibil de a i se aplica două sau mai multe sisteme de drept existente în țări diferite.

Elemente esențiale ale conflictului de legi:

 izvorul – elementul de extraneitate;

 noțiunea de conflict de legi nu sugerează ideea unui conflict de suveranități;

 dacă există un element de extraneitate, acel raport devine susceptibil de a i se aplica un sistem de drept. Acel raport este caracterizat de existența unei norme specifice, numite normă conflictuală. Această normă poate să trimită la sistemul legislativ străin sau la cel român;

 conflictele de legi pot apărea numai în raporturile juridice de drept privat.

Art. 2567 N.C.Civ. – prin noțiunea de raporturi de drept internațional privat se înțeleg raporturile civile, comerciale, precum și alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate – raporturile ce țin de dreptul familiei, raporturile de muncă, raporturi privind comerțul internațional, proprietatea intelectuală sau procesul civil internațional.

Per a contrario, raporturile de drept public nu fac obiectul dreptului internațional privat.

În dreptul privat, părțile sunt pe poziție de egalitate juridică.

Pot apărea conflicte de legi cu privire la latura civilă a procesului penal, nu și la latura penală.

Soluționarea conflictului de legi – se face printr-o normă juridică specifică, și anume norma conflictuală.

Norma conflictuală = acea normă juridică specifică dreptului internațional privat care soluționează conflictele de legi, în sensul că stabilește care dintre sistemele de drept în prezență urmează să se aplice cu privire la acel raport juridic.

Comparație între norma conflictuală și norma materială:

 deosebiri:

a.) norma conflictuală nu cârmuiește raportul juridic pe fondul său. Ea numai arată care dintre sistemele de drept în prezență se va aplica în acel raport juridic. Așadar, norma conflictuală este o normă de trimitere sau, cum se mai spune în doctrină, este o normă de fixare.

b.) norma conflictuală se aplică întotdeauna în prealabil față de norma materială. Așadar, raționamentul material este ulterior celui de drept internațional privat. În momentul în care s-a decelat sistemul juridic aplicabil, raționamentul de drept internațional privat s-a încheiat.

Izvoarele normelor conflictuale:

- există norme conflictuale în dreptul intern, principala sursă fiind Cartea a VII din N.C.Civ., dar și art. 148-162 din Legea 105/1982.

- izvoare internaționale:

- convențiile internaționale la care România este parte;

- reglementările UE, în special Regulamentele (Reglamentul ROMA I – privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale, Regulamentul ROMA II – privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale, Regulamentul ROMA III, care nu a intrat încă în vigoare).