Drept Internațional Privat

ELEMENTUL DE EXTRANEITATE

Definiţie: Elementul de extraneitate este acea parte componentă a unui raport juridic care se află în străinătate sau sub incidenţa unei legi străine.

Elementul de extraneitate nu este al patrulea element al unui raport juridic, ci chiar cele trei din urmă pot constitui ele însele elemente de extraneitate.

• Subiectele: persoană fizică - cetăţenia, reşedinţa obişnuită;

persoană juridică - sediul, reşedinţa obişnuită;

• Obiectul: bunurile

• Conţinutul(drepturile si obligaţiile părţilor): acte juridice- locul încheierii sau executării fapte juridice- delict săvârşit în străinătate

CONFLICTUL DE LEGI

În momentul în care într-un raport juridic apare un element de extraneitate, problema care se pune în mintea judecătorului/arbitrului competent sa soluţioneze un litigiu de acest gen este: ce sistem de drept se va aplica acestui raport juridic?

Exemplu: Contract de vânzare-cumpărare încheiat între o firmă română-vânzător şi o firmă germană-cumpărător. Contractul se încheie la Bucureşti, însă marfa se livrează în Germania. Apare un litigiu generat de neexecutarea contractului- vânzătorul român nu a livrat marfa. Problema care se pune în mintea judecătorului/arbitrului român este aceea de a vedea care dintre cele două sisteme de drept se va aplica?

Termenul de prescripţie este diferit în cele două sisteme de drept(România- 3 ani, Gerrmania- 5ani). Presupunem că acţiunea a fost introdusă după 3 ani, pentru sistemul românesc ea este prescrisă, pentru sistemul german încă nu este prescrisă.

În exemplul mai sus prezentat, există două elemente de extraneitate: sediul cumpărătorului şi locul executării contractului. Astfel apare un conflict de legi.

Definiţie metaforică: Conflictul de legi este acea îndoială care se pune în mintea judecătorului/arbitrului competent să soluţioneze litigiul constând în aceea de a vedea care sistem de drept se aplică.

Definiţie ştiinţifică: Conflictul de legi este acea situaţie care apare în cazul în care într-un raport juridic există un element de extraneitate şi care constă în aceea că acel raport juridic devine susceptibil de a i se aplica două sau mai multe sisteme de drept aparţinând unor ţări diferite.

Elemente definitorii

Izvorul conflictului de legi este acel element de extraneitate.

Noţiunea de conflict de legi a fost preluată din sistemul francez şi nu sugerează ideea unui conflict de suveranităţi.

Conflictul de legi este soluţionat de o normă specifică, denumită normă conflictuală. Aceasta aparţine de regulă dreptului român şi poate face trimitere la sistemul românesc sau la sistemul străin, existând astfel acea susceptibilitate.

Conflictul de legi poate apărea numai în raporturile juridice de drept privat.

Art. 2567 NCCiv prevede că prin noţiunea de raporturi de drept internaţional privat se înţeleg raporturile comerciale, precum şi alte raporturi de drept privat cu elemente de extraneitate.În noţiunea de raporturi de drept privat intrând: raporturi de muncă, raporturi de transport internaţional, anumite instituţii ale proprietăţii intelectuale, procesele civile internaţionale.

Per a contrario, raporturile de drept public nu fac obiectul dreptului privat internaţional, acestea putând fi: raporturi de drept constituţional/ administrativ/ financiar/ penal/ etc. Asta nu înseamnă că în raporturile juridice drept public nu pot apărea şi elemente de extraneitate

Exemplu: Se săvârşeşte o infracţiune, victima -care cere despagubiri- fiind cetăţean străin.

În mintea judecătorului nu se pune problema de conflict de legi, deoarece metoda de reglementare a părţilor în acel raport juridic este diferită. În raporturile private părţile sunt pe picior de egalitate juridică, însă în raporturile publice părţile sunt pe poziţie de subordonare.

În raportul juridic penal, şi cel din exemplul de mai sus, poate exista o latură civilă. Chestiunile private din procesul penal urmează raţionamentul conflictual.

NORMA CONFLICTUALĂ

Soluţionarea conflictului de legi se face printr-o normă specifică, denumită normă conflictuală.

Definiţie: Norma conflictuală este o normă juridică specifică dreptului internaţional privat, care soluţionează conflictul de legi, în sensul că stabileşte care dintre sistemele de drept urmează să se aplice cu privire la acel raport juridic.

Comparaţie: norma conflictuală – norma materială

Norma conflictuală nu cârmuieşte raportul juridic pe fondul său, aşa cum face norma materială, ci doar arată care dintre sistmele de drept în prezenţă se va aplica. Aşadar este o normă de trimitere, de fixare.

Norma conflictuală se aplică întotdeauna în prealabil faţă de norma materială. Raţionamentul specific dreptului internaţional privat este în ordine logică anterior celui de drept material.

Izvoarele normelor conflictuale

Principala sursă este: partea materială – Noul Cod Civil Cartea VII

partea partea procedurală- Legea 105/1998 Art. 148-162

Există şi izvoare internaţionale: Convenţiile internaţionale la care România este parte

Regulamentul Roma I (obligaţiile contractuale)

Regulamentul Roma II (obligaţiile necontractuale)

Regulamentul 44/2001 Bruxelles I

Structura normelor conflictuale

Norma materială are ca elemente: ipoteză, dispoziţie şi sacţiune.

Norma conflictuală are două elemente, purtând denumiri diferite faţă de cele ale normei materiale, dar în esenţă sunt la fel:

• Conţinut ( ipoteza) – materia la care norma conflictuală se referă;

• Legătura normei (dispoziţia) – acel element al structurii care arată ce sistem de drept se va aplica cu privire la conţinutul normei.

• Legătura normei ca element de structură este în esenţă legată de un element concret – punct de legătură.

Exemplu: Art 2572 NCCiv: Starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naţională, dacă prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel.

Art 2568 NCCiv: Legea naţională este legea statului a cărui cetăţenie o are persoana fizică sau, după caz, legea statului a cărui naţionalitate o are persoana juridică.

Conţinut: starea şi capacitatea persoanei fizice (statut)- ce anume se reglementează?

Legătura: legea naţională

Punctul de legătură: cetăţenia – ce înseamnă legea naţională?

Exemplu: Art 2580 NCCiv: Statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa naţională.

Art 2571 NCCiv: Persoana juridică are naţionalitatea statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social.

Conţinut: statutul organic al persoanei juridice

Legătura: legea naţională

Punctul de legătură: sediul social