Drept Internațional Privat

1.Elementul de extraneitate

Raporturile juridice dintre persoanele fizice, juridice apartinând diferitelor state se stabilesc ca urmare a dezvoltarii relatiilor sociale, culturale dar mai ales a celor care ne intereseaza respectiv relatiile economice, politice, tehnico-stiintifice. Ca urmare a unora din aceste relatii statele încheie conventii internationale multilaterale sau bilaterale, tratate comerciale, acorduri de comert, etc, prin care îsi reglementeaza principalele aspecte ce formeaza cadrul juridic al colaborarii.

Sunt vizate chestiunile fiscale, vamale, contingentele de marfuri, transportul international, regimul juridic al strainilor, vânzarea internationala, proprietatea intelectuala si multe altele. Activitatile persoanelor implicate depasesc granitele unui stat participând la schimbul de valori pe plan international. Asa apar o serie de relatii cu unul sau mai multe elemente straine, internationale sau de extraneitate.

Literatura de specialitate defineste elementul strain ca fiind o simpla împrejurare de fapt datorita careia raportul juridic este legat de mai multe tari si prin aceasta de mai multe sisteme de drept.

Uneori important este locul unde se afla autoritatea care instrumenteaza si care poate atrage aplicarea legii acelei autoritati, (….) iar în materia raspunderii delictuale civile relevant este locul unde s-a produs fapta ilicita, cea care a produs prejudiciul, cum eset cazul accidentelor auto si altele.

2.Raporturi juridice cu un element de extraneitate

Conform teoriei generale a dreptului elementele raportului juridic sunt: subiectul, continutul si obiectul. Elementul strain la care ne referim în cadrul dreptului international privat poate fi diferit si anume de refera la orice situatie de fapt care- fac susceptibil de a i se aplica mai multe sisteme de drept.

3.Obiectul dreptului international privat

Dreptul international privat a vizat mult timp numai un grup de raporturi cu un element strain: relatii de drept privat adica acelea reglementate de dreptul civil comercial, procesual civil, de dreptul familiei si altele conexe cu ele. Mai nou în sfera raporturilor ce intra în aria de interes a dreptul international privat ca ramura a dreptului se afla si raporturile de dreptul muncii.

In art.1al.2 al legii române de drept international privat , se arata ca ”în întelesul prezentei legi, raporturile de drept international privat sunt raporturi civile,comerciale, de munca, de procedura civila si alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate”.

4.Denumirea disciplinei

DIP având un obiect si o metoda proprie de reglementare întruneste conditiile unei ramuri de drept de sine statatoare.

Denumirea afost utilizata pentru prima oara în anul 1834 de catre Joseph Story în lucrarea sa “Commentaires on the Conflict of Laws, de catre Foelix în 1843 în Droit international prive si de Schaffner în 1851(Entwobung des internationalen Privatrechtes).

Au aparut discutii (în literatura de specialitate) pe marginea denumiri în sensul ca expresia “drept international” desemneaza în mod traditional dreptul international public; izvoarele dreptului international privat sunt preponderent interne, nu internationale iar litigiile generate de raporturile juridice cu un element extern se solutioneaza de instantele nationale.

Aceste afirmatii sunt adevarate dar întaresc convingerea ca nu ne aflam pe teritoriul dreptului international public care reglementeaza realtiile dintre statele suverane (si alte subiecte de drept international public, cum sunt organizatiile guvernamentale internationale)si subiecte cum ar fi suveranitatea sau imunitatea diplomatica. Asa dupa cum am mai aratat dreptul international privat are un obiect si o metoda proprie de reglementare întrunind conditiile unei ramuri de drept de sine statatoare.