Drept Internațional Privat

Drept Internaţional Privat – C1

8.02.2007

Particularitatea DIP o constituie raporturile juridice care au în conţinutul lor un element de extraneitate. Elementul de extraneitate este acea parte a raportului juridic aflată în străinătate (sub incidenţa unei legi străine).

Elementul de extraneitate nu este al patrulea element al raportului juridic. Elementele raportului juridic sunt subiectele, conţinutul şi obiectul.

Elementul de extraneitate se poate regăsi în oricare din elementele componente ale raportului juridic:

- subiectele raportului juridic: pentru persoanele fizice, elementul de extraneitate este cetăţenia uneia sau ambelor persoane, domiciliul şi reşedinţa, chiar şi religia în anumite sisteme de drept; pentru persoanele juridice este sediul social, naţionalitatea şi fondul de comerţ (compus din patrimoniu, vad comercial şi clientelă)

- obiectul raportului juridic: bunul care face obiectul raportului juridic se află în străinătate

- conţinutul raportului juridic: pentru actele juridice este locul încheierii actului juridic sau locul executării contractului; pentru faptele juridice este locul săvârşirii delictului sau locul producerii prejudiciului.

Dacă într-un raport juridic apare un element de extraneitate, pentru cel care trebuie să soluţioneze sau să reglementeze acel raport juridic se naşte o problemă specifică: conflictul de legi.

Definiţie ştiinţifică: conflictul de legi este situaţia care apare în cazul în care într-un raport juridic există un element de extraneitate şi care constă în aceea că acestui raport juridic îi sunt susceptibile de a se aplica două sau mai multe sisteme de drept aparţinând unor state diferite.

Definiţie metaforică: conflictul de legi este acea problemă care se pune în mintea instanţei sesizate care soluţionează litigiul, problemă care constă în: care din cele două sau mai mlte sisteme de drept se va aplica litigiului respectiv?

Elementele definitorii ale conflictului de legi

- izvorul conflictului de legi este elementul de extraneitate

- conflictul de legi nu trebuie să fie un conflict de suveranităţi între state; acesta nu are legătură cu dreptul internaţional public; conflictul de legi se soluţionează prin prisma sistemului de drept al instanţei sesizate. A existat şi propunerea ca acest termen să fie înlocuit cu termenul de “concurs de legi”.

- conflictul se numeşte conflict de legi, dar acest conflict există între sistemele de drept ale statelor în prezenţă.

Conflictul de legi poate apărea numai în legătură cu un raport de drept privat. Numai în raportul de drept privat, judecătorul naţional poate aplica o lege străină; în raportul juridic de drept public nu se pune niciodată problema ca judecătorul să aplice o lege străină.

Ramurile în care pot apărea conflicte de legi: dretul comerţului internaţional, dreptul transporturilor, drept civil, dreptul familiei, drept comercial, dreptul muncii (contractul individual de muncă), drept procesual civil - art. 1 din L105/1992 enumeră ramurile.

Raporturile de drept public nu dau naştere la conflicte de legi, deşi şi în aceste raporturi juridice pot interveni elemente de extraneitate.

Soluţionarea conflictului de legi se face de către o normă specifică DIP: norma conflictuală. Aceasta este o normă juridică specială, specifică DIP, care soluţionează conflictul de legi în sensul că ea indică care din sistemele de drept în prezenţă este aplicabil cu privire la acel raport juridic.

Deosebirile între norma conflictuală şi norma materială (care poate fi de drept material sau de drept procesual):

- norma conflictuală nu cârmuieşte raportul juridic pe fondul său, ci numai arată sistemul de drept aplicabil. Norma conflictuală este o normă de fixare; norma materială dă soluţia pe fondul cauzei.

- norma conflictuală are o aplicare prealabilă faţă de norma materială şi influenţează norma materială aplicabilă - se aplică norma conflictuală care va indica sistemul de drept aplicabil, iar apoi instanţa sesizată va căuta în sistemul de drept indicat acea normă materială care să soluţioneze litigiul pe fond.

Structura normei conflictuale: elementele specifice unei norme juridice sunt ipoteza (situaţia de fapt), dispoziţia (conduita cerută) şi sancţiunea.

În DIP ipoteza se numeşte conţinutul normei conflictuale şi dispoziţia se numeşte legătura normei conflictuale. Conţinutul normei conflictuale prezintă categoria de raport juridic (situaţie faptică) la care norma se referă. Legătura normei conflictuale indică sistemul de drept aplicabil pentru conţinutul normei conflictuale. Legătura normei conflictuale plasează conţinutul în sfera unuia sau celuilalt din sistemele de drept în prezenţă. Legătura normei conflictuale se materializează printr-un element concret, care este punctul de legătură. De exemplu:

- Art. 11: starea, capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naţională, afară numai dacă, prin dispoziţii speciale, nu se prevede altfel. Art. 12: Legea naţională este legea statului a cărui cetăţenie o are persoana în cauză. - conţinutul normei conflictuale: starea, capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice (adică statutul persoanei fizice), legătura normei conflictuale: legea naţională, punctul de legătură: cetăţenia.

- Art. 40: Persoana judiciară are naţionalitatea statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social. Art. 41: Statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa naţională, determinată în modul prevăzut de art. 40. - conţinutul normei conflictuale: statutul organic al persoanei juridice, legătura normei conflictuale: legea naţională, punctul de legătură: sediul social.

- Art. 49: Posesia, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garanţii reale, sunt cârmuite de legea locului unde acestea se află sau sunt situate, afară numai dacă prin dispoziţii speciale se prevede altfel. - conţinutul normei conflictuale: posesia, dreptul de proprietate, celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garanţii reale; legătura normei conflictuale: legea locului unde acestea se află sau sunt situate; punctul de legătură: locul.

Norma conflictuală aparţine sistemului de drept a instanţei sesizate. Sistemul instanţei sesizate se numeşte legea forului (lex fori). Această regulă rezidă din forţa juridică a normei conflictuale, de regulă normele conflictuale sunt norme imperative şi de principiu instanţa trebuie să le aplice ca atare. Norma conflictuală trebuie să aparţină lex fori pentru că atunci când se pune problema identificării normei conflictuale, numai instanţei sesizate îi este cunoscută. Legea care s-ar aplica pe fondul litigiului nu este încă cunoscută, urmând a fi identificată după aplicarea normei conflictuale.