Drept internațional public -2-

CAPITOLUL VII

TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNATIONAL

1. TERITORIUL DE STAT – NOTIUNE SI COMPONENTE

Teritoriul de stat reprezinta spatiul geografic în limitele caruia un stat îsi exercita suveranitatea sa deplina si exclusiva.

În dreptul international teritoriul de stat este un element de o deosebita importanta, întrucât vizeaza o valoare fundamentala pentru existenta însasi a statelor.Teritoriul constituie, dupa cum s-a mai aratat, una din premisele materiale ale existentei statului, alaturi de populatie. Statul se bazeaza pe populatia care este situata pe un anumit teritoriu.

Asupra teritoriului sau statul îsi exercita pe deplin si în mod exclusiv suveranitatea si actioneaza în vederea realizarii sarcinilor si functiilor sale, celelalte state fiind obligate sa nu aduca atingere integritatii teritoriale a altor state si drepturilor suverane pe care acestea le au în limitele lor teritoriale.

Deplinatatea suveranitatii teritoriale a unui stat se exprima prin aceea ca în propriul teritoriu fiecare stat este în masura sa determine întinderea si natura competentelor sale, sa reglementeze raporturile sociale în cele mai variate domenii, sa-si impuna autoritatea sa asupra întregului mecanism social si sa dispuna asupra resurselor si bogatiei nationale.

Exclusivitatea suveranitatii teritoriale înseamna ca fiecare stat îsi exercita suveranitatea numai pe un anumit teritoriu si nici un stat nu-si poate exercita suveranitatea pe teritoriul altui stat. Exercitarea suveranitatii mai multor state asupra aceluiasi teritoriu ar contrazice însusi conceptul de suveranitate. Între statele independente respectul suveranitatii teritoriale este una dintre bazele esentiale ale raporturilor internationale.

Deplinatatea si exclusivitatea suveranitatii teritoriale nu exclud, însa, ca un stat, prin propria vointa si în conditii stabilite prin acorduri internationale, sa permita altor state si cetatenilor acestora accesul pe propriul teritoriu si unele drepturi în folosirea acestuia, în general pe baza de reciprocitate. Astfel, statele îsi acorda reciproc dreptul de tranzit al mijloacelor de transport feroviare, rutiere, aeriene, maritime sau fluviale, dreptul de a efectua schimburi economice si de a face afaceri, dreptul de a utiliza în anumite limite instalatiile sau fondurile acestora, etc.

De asemenea, în cadrul cooperarii internationale statele se pot angaja sa se abtina pe propriul teritoriu de la anumite activitati, cum ar fi amplasarea unor categorii de arme, efectuarea unor miscari de trupe sau a unor aplicatii militare, ori de la construirea unor instalatii care ar dauna mediului înconjurator si ar produce prejudicii si altor state, de a introduce restrictii în ce priveste desfasurarea unor activitati sau de a se supune în cadrul dreptului lor de a legifera unor conditii si limite stabilite prin conventiile internationale la care sunt parte.

De la exercitarea în mod exclusiv a suveranitatii de stat asupra teritoriului au existat de-a lungul istoriei si câteva exceptii, când un anumit teritoriu a fost supus suveranitatii a doua sau mai multor state. Acesta situatie, adesea cu caracter provizoriu, cunoscuta sub numele de condominium, a fost specifica evului mediu, fiind legata îndeosebi de conflictele dintre marile puteri sau de regimurile coloniale. În prezent, mai dainuie în câteva cazuri: Andira (Spania si Franta), datând din 1278; Insulele Noile Hebride din Oceanul Pacific (Anglia si Franta) si altele mai putin importante.

Suveranitatea de stat asupra teritoriului ca fundament al exercitarii autoritatii depline si exclusive a unui stat asupra unui teritoriu constituie o abordare moderna a problemei teritoriului în dreptul international, ca rezultat al evolutiei relatiilor internationale.

În evul mediu teritoriul era considerat proprietatea exclusiva a monarhului, care-l putea vinde, schimba, darui sau pune zalog dupa propria sa vointa absoluta, potrivit regimului aplicat proprietatii feudale (dominium).Revolutia franceza a impus ideea de suprematie teritoriala (imperium), ca expresie a autoritatii pe care un stat o exercita asupra unui teritoriu, opusa notiunii de proprietate.

Spre sfârsitul secolului al XIX-lea se impune teoria competentei, potrivit careia teritoriul ar reprezenta sfera de validitate în spatiu a ordinii juridice nationale, în care statul îsi exercita nu atributii de suveranitate, ci doar competente stabilite de dreptul international.

Aceasta teorie nu exprima în mod corect raportul dintre stat si propriul sau teritoriu. Statele nu exercita asupra teritoriului lor o simpla competenta pe care dreptul international le-ar acorda-o.Si acesta pentru doua consideratii principale:ca statul exercita în drept si în fapt, pe propriul teritoriu o suprematie deplina si exclusiva si ca dreptul international este un drept de coordonare si nu un sistem institutional suprastatal îndreptatit sa stabilesca pentru fiecare stat în parte limitele autoritatii pe care acesta ar putea sa o exercite asupra teritoriului si a populatiei proprii.

Teritoriul de stat se compune din spatiul terestru, spatiul acvatic si spatiul aerian.

Spatiul terestru este partea de uscat a teritoriului cuprinsa în limitele frontierei de stat, indiferent unde este situata geografic.El cuprinde atât solul, cât si subsolul în adâncime pâna la limita accesibila tehnicii.

Teritoriul poate fi format dintr-o singura masa continentala sau insulara, poate cuprinde atât teritoriul continental cât si insular, ori mai multe insule constituite în arhipeleag, dupa cum teritoriul unui stat poate cuprinde alaturi de un teritoriu compact numeroase alte teritorii situate la mare distanta, uneori pe continente diferite, precum si enclave situate în limitele teritoriale ale altui stat.

Prin asimilare, sunt considerate ca facând parte din teritoriu si cablurile submarine, precum si navele si aeronavele, când acestea se afla dincolo de limitele teritoriului de stat.

Spatiul acvatic cuprinde apele interioare (râuri, fluvii, canale, lacuri, mari interioare), iar în cazul statelor care au iesire la mare se adauga apele maritime interioare si marea teritoriala. Statele maritime exercita si unele drepturi suverane asupra zonei contigue, a zonei economice exclusive si a platoului continental, care nu fac parte din teritoriul de stat.

Din teritoriul unor state fac parte si zonele limitrofe din sectoarele polare ale Arcticii, spatiul situat între Polul Nord si tarmurile nordice ale Europei, Asiei si Americii de Nord. Aceste sectoare, care pornesc de la limitele granitelor tarilor limitrofe si, de-a lungul meridianelor geografice corespunzatoare, se nasc la Polul Nord, formând triunghiuri, apartin S..U.A., Canadei, Danemarcei, Norvegiei si Rusiei.

Spatiul aerian reprezinta coloana de aer situata deasupra teritoriului terestru si a spatiului acvatic al unui stat, ale carei limite superioare sunt relativ neprecizate, întinzându-se pâna la limita inferioara a spatiului extraatmosferic, considerata a fi situata la aproximativ 100 sau 110 km deasupra nivelului marii