Drept Internațional Public

Curs
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 28 în total
Cuvinte : 16786
Mărime: 68.45KB (arhivat)
Cost: Gratis

Extras din document

Caracteristici ale dreptului internaţional public

În societatea internaţională, poziţia statelor este cea de egalitate juridică. Inegalităţile care apar în mod firesc între state nu determină, din punct de vedere al dreptului internaţional public, relaţii de subordonare între state, fiecare dintre ele beneficiind de atributul de stat suveran şi egal în drepturi cu celelalte.

Rezultă deci că dreptul internaţional public este un drept de coordonare şi nu un drept de subordonare, cum este dreptul intern al statelor. Cu alte cuvinte, în societatea internaţională nu există o ierarhie care să situeze un stat de-asupra altora, ele fiind considerate – din punct de vedere juridic – egale în drepturi.

Din raportarea dreptului internaţional public la dreptul intern al statelor, rezulta anumite particularităţi ale dreptului internaţional public:

-Sub aspectul modului de elaborare a normelor, în societatea internaţională nu există un organ legislativ internaţional situat deasupra statelor, care să elaboreze o legislaţie internaţionala. Statele sunt cele care creează normele internaţionale, prin acordul lor de voinţă, exprimat în mod liber şi concretizat în tratate şi cutuma şi tot statele sunt şi destinatarele acestor norme. Statele acceptă să îşi conformeze comportamentul lor pe plan extern, în funcţie de normele dreptului internaţional public.

-În societatea internaţională nu există organe executive, asemănătoare guvernului, care să asigure aplicarea normelor dreptului internaţional public în raporturile dintre subiectele acestuia. Aceasta atribuţie revine tot statelor.

-În comunitatea internaţională, nu există organe judecătoreşti cu competenţa generală şi obligatorie, care să intervină din oficiu instituind sancţiuni, atunci când normele de drept nu sunt respectate. Aceasta nu înseamnă că nu ar exista organisme internaţionale cu funcţii jurisdicţionale, competenţa acestora fiind condiţionată de exprimarea acordului expres al statelor aflate în cauză. Pentru ca un stat să poată figura în calitate de parte în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie, este necesar consimţământul acestuia. În alte cazuri, pentru ca un stat să poată fi tras la răspundere în faţa unei instanţe jurisdicţionale, acesta trebuie să fie parte la tratatul care a instituit acea instanţă (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeană de Justiţie ).

-Normele dreptului internaţional public nu prevăd în mod expres sancţiuni pentru cazul nerespectării lor, spre deosebire de dreptul intern al statelor, ceea ce nu înseamnă că aceste norme ar fi facultative. Dar, întrucât statele sunt cele care creează normele internaţionale, prin tratate sau cutuma, se prezumă buna-credinţă a acestora în a le respecta. Deci, respectarea normelor dreptului internaţional public nu se bazează în principiu pe constrângere, deşi aceasta nu este exclusă în anumite cazuri.

Raportul dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern

Deşi dreptul internaţional şi dreptul intern sunt sisteme juridice distincte, cele două sisteme se întrepătrund, în sensul că, în baza tratatelor internaţionale pe care le încheie, statele sunt obligate sa ia anumite masuri pe plan intern pentru a îndeplini obligaţiile internaţionale la care s-au angajat.

Pe de altă parte, în legislaţia internă a statelor există reglementari care depăşesc cadrul lor naţional, regizând comportamentul lor pe plan extern. De exemplu, normele interne prin care se desemnează organele statale cu atribuţii în relaţiile internaţionale, procedurile de semnare şi ratificare a tratatelor, statutul juridic al străinilor, normele legale privind recunoaşterea cetăţeniei.

În practica, se pune problema de a stabili care este impactul dreptului internaţional asupra dreptului intern al statului, mai precis, de a ştii, în cazul unui conflict între normele celor două sisteme de drept, care dintre acestea prevalează.

În acest sens, în literatura juridica s-au conturat două teorii : teoria dualista şi teoria monista.

-Conform teoriei dualiste (elaborata în doctrina germană şi italiana, la sfârşitul sec.al XIX –lea şi începutul sec. XX), dreptul internaţional şi dreptul intern reprezintă sisteme juridice cu valoare egala, dar distincte, care acţionează pe planuri diferite, având izvoare şi destinatari diferiţi. În consecinţă, cele două sisteme juridice nu se pot intersecta în nici o situaţie, fiecare dintre ele reglementând un domeniu specific de raporturi juridice. Se susţine, de asemenea, ca poate să existe neconformităţi între actele interne şi cele internaţionale, ceea ce în dreptul contemporan nu este de acceptat.

-Teoria monista are la baza „ideea ansamblului normelor juridice ale celor două sisteme de drept şi subordonarea unui drept fata de celalalt” şi cuprinde două variante:

- monismul cu primatul dreptului intern asupra dreptului internaţional;

- monismul cu primatul dreptului internaţional asupra dreptului intern

Prima varianta, dominanta în doctrina sec. XIX, susţinând independenţa şi suveranitatea deplină a statelor, încearcă sa demonstreze că dreptul internaţional reprezintă o proiectare în sfera raporturilor dintre state a unor norme din dreptul intern, dreptul internaţional derivând deci, din dreptul intern al fiecărui stat. Cea de a două variantă a apărut ca o reacţie faţă de prima, susţinând că dreptul internaţional public ar determina limitele competentelor dreptului intern al statelor. Aceasta varianta porneşte de la concepţiile dreptului natural, afirmând că ar exista o ordine juridică universală, superioară ordinilor juridice naţionale, un adevărat „stat mondial”, care atribuie competenţe statelor în cadrul acestei ordini juridice universale. Practica internaţională nu a confirmat această teorie care neaga competenţele statului rezultând din suveranitatea acestuia.

În dreptul contemporan, se manifesta o tot mai accentuata determinare a dreptului intern de către dreptul internaţional, fără ca vreuna din cele două teorii sa se fi validat în totalitate.

Nu există însa o practica uniforma a statelor în acest sens, primatul unuia sau a altuia dintre cele două sisteme juridice apreciindu-se pentru fiecare caz în parte, în funcţie de prevederile constituţiilor naţionale, dar şi ale Convenţiei de la Viena (1969) privind dreptul tratatelor, în care se afirmă: „O parte (n.n. statul) nu poate invoca dispoziţiile dreptului sau intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat” (art.27).

Tratatul internaţional

Tratatul internaţional reprezintă – în sens larg – un acord sau o înţelegere care se încheie între membrii comunităţii internaţionale şi care este destinată sa producă efecte de drept internaţional.

În perioada de început a evoluţiei dreptului internaţional public, cutuma reprezenta mijlocul principal de exprimare a normelor sale juridice, dar după cel de-al doilea război mondial, ca urmare a încheierii unui mare număr de tratate internaţionale care au marcat sfârşitul războiului, tratatul devine mijlocul cel mai frecvent de exprimare a normelor dreptului internaţional.

Primatul acestei categorii de izvoare (tratatele) asupra altora reprezintă şi un efect al apariţiei de noi state şi organizaţii interguvernamentale pe scena vieţii internaţionale, raporturile între acestea concretizându-se în tratate. Totodată, s-a extins numărul tratatelor multilaterale, cu caracter universal, care reglementează din punct de vedere juridic, domenii de interes general al comunităţii internaţionale, cum sunt cel al păcii şi securităţii internaţionale (Carta O.N.U), al drepturilor fundamentale ale omului (Pactele O.N.U. din 1996), al dezvoltării economice şi comerţului internaţional (Statutele F.M.I. şi B.I.R.D).

Tratatul constituie principala formă de creare a normelor dreptului internaţional, putând reglementa cu precizie şi uşor de dovedit domenii complexe ale colaborării şi permiţând formarea normelor de drept într-un interval scurt de timp.

În doctrina juridica s-a ridicat problema de a stabili dacă orice tratat internaţional poate fi considerat izvor de drept.

În acest sens, trebuie sa se facă distincţie între tratatele licite şi cele ilicite. Un tratat licit este cel încheiat cu respectarea normelor dreptului internaţional public. Tratatul ilicit este acel tratat care încalcă norme de drept internaţional imperative (de “jus cogens”), sau este nul, ca urmare a existentei unor vicii de consimţământ la încheierea sa.

S-a conchis că, numai tratatele licite şi aflate în vigoare pot să constituie izvoare de drept internaţional public.

Tratatele internaţionale, ca izvoare de drept internaţional public, se caracterizează prin următoarele trăsături:

-concretizează cu precizie acordul de voinţă al statelor, stabilind drepturile şi obligaţiile juridice ale acestora;

-permit adaptarea dreptului internaţional la dinamica schimbărilor ce intervin în cadrul comunităţii internaţionale, prin posibilitatea formulării de amendamente sau a revizuirii textului lor.

Cutuma

Cutuma, considerată cel mai vechi izvor de drept internaţional, reprezintă o practică generală, constantă, relativ îndelungată şi repetată a statelor, considerată de ele ca având forţa juridică obligatorie.

Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie o defineşte ca “dovadă a unei practici generale, acceptată ca drept”.

Preview document

Drept Internațional Public - Pagina 1
Drept Internațional Public - Pagina 2
Drept Internațional Public - Pagina 3
Drept Internațional Public - Pagina 4
Drept Internațional Public - Pagina 5
Drept Internațional Public - Pagina 6
Drept Internațional Public - Pagina 7
Drept Internațional Public - Pagina 8
Drept Internațional Public - Pagina 9
Drept Internațional Public - Pagina 10
Drept Internațional Public - Pagina 11
Drept Internațional Public - Pagina 12
Drept Internațional Public - Pagina 13
Drept Internațional Public - Pagina 14
Drept Internațional Public - Pagina 15
Drept Internațional Public - Pagina 16
Drept Internațional Public - Pagina 17
Drept Internațional Public - Pagina 18
Drept Internațional Public - Pagina 19
Drept Internațional Public - Pagina 20
Drept Internațional Public - Pagina 21
Drept Internațional Public - Pagina 22
Drept Internațional Public - Pagina 23
Drept Internațional Public - Pagina 24
Drept Internațional Public - Pagina 25
Drept Internațional Public - Pagina 26
Drept Internațional Public - Pagina 27
Drept Internațional Public - Pagina 28

Conținut arhivă zip

  • Drept International Public.doc

Alții au mai descărcat și

Drept International Public - Statul Subiect de Drept International Public

Motto “ Statul care vrea să fie respectat în plan extern şi să rămână bine consolidat în plan intern nu are valoare mai mare de protejat şi de...

Curtea Europeană de Justiție

I. Noţiuni introductive Instituind cele trei Comunităţi Europene (CE, CECO şi CEEA/EURATOM) şi Uniunea Europeană, statele membre au convenit ca...

Regulile aplicabilitatii dreptului UE in raport cu dreptul intern al statelor membre

INTRODUCERE Comunitatea Europeană a instituit o ordine de drept autonomă, care este expresia unei conştiinţe deosebite a valorilor, impregnate de...

Raportul Dintre Dreptul Intern si Dreptul International in Sistemul de Drept Romanesc

Dreptul international si dreptul intern Dreptul internaţional public şi dreptul intern al statelor sunt două sisteme de norme şi două tipuri de...

Drept International Public

Dreptul international public reprezinta ansamblul de norme juridice care reglementeaza relatiile ce se stabilesc în cadrul societatatii...

Noțiuni Generale de Drept Internațional Public

1. Notiunea si obiectul dreptului international public 1. Scurt istoric. Istoria dreptului international public se confunda cu istoria omenirii,...

Drept Comunitar

Principiile generale de drept aplicabile în sistemele judiciare din statele membre, precum şi în ordinea juridică comunitară Principiile care stau...

Dreptul International Public

1. Mijloacele paşnice de soluţionare a diferendelor internaţionale: consideraţii generale Potrivit art. 2 § 3 din Carta ONU, ,,[t]oţi Membrii...

Ai nevoie de altceva?