Drept Internațional Public

Curs
8/10 (3 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: pdf
Pagini : 112 în total
Cuvinte : 50106
Mărime: 720.76KB (arhivat)
Puncte necesare: 0
Facultatea de Drept Specializarea Drept

Extras din curs

În relaţiile internaţionale actuale iau parte un număr tot mai mare

de actori: statele, organizaţiile internaţionale guvernamentale şi

neguvernamentale, întreprinderile multinaţionale, persoane fizice şi

juridice, opinia publică, toate formând ceea ce denumim comunitatea

internaţională. Societatea internaţională însă, în esenţă o societate a

statelor suverane independente şi egale în drepturi chiar dacă ele diferă

ca mărime, nivel de dezvoltare şi sisteme de valori.

În condiţiile lumii de azi, toate statele sunt vecine, nici unul nu se

poate izola şi fiecare din ele poate fi afectat de modul în care celelalte

folosesc cele trei elemente ce compun planeta Pământ.

Printre trăsăturile esenţiale ale societăţii internaţionale

contemporane distingem consacrarea tot mai puternică a interdependenţei

între state, atât în planul securităţii cât şi în domeniul economic sau

ecologic.

Se constată totodată, descentralizarea puterii, adică statele,

rămân suverane iar cooperarea lor se desfăşoară pe baze voluntare chiar

dacă este obiectiv necesară. Descentralizarea puterii înseamnă, în acelaşi

timp că statele nu pot fi supuse unei autorităţi juridice superioare.

Necesitatea extinderii şi organizării cooperării dintre state a dus la

formarea şi multiplicarea organizaţiilor interguvernamentale, la extinderea

şi diversificarea competenţelor şi sarcinilor, făcându-le noi subiecte de

drept internaţional (cca.400). Ele constituie cadrul cooperării permanente

multilaterale între state dar, totodată, stabilesc şi limitele acţiunii

individuale a fiecărui stat membru.

Din toate aceste motive termenul de comunitate internaţională

folosit îndeosebi în trecut, nu corespunde pe deplin realităţii politice

globale actuale şi este mai potrivit cel de societate internaţională.

Un sistem de drept există numai în relaţia cu o societate sau

comunitate. Această regulă cardinală se aplică şi dreptului internaţional

public, care reglementează raporturile juridice ce iau naştere şi se

desfăşoară în societatea internaţională.

Normele şi instituţiile Dreptului Internaţional urmăresc îndeosebi să

asigure pacea şi justiţia, să promoveze dezvoltarea economică, să

garanteze drepturile universale ale omului, să instaureze o ordine

internaţională politică şi economică necesară progresului umanităţii.

I. 2. Obiectul de reglementare al dreptului internaţional

Spre deosebire de dreptul intern care reglementează relaţiile

sociale în cadrul unui stat, obiectul de reglementare al Dreptului

Internaţional îl formează în principal în principal relaţiile dintre state,

reprezentând domeniul cel mai cuprinzător al relaţiilor internaţionale.

Nu toate relaţiile dintre state formează însă obiectul Dreptului

Internaţional, de exemplu relaţiile politice fără caracter juridic.

Spre a fi guvernate de normele dreptului internaţional relaţiile

dintre state trebuie să fie, sub aspectul conţinutului relaţii în care acestea

se manifestă ca titulare ale drepturilor lor suverane, ale puterii de stat.

Obiect al dreptului internaţional contemporan îl constituie şi

relaţiile care creează între state şi alte subiecte de drept internaţional.

Din punct de vedere al conţinutului relaţiilor între state care fac

obiectul reglementărilor prin norme de drept internaţional, dreptul

internaţional are o sferă atotcuprinzătoare privind raporturile politice,

economice, ştiinţifice, sociale, culturale, diplomatice şi consulare etc.

Rezultă că relaţiile internaţionale pot avea caracter politic, juridic,

economic etc. fiind relaţii juridice prin care părţile stabilesc obligaţii şi

drepturi reciproce care pot fi de drept internaţional sau de drept intern şi

relaţii de drept internaţional în care statele apar ca purtătoare a

suveranităţii de stat.

Preview document

Drept Internațional Public - Pagina 1
Drept Internațional Public - Pagina 2
Drept Internațional Public - Pagina 3
Drept Internațional Public - Pagina 4
Drept Internațional Public - Pagina 5
Drept Internațional Public - Pagina 6
Drept Internațional Public - Pagina 7
Drept Internațional Public - Pagina 8
Drept Internațional Public - Pagina 9
Drept Internațional Public - Pagina 10
Drept Internațional Public - Pagina 11
Drept Internațional Public - Pagina 12
Drept Internațional Public - Pagina 13
Drept Internațional Public - Pagina 14
Drept Internațional Public - Pagina 15
Drept Internațional Public - Pagina 16
Drept Internațional Public - Pagina 17
Drept Internațional Public - Pagina 18
Drept Internațional Public - Pagina 19
Drept Internațional Public - Pagina 20
Drept Internațional Public - Pagina 21
Drept Internațional Public - Pagina 22
Drept Internațional Public - Pagina 23
Drept Internațional Public - Pagina 24
Drept Internațional Public - Pagina 25
Drept Internațional Public - Pagina 26
Drept Internațional Public - Pagina 27
Drept Internațional Public - Pagina 28
Drept Internațional Public - Pagina 29
Drept Internațional Public - Pagina 30
Drept Internațional Public - Pagina 31
Drept Internațional Public - Pagina 32
Drept Internațional Public - Pagina 33
Drept Internațional Public - Pagina 34
Drept Internațional Public - Pagina 35
Drept Internațional Public - Pagina 36
Drept Internațional Public - Pagina 37
Drept Internațional Public - Pagina 38
Drept Internațional Public - Pagina 39
Drept Internațional Public - Pagina 40
Drept Internațional Public - Pagina 41
Drept Internațional Public - Pagina 42
Drept Internațional Public - Pagina 43
Drept Internațional Public - Pagina 44
Drept Internațional Public - Pagina 45
Drept Internațional Public - Pagina 46
Drept Internațional Public - Pagina 47
Drept Internațional Public - Pagina 48
Drept Internațional Public - Pagina 49
Drept Internațional Public - Pagina 50
Drept Internațional Public - Pagina 51
Drept Internațional Public - Pagina 52
Drept Internațional Public - Pagina 53
Drept Internațional Public - Pagina 54
Drept Internațional Public - Pagina 55
Drept Internațional Public - Pagina 56
Drept Internațional Public - Pagina 57
Drept Internațional Public - Pagina 58
Drept Internațional Public - Pagina 59
Drept Internațional Public - Pagina 60
Drept Internațional Public - Pagina 61
Drept Internațional Public - Pagina 62
Drept Internațional Public - Pagina 63
Drept Internațional Public - Pagina 64
Drept Internațional Public - Pagina 65
Drept Internațional Public - Pagina 66
Drept Internațional Public - Pagina 67
Drept Internațional Public - Pagina 68
Drept Internațional Public - Pagina 69
Drept Internațional Public - Pagina 70
Drept Internațional Public - Pagina 71
Drept Internațional Public - Pagina 72
Drept Internațional Public - Pagina 73
Drept Internațional Public - Pagina 74
Drept Internațional Public - Pagina 75
Drept Internațional Public - Pagina 76
Drept Internațional Public - Pagina 77
Drept Internațional Public - Pagina 78
Drept Internațional Public - Pagina 79
Drept Internațional Public - Pagina 80
Drept Internațional Public - Pagina 81
Drept Internațional Public - Pagina 82
Drept Internațional Public - Pagina 83
Drept Internațional Public - Pagina 84
Drept Internațional Public - Pagina 85
Drept Internațional Public - Pagina 86
Drept Internațional Public - Pagina 87
Drept Internațional Public - Pagina 88
Drept Internațional Public - Pagina 89
Drept Internațional Public - Pagina 90
Drept Internațional Public - Pagina 91
Drept Internațional Public - Pagina 92
Drept Internațional Public - Pagina 93
Drept Internațional Public - Pagina 94
Drept Internațional Public - Pagina 95
Drept Internațional Public - Pagina 96
Drept Internațional Public - Pagina 97
Drept Internațional Public - Pagina 98
Drept Internațional Public - Pagina 99
Drept Internațional Public - Pagina 100
Drept Internațional Public - Pagina 101
Drept Internațional Public - Pagina 102
Drept Internațional Public - Pagina 103
Drept Internațional Public - Pagina 104
Drept Internațional Public - Pagina 105
Drept Internațional Public - Pagina 106
Drept Internațional Public - Pagina 107
Drept Internațional Public - Pagina 108
Drept Internațional Public - Pagina 109
Drept Internațional Public - Pagina 110
Drept Internațional Public - Pagina 111
Drept Internațional Public - Pagina 112

Conținut arhivă zip

  • Drept International Public.pdf

Alții au mai descărcat și

Rezolvarea pe cale pașnică a diferendelor internaționale

CONSIDERAŢII GENERALE Evoluţia istorică a principiului rezolvării pe cale pasnică a diferendelor internaţionale Reglementarea paşnică a...

Sancțiuni cu Folosirea Forței Armate în Dreptul Internațional

Capitolul I Instituirea sanctiunilor în dreptul international Anul 2001! Va fi oare înca un an în care relatiile prietenesti între natiuni,...

Izvoarele Dreptului Internațional Public

Introducere Dreptul internaţional a apărut şi s-a dezvoltat din nevoia formulării unui cadru ordonat pentru relaţiile interstatale. Evoluţia sa,...

Mijloacele politico-diplomatice de Soluționare Pașnică a Diferendelor Internaționale

Ideea soluţionării paşnice a conflictelor la nivel internaţional a apărut încă din perioada antichităţii. Apoi, principiile soluţionării...

Interpolul - Organizația Internațională de Poliție Criminală

I. INTRODUCERE În etapa actuală omenirea se confruntă cu probleme din ce în ce mai complexe în domeniul infracţionalităţii. Acest fapt este şi o...

Imunitatea de Jurisdicție în Dreptul Diplomatic și Consular

1. Noţiuni Introductive. Dreptul diplomatic cuprinde totalitatea normelor juridice care guvernează statutul organelor diplomatice sau totalitatea...

Aspecte Privind Individul în Dreptul Internatinal Public

Capitolul I SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL Subiectele de drept internaţional se disting de cele ale dreptului intern prin conţinutul juridic...

Prevenirea și Combaterea Terorismului

1. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE În plan general internaţional, lumea este profund marcată de acţiunile iraţionale ale unor forţe care promovează...

Te-ar putea interesa și

Drept internațional public - statul subiect de drept internațional public

Motto “ Statul care vrea să fie respectat în plan extern şi să rămână bine consolidat în plan intern nu are valoare mai mare de protejat şi de...

Valoarea tratatului internațional ca instrument principal în dreptul internațional public

INTRODUCERE Tratatul internațional este rezultatul preocupărilor mai multor state sau membrii ai comunității internațional față de anumite...

Izvoarele Dreptului Internațional Public

Introducere Dreptul internaţional a apărut şi s-a dezvoltat din nevoia formulării unui cadru ordonat pentru relaţiile interstatale. Evoluţia sa,...

Cetățenia în drept internațional public

Noţiuni introductive Cetăţenia română reprezintă o instituţie care serveşte obiect de studiu a mai multor discipline juridice: - dreptul...

Principiile dreptului internațional public - principiul neintervenției

CAPITOLUL I 1. CONCEPTUL, ORIGINEA ŞI ESENŢA PRINCIPIILOR FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC Dreptul international public1 este...

Statul - izvor de drept internațional public

I.INTRODUCERE În accepţiunea sa cea mai largă, dreptul internaţional public, reprezintă ansamblul de norme juridice care reglementează raporturile...

Dreptul Internațional Public ca Sistem

Dreptul internaţional public a fost definit ca “acel corp de reguli obligatorii din punct de vedere juridic pentru state în relaţiile dintre...

Statul - subiect al dreptului internațional public

În sensul sau cel mai larg, dreptul internațional public, reprezintă totalitatea de norme juridice care legiuiește raporturile ce se stabilesc în...

Ai nevoie de altceva?