Extras din curs

Definiţii

Dreptul internaţional public - «dreptul ginţilor» - reprezintă ansamblul de norme juridice care reglementează raporturile ce se stabilesc în cadrul societăţii internaţionale.

Societatea internaţională este formată, în primul rând, din state, purtătoare de suveranitate, care îşi asumă, în mod nemijlocit, anumite drepturi şi obligaţii în raporturile dintre ele.

Statelor li se alătură organizaţiile interguvernamentale şi anumite entităţi nestatale (societăţi transnaţionale, ONG-uri internaţionale, persoane fizice), a căror capacitate de a-şi asuma drepturi şi obligaţii internaţionale decurge din voinţa statelor.

Trăsăturile specifice dreptului internaţional public

Elaborarea normelor

nu există, ca în dreptul intern, organe cu atribuţii legislative

Statele sunt autoarele şi subiectele destinatareale normei de drept internaţional public

procesele de elaborare de către state a unor norme de drept internaţional se desfăşoară în cadrul unor organizaţii şi conferinţe internaţionale, convocate în acest scop

Trăsăturile specifice dreptului internaţional public

Aplicarea normelor

Structurile în cadrul cărora se elaboreazănormele dreptului internaţional sunt, de multe ori, şi cele care au atribuţii de a urmări aplicarea acestora.

prin anumite tratate, pot fi atribuite organelor unor organizaţii internaţionale sau altor structuri special constituite, unele competenţe de urmărire a aplicării dispoziţiilor respectivelor tratate

Trăsăturile specifice dreptului internaţional public

Controlul respectării normelor

în dreptul internaţional nu există un sistem de organe judecătoreşti cu competenţă generală şi obligatorie, care să decidă «ceea ce este just» şi să aplice sancţiuni în caz de nerespectare.

caracterul facultativ al organelor jurisdicţionale, în sensul că procedura în faţa unor asemenea instanţe nu poate fi declanşată decât cu acordul expres al fiecăruia din statele implicate.

Trăsăturile specifice dreptului internaţional public

Specificul sancţiunilor

o normă de drept internaţional este justificată din punctul de vedere al intereselor comunităţii internaţionale şi este receptată ca atare de membrii societăţii internaţionale, respectarea acesteia nu se bazează, cu precădere, pe constrângere, prin aplicarea de sancţiuni.

absenţa sancţiunilor din enunţul majorităţii normelor de drept internaţional.

dreptul internaţional nu dispune de o structură de organe de execuţie şi de jurisdicţie organizate intr-un „sistem de subordonare pe verticală", de tipul celui din dreptul intern.

nu toate încălcările normelor dreptului internaţional sunt urmate de sancţiuni → aceasta nu conduce la absenţa unor forme de constrângere şi de sancţionare.

Sanctiunile în dreptul international public

un stat comite un act sau un fapt ilicit, din punct de vedere al dreptului international public, împotriva unui alt stat

un stat încalca o norma imperativa (de “jus cogens”), comitând, de ex. o crima internationala.

Competenta de a constata ca un anumit act sau fapt savârsit de un stat constituie un act ilicit si de a aplica sanctiuni revine: statelor si ONU sau altor organizatii internationale regionale.