Drept internațional public și privat

Relaţiile internaţionale contribuie la realizarea unui climat de înţelegere între persoanele fizice sau juridice din diferite ţări. Dezvoltarea relaţiilor internaţionale este condiţionată de existenţa unei reglementări juridice pentru asigurarea unei ordini în raport cu elementul de extraneitate.

Existenţa unor asemenea elemente determină ca raportul juridic să vina în contact cu mai multe sisteme de drept. Ele sunt elemente străine sau de extraneitate. Elementele de extraneitate constituie elementul de individualizare a raportului juridic de drept internaţional privat.

Participanţii la raportul juridic cu element de extraneitate pot fi persoane fizice dar şi persoane juridice. Şi statul are calitatea de subiect de drept internaţional privat în condiţiile în care acţionează în “jure gestionis”.

Raportul de drept internaţional privat se caracterizează prin prezenţa elementului de extraneitate. Spre deosebire de celelalte raporturi de drept intern, relaţiile cu element de extraneitate se găsesc în contact cu alte state.

Elementul de extraneitate :

- reprezintă o împrejurare în fapt datorită căreia un raport juridic are legătură cu mai multe sisteme de drept ;

- nu face parte din raportul juridic care este alcătuit numai din conţinut, obiect şi subiect ;

- poate fi cuprins în structura raportului; Ex: părţile raportului juridic sunt străini sau obiectul juridic este situat în străinătate ;

- poate consta în diferite împrejurari care sunt relevante pentru normele de drept internaţional privat ;

- considerarea elementului de extraneitate este determinată de fiecare sistem de drept în parte; Ex: într-un raport juridic pot constitui element de extraneitate următoarele împrejurări: cetăţenia unei ţări străine, domiciliul sau reşedinţa în străinătate, locul unde se găseşte bunul mobil sau imobil care urmează obiectul raportului juridic, locul încheierii sau executării actului juridic, locul decesului persoanei.

Definirea dreptului internaţional privat nu poate fi făcută decât prin prisma determinării autorităţii sau instanţei competente să instrumenteze ori să judece. Problemele care ţin de conflictul de legi, de jurisdicţie, implică luarea în considerare a condiţiilor juridice a străinului, aşa încât conflictul de jurisdicţie este prealabil conflictului de legi.

Prin prisma domeniului de reglementare, dreptul internaţional privat reprezintă ansamblul normelor care reglementeaza relaţiile elementelor de extraneitate indicând autoritatea competentă şi legea aplicabilă.

Obiectul disciplinei de drept internaţional privat este constituit din raporturi juridice de drept internaţional privat cu element de extraneitate.

METODA DE REGLEMENTARE

Relaţiile cu element de extraneitate pot fi reglementate prin mai multe metode poprii şi anume:

1. metoda normelor conflictuale

2. metoda normelor materiale

3. metoda normelor de aplicare imediată.

Metoda normelor conflictuale

Norma conflictuală indică legea competentă cu privire la un raport cu element de extraneitate. Legea desemnată a se aplica poate fi legea forului sau legea străină. Normele conflictuale soluţionează numai conflictul de legi dar fără a conţine o reglementare a relaţiilor cu element de extraneitate.

După izvorul lor, normele conflictuale pot fi:

- interne

- uniforme

Majoritatea normelor conflictuale sunt interne având un caracter internaţional.

De ex: Legea 105/ 1992 – Legea cadru de drept internaţional privat în România.

Cu toate că sunt proprii fiecărui sistem de drept normele conflictuale pot fi identice pentru mai multe ţări “ locus legitatum”.

Normele conflictuale interne formează dreptul comun al materiei. Pentru a se asigura stabilitatea normelor juridice, începând cu sec.XIX, statele au stabilit norme conflictuale uniforme sau unificate. Adaptarea normelor uniforme s-a realizat prin intermediul convenţiilor internaţionale. Ex: normele conflictuale cuprinse în tratatele şi convenţiile de asistenţă juridica.

Principalele obiecţiuni aduse acestei metode constau în următoarele:

-diferenţierea dintre normele de fond şi normele de formă este variabilă de la o legislaţie la alta ;

-normele conflictuale elaborate prin activitatea normative şi aplicate de acţiunea creatoare a jurisprudenţei depinde de poziţia instanţei judecatoreşti .

Cunoaşterea soluţiei presupune determinarea legii competente.

Metoda conflictualistă este preferată ca fiind raţională şi acceptabilă pentru că aplică legea ce are cea mai mare legătură cu raportul juridic cu element de extraneitate.

D.I.P. CURS 2 15.10.2007

METODA NORMELOR MATERIALE

Normele materiale sau substanţiale se aplică nemijlocit relaţiei cu element de extraneitate. Reglementarea directă prin norme substanţiale reprezintă o pondere importantă şi conferă raportului juridic o reală certitudine.

Normele materiale se impart in două categorii:

- interne

- uniforme

1. Normele materiale interne au caracter teritorial şi exclud de regulă aplicarea legii străine.

2. Normele materiale uniforme se elaborează pe baza convenţiilor internaţionale pentru raporturi cu element de extraneitate. Acestea constituie un drept comun special.

Aplicarea normelor materiale poate să depindă sau nu de o normă conflictuală. În unele situaţii, normele materiale se aplică raportului juridic în temeiul unei norme conflictuale. De ex.: Convenţia de la Haga 1964 referitoare la legea uniformă privind vânzarea internaţională de obiecte mobile corporale, stabileşte normele materiale aplicate între părţile contractante care au domiciliul pe teritoriul unor state diferite.