Drept internațional public - teritoriul de stat

Curs
9.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 80 în total
Cuvinte : 38180
Mărime: 147.33KB (arhivat)
Publicat de: Alex Sandu
Puncte necesare: 0

Extras din curs

Spaţiul planetei noastre, din punct de vedere al regimului său juridic, se

împarte în două categorii principale: teritoriul statelor (teritoriul de stat) aflat

sub suveranitatea lor şi teritoriile cu regim internaţional, nesupuse suveranităţii

statelor.

Teritoriile statelor (sau teritoriul de stat) sunt supuse suveranităţii lor care, în dreptul internaţional public, este garantat, în primul rând, prin principiile: principiul suveranităţii teritoriale a statului (unul dintre principiile fundamentale ale dreptului internaţional public), principiul integrităţii teritoriale a statelor şi principiul inviolabilităţii frontierelor statelor.

Regimul juridic al teritoriului statelor este reglementat prin legislaţia naţională a fiecărui stat, cu luarea în considerare şi a prevederilor dreptului internaţional.

Spaţiile cu regim internaţional sunt acele spaţii care au un statut internaţional, nefiind supuse suveranităţii unui stat sau grup de state. Aceste spaţii sunt deschise folosirii lor de către toate statele şi popoarele, în condiţii de egalitate şi numai în scopuri paşnice1. Astfel de spaţii sunt: zona internaţională a spaţiilor submarine sau spaţiul extraatmosferic şi corpurile cereşti.

1. Definiţia şi elementele teritoriului de stat.

1.1. Definiţia şi caracteristicile teritoriului de stat. Teritoriul de stat este partea globului pământesc asupra căruia un stat îşi exercită suveranitatea sa, în mod exclusiv şi deplin2.

Teritoriul de stat este format din teritoriul terestru, acvatic şi spaţiul aerian.

În cazul statelor moderne, teritoriul lor prezintă următoarele caracteristici:

a) este stabil; b) este baza materială a existenţei şi activităţii statului; c) este limitat prin frontierei statului, care limitează activitatea de guvernare a statului şi competenţa sa teritorială.

În doctrina de drept internaţional, cu privire la natura juridică a teritoriului de stat, s-au conturat 4 teorii principale.

În prezent, cunoaşte o largă acceptare doctrinară teoria competenţei, care

susţine că teritoriul de stat este suprafaţa terestră pe care sunt aplicate şi

executate un anumit sistem de reguli juridice. Teritoriul statului fiind sfera

Drept Internaţional Public

competenţei sale spaţiale.

Competenţa teritorială a statului este exclusivă şi deplină. Ea se numeşte suveranitatea teritorială a statului. Prin competenţă teritorială se înţelege competenţa statului asupra oamenilor de pe teritoriul de stat, asupra bunurilor de pe acest teritoriu şi asupra faptelor care se petrec pe el.

Competenţa teritorială (suveranitatea teritorială) a statului are două

aspecte principale. Un aspect pozitiv, care îşi găseşte expresia în două idei esenţiale: suveranitatea teritorială (ansamblu de puteri juridice ale statului care îi permit să-şi exercite funcţiile într-un spaţiu limitat), care este o putere juridică, dar este şi o noţiune funcţională (îşi găseşte expresia în executarea activităţii statale pe un teritoriu limitat).

Celălalt aspect al suveranităţii teritoriale este cel negativ, care constă în caracterul ei exclusivist.

„Suveranitatea teritorială presupune dreptul exclusiv de exercitare a activităţilor statale”. Ea exclude, în principiu, activităţile altor state pe teritoriul unui stat.

În practica internaţională şi în doctrina de drept internaţional, de la regula exclusivităţii suveranităţii teritoriale a statelor sunt admise anumite excepţii. Astfel, avem următoarele cazuri:

a) Condominium (coimperium) când două state îşi exercită, în condiţii de egalitate, autoritatea lor politică şi jurisdicţională pe un teritoriu determinat3. Acel teritoriu este scos de sub competenţa exclusivă a unui stat.

b) Servituţile internaţionale care se caracterizează prin restrângerea independenţei unui stat pe a cărui teritoriu un alt stat exercită o competenţă de reglementare legislativă, sau administrativă. Servitutea internaţională presupune cedarea expresă a unui drept suveran de către un stat altuia.

c) Cesiunea (cedarea)de teritoriu este operaţiunea juridică convenţională pe baza căreia un stat renunţă la suveranitatea sa asupra unui teritoriu în favoarea altui stat, care îşi extinde suveranitatea pe acel teritoriul.

1.2. Elementele teritoriului de stat. Teritoriul de stat se compune din

teritoriul terestru (solul şi subsolul), teritoriul acvatic (apele interioare

nemaritme) şi apele maritime cuprinse între frontierele statului, inclusiv marea teritorială spaţiul aerian.

Din teritoriul unor state fac parte şi sectoarele polare din Arctica sau Antarctica. În Arctica au sectoare polare statele care au litoral în Oceanul Îngheţat de Nord (Rusia, Norvegia, Danemarca şi Canada).

Se mai consideră că fac parte din teritoriile statelor cablurile submarine care leagă părţi din teritoriul lor.

O situaţie specială o constituie enclava, adică o parte din teritoriul unui stat, care este izolată de restul teritoriului prin teritoriile altor state. Comunicarea între statul căruia îi aparţine enclava şi aceasta se face prin teritoriul statelor interpuse, pe bază de acorduri.

Preview document

Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 1
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 2
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 3
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 4
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 5
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 6
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 7
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 8
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 9
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 10
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 11
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 12
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 13
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 14
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 15
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 16
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 17
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 18
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 19
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 20
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 21
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 22
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 23
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 24
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 25
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 26
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 27
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 28
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 29
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 30
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 31
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 32
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 33
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 34
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 35
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 36
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 37
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 38
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 39
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 40
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 41
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 42
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 43
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 44
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 45
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 46
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 47
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 48
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 49
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 50
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 51
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 52
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 53
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 54
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 55
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 56
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 57
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 58
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 59
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 60
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 61
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 62
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 63
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 64
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 65
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 66
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 67
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 68
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 69
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 70
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 71
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 72
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 73
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 74
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 75
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 76
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 77
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 78
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 79
Drept internațional public - teritoriul de stat - Pagina 80

Conținut arhivă zip

  • Drept International Public - Teritoriul de Stat.doc

Alții au mai descărcat și

Teritoriul de stat în dreptul internațional public și frontiera de stat a României

CAPITOLUL I - TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC Secţiunea 1 – Noţiuni introductive despre teritoriul de stat Teritoriul, împreună cu...

Protecția prizonierilor de război

În bogata istorie a dreptului umanitar, care face referire la război în studiile şi lucrările elaborate de marii doctrinari tema prizonierilor de...

Zone supuse jurisdicției naționale în dreptul mării

INTRODUCERE Teritoriul de stat este spaţiul geografic alcătuit din suprafeţe terestre, acvatice, marine, subsoluri şi spaţiul aerian aflat...

Formele Răspunderii Penale Internaționale

FORMELE RĂSPUNDERII PENALE INTERNAŢIONALE 1.Scurt istoric. Definiţia dreptului internaţional penal Dreptul internaţional penal este chemat să...

Jurisdicții internaționale

- Cursul 1 Tematică: I. Cadrul jurisdicțional internațional și european: 1. Delimitarea între contencios internațional și jurisdicție...

Drept internațional

Curs 1: Privire generala asupra dreptului international public Investigarea acestui domeniu impune unele clarificări vizând dreptul internaţional...

Drept Internațional Umanitar

S 1 Dreptul international umanitar al conflictelor armate : definitie , sensuri, subramuri Dreptul internaţional umanitar al conflictelor armate...

Drept generalități

NOTIUNI GENERALE DE DREPT Varietatea relatiilor sociale determina o multitudine de reguli sociale (norme) de natura diferita, morale, politici....

Te-ar putea interesa și

Teritoriul de stat în dreptul internațional public și frontiera de stat a României

CAPITOLUL I - TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC Secţiunea 1 – Noţiuni introductive despre teritoriul de stat Teritoriul, împreună cu...

Dreptul Diplomatic și Consular

CAPITOLUL I. 1.1. Dreptul diplomatic şi consular – raporturi de complementaritate Noul secol şi noul mileniu marchează schimbări majore nu numai...

Cetățenia Europeană

INTRODUCERE Scopul lucrării este cercetarea teoretică a reglementărilor de drept internaţional public referitoare la populaţia statelor ( tratate...

Constituirea organizației națiunilor unite

INTRODUCERE „Cele douǎ rǎzboaie mondiale aruncaserǎ omenirea într-o prǎpastie a deznǎdejdii şi făcuseră într-o jumătate de secol peste 100 de...

Răspunderea pentru daunele ecologice în dreptul comunitar

INTRODUCERE Protectia mediului este una din marile provocari actuale ale Europei, data fiind amploarea prejudiciilor aduse mediului de catre...

Protecția umanitară în timp de conflict armat

INTRODUCERE Dreptul Internaţional Umanitar este una dintre cele mai importante ramuri de drept deoarece acesta reglementeazǎ relaţii sociale la...

Cetățenia în drept internațional public

Noţiuni introductive Cetăţenia română reprezintă o instituţie care serveşte obiect de studiu a mai multor discipline juridice: - dreptul...

Populația în dreptul internațional public

Noțiunea si consideraţii generale asupra populaţiei în dreptul internaţional public Populaţia reprezintă totalitatea persoanelor fizice care...

Ai nevoie de altceva?