Drept Parlamentar

Capitolul 1.4. Funcţiile Parlamentului in statul de drept

Conceptul de funcţii ale parlamentului prezintă o însemnătate cu totul aparte, el identificând marile direcţii de acţiune ale parlamentului.

In literatura Romana de specialitate se identifica drept funcţii ale paramentului următoarele:

a. funcţia legislativa, constând in adoptarea legilor,

b. stabilirea direcţiilor principale ale activităţii social-economice,

c. alegerea, formarea, avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritatii statale,

d. controlul parlamentar,

e. conducerea in politica externa,

f. organizarea si funcţionarea proprie.

In actualul moment al dezvoltării României 5 funcţii exprima cel mai bine activitatea ori orientarea parlamentara:

1. Funcţia de reprezentare

- parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii,

- se manifesta in special in raporturile României cu UE si in orientarea întregii activitati externe in raport cu statele lumii,

- este exponent al intereselor întregii naţiuni.

2. Funcţia legislativa

- reprezintă nucleul întregii activitati parlamentare,

- are misiunea de a face leg isi de a controla puterea executive,

- este amplu fundamentata in prevederile constituţiei si regulamentele parlamentare.

3. Funcţia de informare

- se realizează prin argumentare deciziilor politice , dar si a legilor pe o temeinica evaluare a unor consideraţiuni economice sociale si politice.

4. Funcţia de control

- se manifesta prin acordarea sau retragerea încrederii guvernului, întrebări, interpelări sau anchete parlamentare,

- suspendarea din funcţie a preşedintelui României, punerea lui sub acuzare, solicitarea urmăririi penale a membrilor guvernului pentru faptele savarsite in exerciţiul funcţiunii lor,

- angajarea răspunderii guvernului pentru o lege sau un pachet de legi.

5. Funcţia de desemnare prin investire, alegere sau numire a unor autoritati publice.

- o importanta deosebita este acordarea votului de investire a guvernului.

2.2.2 Analiza diferitelor izvoare ale dreptului parlamentar

1. Tratatele internaţionale

- reglementează raporturi intre state, consfinţind anumite drepturi si obligaţii reciproce,

- potrivit Constituţiei ele au valoarea unor legi, nefiind superioare Constituţiei.

2. Poziţia deosebita a constituţiei in sistemul izvoarelor dreptului intern. Supremaţia Constituţiei.

Principiul supremaţiei constituţiei reprezintă una din cuceririle cele mai importante ale Dreptului Constituţional modern.

Supremaţia Constituţiei este o noţiune complexa in conţinutul căreia sunt cuprinse trasaturi, elemente si valori atât politice cat si juridice.

Constituţia reprezintă insasi temeiul fundamenta si garanţia esenţiala a ordinii de drept

Fundamentele supremaţiei Constituţiei:

- legitimează puterea convertind voinţele individuale sau colective in voinţe de stat,

- conferă autoritate guvernanţilor indreptatindule deciziile si garantându-le aplicarea

- determina funcţiile si atribuţiile ce revin autoritatilor publice

- diriguieşte raporturile dintre cetăţeni si dintre aceştia si autorităţile publice.

Definiţie Drept Parlamentar

Este o subramura a dreptului constituţional, care joaca un rol important in promovarea principiilor democratice, in garantarea drepturilor omului si in păstrarea nealterata a valorilor pe care se întemeiază instituţia parlamentului.

Izvoarele dreptului parlamentar - sunt Constituţia României, Legile, Tratatele, Regulamentele Camerelor.

Izvoarele materiale: - desemnează faptul social, forţele creatoare sau factorii care configurează dreptul.

Izvorul formal:

- are in vedere mijloacele cu ajutorul cărora se exprima izvoarele materiale, forma pe care o imbraca dreptul in ansamblul normelor sale.

2.2.2.2.1 Deosebirile dintre constituţie si lege ca o consecinţa a supremaţiei constituţiei

In sens juridic larg, constituţia este fara îndoiala si ea o lege insa cu anume particularitati specifice.

Constituţia este documentul politic si juridic fundamental care cuprinde principiile întregii vieţi economice, politice, sociale, juridice si culturale.

Legile (organice si ordinare) stabilesc reglementari ale unor relaţii sociale din anumite compartimente ale vieţii.

Supremaţia constituţiei se explica in principal datorita caracterului deosebit pe care îl are si al domeniilor pe care le reglementează

2.3.2 Principii specifice

1. Principiul specializării

- este consacrat prin Constituţie si prin regulamentele parlamentare el reflectând elementul de specificitate pe care îl prezintă activitatea parlamentara.

2. Principiul potrivit căruia majoritatea decide si opoziţia se exprima

- se reflecta in toata organizarea si funcţionarea camerelor parlamentare

- prin conceptual de majoritate nu se înţelege in mod strict suma “aritmetica” a parlamentarilor aparţinând unei anumite formaţiuni politice, ci se poate estima ca exista diverse tipuri de majoritati in funcţie de caracterul deciziei parlamentare (lege organica sau ordinara), ceea ce face practice sa poată fi exprimate puncte convergente ale mai multor grupuri parlamentare.

3. Principiul transparentei

- decurge din regulile de baza ale democraţiei, asigurând ca activitatea parlamentului sa se desfasoara sub ochii opiniei publice,

- se realizează in primul rând prin publicitatea dezbaterilor votul deputaţilor si senatorilor care in majoritatea cazurilor este un vot deschis, posibilitatea diverselor organisme ale societatii civile de a participa la numite lucrări ale comisiilor parlamentare