Extras din document
CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL PENAL ŞI ŞTIINŢA DREPTULUI PENAL
Secţiunea I
Dreptul penal ca ramură de drept
§ 1. Consideraţii preliminare
Existenţa în societate a presupus, încă de la început, organizarea şi disciplina fără de care convieţuirea ar fi fost de nerealizat. Astfel, instituirea unor reguli de conduită obligatorii care să stabilească drepturi, libertăţi şi obligaţii ale oamenilor în relaţiile lor reciproce a devenit imperios necesară, iar respectarea acestora asigurată la nevoie de către forţa publică. Apărarea valorilor sociale fundamentale ale societăţii împotriva faptelor periculoase a devenit după apariţia statului o funcţie importantă a acestuia realizată prin aplicarea normelor de drept penal.
§ 2. Noţiunea dreptului penal
Dreptul penal reprezintă ramura sistemului de drept formată din ansamblul normelor juridice care reglementează conduita persoanelor şi relaţiile dintre acestea în raport cu valorile sociale fundamentale ocrotite de legea penală, prin interzicerea faptelor care pot vătăma sau pot pune în pericol aceste valori, sub iminenţa aplicării unei sancţiuni penale celor ce le săvârşesc.
§ 3. Caracterele dreptului penal
- autonom – rezultă din faptul că:
- reglementează relaţii specifice, de apărare socială
- are un sistem propriu de reguli de conduită
- are sancţiuni specifice (pedepse, măsuri de siguranţă, măsuri educative)
- de drept public – creează raporturi juridice între stat, pe de o parte, şi membrii societăţii, pe de altă parte;
- unitar – determinat de existenţa unor principii şi instituţii unitare cu privire la infracţiune, răspundere penală, sancţiuni, aplicabile întregii legislaţii penale (Codul penal, legi penale speciale, legi nepenale cu dispoziţii penale).
§ 4.Obiectul dreptului penal
Obiectul dreptului penal îl reprezintă relaţiile de apărare socială stabilite între membrii societăţii obligaţi să respecte valorile sociale fundamentale prevăzute în art.1 din Codul penal, respectiv: suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului român, persoana cu drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept, practic însăşi societatea în ansamblul ei.
De remarcat faptul că aceste relaţii de apărare socială se nasc din momentul intrării în vigoare a legii penale, şi nu din momentul săvârşirii faptei interzise.
§ 5. Scopul dreptului penal
Apărarea împotriva faptelor cu grad de pericol social crescut, care ar putea prejudicia valorile sociale fundamentale enumerate anterior, urmărindu-se astfel prevenirea săvârşirii infracţiunilor reprezintă practic scopul dreptului penal.
§ 6. Necesitatea dreptului penal este determinată de:
- necesitatea apărării valorilor sociale;
- existenţa fenomenului infracţional şi necesitatea imperioasă a combaterii lui;
- nevoia de reglementare juridică a acţiunii de apărare a valorilor sociale.
§ 7. Legăturile dreptului penal cu alte ramuri de drept – trebuie amintite legăturile dreptului penal cu:
- dreptul constituţional
- dreptul procesual penal
- dreptul execuţional penal
- dreptul civil
- dreptul administrativ, ş.a.
Secţiunea a II-a
Ştiinţa dreptului penal
§ 1. Noţiunea ştiinţei dreptului penal
Ştiinţa dreptului penal reprezintă ansamblul teoriilor, concepţiilor şi principiilor stabilite în domeniul dreptului penal. Ea explică şi fundamentează necesitatea existenţei dreptului penal, elaborează teze ştiinţifice ţinând cont de normele juridice, practica judiciară şi doctrina din acest domeniu.
§ 2. Evoluţia ştiinţei dreptului penal
Cele mai cunoscute şcoli şi curente apărute în domeniul ştiinţei dreptului penal au fost reprezentate de:
- Şcoala clasică – promotor Cesare Beccaria, a fundamentat şi sistematizat principiile fundamentale ale dreptului penal modern
- Şcoala pozitivistă – fondată de Enrico Ferri, Cesare Lombrozo, Rafaele Garofalo, a propus pentru prima dată luarea, alături de pedepse, a unor măsuri de siguranţă menite să combată starea de pericol a infractorului şi să prevină săvârşirea de infracţiuni
- Şcoala apărării sociale – finalitatea dreptului o reprezintă apărarea socială realizată prin prevenire şi represiune
- Şcoala neoclasică – susţine organizarea ştiinţifică a executării pedepsei privative de libertate
În România ştiinţa dreptului penal s-a constituit abia după adoptarea Codului penal şi de procedură penală de la 1864, intrate în vigoare în anul 1865. Prima lucrare de referinţă o constituie Cursul de drept şi procedură penală publicat în anul 1912 de prof. Ion Tanoviceanu, urmat în perioada interbelică de Tratatul de drept şi procedură penală, cu contribuţia remarcabilă a prof. Vintilă Dongoroz, care a dezvoltat şi îmbogăţit doctrina expusă de predecesorul său.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Drept Penal General.pdf