Drept Penal - Parte Generala

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Drept Penal - Parte Generala.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 201 de pagini .

Profesor: Mircea-Sandu Godea, Razvan-Bogdan Godea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si cuprins iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Cuprins

Titlul I
Capitolul I -Legea penală şi limitele de aplicare.pag. 1
Capitolul II- Limitele aplicării legii penale.pag. 5
Aplicarea legii penale în timp .pag. 20
Titlul II
Capitolul I - Dispoziţii generale.pag. 36
Capitolul II – Tentativa.pag. 43
Capitolul III - Participaţia.pag. 46
Capitolul IV - Pluralitatea de infracţiuni.pag. 56
Capitolul V - Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.pag. 74
Titlul III
Capitolul I - Dispoziţii generale.pag. 93
Capitolul II - Categoriile şi limitele generale ale pedepselor.pag. 93
Capitolul III - Pedepsele principale.pag. 95
Capitolul IV - Pedepsele complementare şi accesorii. .pag. 108
Capitolul V - Individualizarea pedepselor.pag. 112
Titlul IV
Înlocuirea răspunderii penale.pag. 143
Titlul V
Minoritatea.pag. 145
Titlul VI
Capitolul I - Dispoziţiile generale.pag. 163
Capitolul II - Regimul măsurilor de siguranţă.pag. 163
Titlul VII – Cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării .pag. 176
Capitolul I – Amnistia şi graţierea.pag. 176
Capitolul II – Prescripţia .pag. 184
Capitolul III – Lipsa plângerii prealabile şi împăcarea părţilor.pag. 189
Capitolul IV – Reabilitarea.pag. 193

Extras din document

PARTEA GENERALĂ

TITLUL I

LEGEA PENALĂ ŞI LIMITELE DE APLICARE

CAPITOLUL I

DISPOZIŢII PRELIMINARE

Art. 1 – Legea penală apără împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept.

Dreptul penal este o ramură a sistemului de drept român care în literatura de specialitate a primit diferite definiţii în ceea ce priveşte noţiunea.

Într-o definiţie dată1, „dreptul penal reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale ce iau naştere în acţiunea de prevenire şi combatere a infracţionalităţii, norme care determină faptele ce constituie infracţiuni, sancţiunile corespunzătoare lor, precum şi condiţiile de aplicare şi executare a acestora”.

O altă definiţie arată că dreptul penal este „subsistemul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială, prin interzicerea ca infracţiuni sub sancţiuni specifice denumite pedepse, a acţiunilor sau inacţiunilor periculoase pentru valorile sociale, în scopul apărării acestor valori fie prin prevenirea infracţiunilor, fie prin aplicarea pedepselor persoanelor care le săvârşesc”2.

O altă opinie defineşte dreptul penal ca „o ramură a sistemului de drept românesc alcătuită din totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale ce se nasc prin acţiunea statului pentru apărarea României ca stat naţional suveran şi independent, unitar şi indivizibil, a proprietăţii sub orice formă, persoana în drepturile şi libertăţile sale fundamentale, precum şi întreaga ordine de drept, prin incriminarea unor fapte ca infracţiuni, stabilirea sancţiunilor aplicate, a condiţiilor de aplicare şi executare a acestora”3.

1 – M.Zoliyneac, Drept penal, Partea generală, vol.I, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1992, p.5

2 – C.Bulai, Drept penal român, Partea generală, vol. I, Casa de Editură şi Presă Şansa SRL Bucureşti, 1992, p. 7

3 – A. Ungureanu, Drept penal român, Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995

Definiţia dreptului penal la care achiesăm, se referă la „totalitatea normelor juridice prin care se prevede în ce condiţii o faptă este infracţiune, felul acestor infracţiuni, sancţiunile care se aplică în cazul comiterii lor precum şi răspunderea penală în scopul apărării ordinii de drept din România împotriva unor asemenea fapte”1.

Definiţia reliefează câteva aspecte legate de faptul că dreptul penal cuprinde toate normele juridice care reglementează raporturile sociale ce iau naştere între stat şi cetăţeni referitoare la apărarea valorilor arătate în art. 1 din Codul penal, norme obligatorii datorită impunerii lor în caz de nerespectare prin forţa de constrângere a statului a dreptului penal.

De asemenea, din aceeaşi definiţie se impune a se distinge necesitatea existenţei sale ca normă distinctă de drept impusă de obligativitatea apărării valorilor sociale ocrotite de legea penală, cât şi de existenţa fenomenului infracţional.

Create de societatea umană, valorile sociale au trebuit să fie apărate prin relaţiile de convieţuire normală ale membrilor societăţii, fie prin soluţionarea raporturilor de conflict, atunci când ele nu se mai puteau apăra pe calea primei modalităţi, adică pe cale amiabilă şi deci se impunea impunerea forţei de constrângere a statului.

Prin intermediul dreptului penal, raporturile conflictuale au dobândit caracter specific, fiind reglementate juridic, şi atingerea valorilor sociale a devenit infracţiune, iar respingerea ei a devenit un apanaj al statului.

Obiectul dreptului penal

Acest obiect îl constituie raporturile sociale născute între stat şi infractor în urma săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală sau infracţiuni pentru tragerea la răspundere penală a acestuia, prin aplicarea pedepselor sau a altor măsuri penale.

Scopul dreptului penal

Dreptul penal are ca scop apărarea împotriva infracţiunilor, a valorilor ocrotite de lege şi prevăzute de art. 1 din Codul penal şi care sunt cele mai importante valori din societate, iar prin apărarea acestor valori se asigură în acelaşi timp o dezvoltare perpetuă a sistemului de valori, garantând în acelaşi timp şi apariţia altor valori în sistemul social.

1 – M. Basarab, Drept penal, Partea generală, Ediţia a II-a, vol. I, Editura Lumina Lex, 1999, p. 5

Art. 2 – Legea penală prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte.

Reprezintă unul din principiile de bază ale dreptului penal, care exprimă garanţia libertăţii persoanei împotriva manifestărilor arbitrale şi a posibilităţii ca o persoană să fie condamnată retroactiv, ceea ce însemna ca pedeapsa şi infracţiunea să fi fost prevăzute de lege în momentul săvârşirii faptei.

Acest principiu a fost exprimat prin adagiul „nullum crimen sine lege, nulla poener sine lege, nullum judicium sine lege”.

Conform acestui principiu1, „un fapt oricât de antisocial vătămător, de imoral ar fi el, nu poate fi socotit infracţiune câtă vreme legea nu-l consideră ca atare (legalitatea incriminărilor), nu se poate aplica unui vinovat o măsură represivă pe care legea nu o prevede (legalitatea pedepselor) cât şi faptul că nu poate fi cineva supus unei prigoniri judiciare, decât după rânduielile legale (legalitatea judecăţilor)”1.

Principiul a fost formulat de Cesare Becaria2, iar denumirea sa latină a fost utilizată de jurnalistul şi filozoful german P.J. Anselm Feuerbach la început de secol XIX.

De altfel şi Constituţia României prevede în art.23 pct.9, că „nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi temeiul legii”.

Fisiere in arhiva (1):

  • Drept Penal - Parte Generala.doc

Alte informatii

Acest curs universitar cuprinde comentarii şi adnotări ale Codului penal în vigoare şi noului Cod penal ca prezentare comparativă şi note de curs, fiind dedicat studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale, Specializarea Drept Administrativ