Drept penal - partea generală

1. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL PENAL ŞI ŞTIINŢA DREPTULUI PENAL.

Dreptul penal = ramurã a sistemului nostru unitar de drept ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeazã conduita persoanelor precum şi relaţiile dintre ele în raport cu valorile fundamentale ocrotite de lege, prin interzicerea, sub ameninţarea cu pedepse, a acţiunilor sau inacţiunilor care aduc atingere sau pun în pericol aceste valori, în scopul apãrãrii lor, prin prevenirea infracţiunilor ori prin aplicarea pedepselor şi a altor sancţiuni de drept penal, persoanelor care le sãvîrşesc.

Caracterele dreptului penal sunt:

~ caracterul autonom = ce rezultã din faptul cã dreptul penal reglementeazã relaţiile sociale, proprii, relaţii de apãrare socialã ce nu fac obiectul altor reglementãri, şi de asemenea un sistem propriu de reguli de conduitã precum şi de sancţiuni specifice;

~ caracterul de drept public = ce rezultã din faptul cã dreptul penal reglementeazã relaţiile de apãrare socialã, creind raporturi juridice între stat şi membrii societãţii, ce sunt raporturi de putere sau de autoritate, statul este indrituit sã tragã la rãspundere penalã pe cei ce au sãvîrşit infracţiuni;

~ caracterul unitar = rezultã din existenţa unor principii şi instituţii unitare aplicabile întregii legislaţii penale.

Obiectul dreptului penal = existã 2 opinii privitoare la acesta: - obiectul dreptului penal constã în relaţiile sociale care revin dreptului penal şi care privesc activitatea socialã de luptã împotriva infracţiunilor prin tragerea la rãspundere penalã şi pedepsirea celor ce le sãvîrşesc; -obiectul dreptului penal cuprinde relaţiile de apãrare socialã ce se nasc nu din momentul sãvîrşirii infracţiunii ci din momentul intrãrii în vigoare a legii penale.

Dreptul penal reglementeazã - relaţii sociale de conflict; - relaţii de conformare.

Scopul dreptului penal – apãrarea împotriva infracţiunilor, a valorilor fundamentale prevãzute în CP. Acest scop se realizeazã, în principal, pe calea prevenirii sãvîrşirii infracţiunilor de cãtre membrii societãţii şi în subsidiar pe calea constrîngerii, adicã prin aplicarea de sancţiuni prevãzute delege pentru sãvîrşirea infracţiunilor.

Dreptul penal are legãturi şi cu celelalte ramuri de drept: - cu dreptul constituţional = deoarece la baza dreptului penal stau normele juridice constituţionale care stabilesc regulile de bazã ale tuturor ramurilor de drept; - cu dreptul procesual penal = existã o legãturã organicã şi funcţionalã, între normele care reglementeazã dreptul statului de a pedepsi pe infractori şi mijloacele prin care aceastã competenţã se realizeazã; - cu dreptul execuţional penal =deoarece în raport de relaţiile sociale ce iau naştere în cursul executãrii sancţiunilor penale se asigurã finalitatea normelor juridice penale.

Ştiinţa dreptului penal – reprezintã un sistem de cunoştinţe despre raporturile juridice penale şi normele penale ce reglementeazã aceste raporturi. Ştiinţa dreptului penal apeleazã la diferite metode pentru cercetarea fenomenului juridic penal ca:

~ metode logice (studiazã conţinutul normelor penale) ca: - analizã şi sintezã; - inducţia şi deducţia.

~ metoda istoricã – apariţia normei juridice penale şi aplicarea ei în diferite perioade.

~ metoda comparativã – studierea normei penale în comparaţie cu alte norme din acelaşi sistem de drept şi mai ales cu normele corespunzãtoare din legislaţiile altor state.

Ştiinţa dreptului penal are nevoie de o serie de date şi informaţii, fãrã de care ea nu poate progresa, ca mersul, volumul, conţinutul criminalitãţii, cauzele şi condiţiile care determinã fenomenul criminalitãţii, persoanele care sãvîrşesc infracţiuni. Ştiinţa dreptului penal are nevoie şi de : - statistica penalã şi criminologia (influenţa pedepselor asupra infractorilor); - medicina legalã şi psihiatria judiciarã, criminalistica.

Principiile fundamentale ale dreptului penal = reprezintã acele reguli care strãbat întreaga reglementare juridicã penalã, întreaga activitate de combatere a infracţiunilor prin mijloace de drept penal.principiile fundamentale sunt:

- principiul legalitãţii incriminãrii şi a pedepselor. Conform Codului Penal, numai LEGEA este aceea care stabileşte faptele ce constituie infracţiuni şi determinã mãsurile şi mãsurile ce se aplicã celor ce le sãvîrşesc.

- principiul umanismului în sensul cã întreaga reglementare penalã trebuie sã aibã în vedere drepturile şi libertãţile fundamentale ale omului, atît a celor ce au suferit vãtãmãri în urma comiterii infracţiunilor cît şi a celor care le-au sãvîrşit.

- principiul incriminãrii faptelor care prezintã un anumit grad de pericol social. INFRACŢIUNEA este fapta care prezintã pericol social, sãvîrşitã cu vinovãţie şi prevãzutã de legea penalã.

- principiul egalitãţii în faţa legii.

- principiul prevenirii faptelor prevãzute de lege.

2. IZVOARELE DREPTULUI PENAL.

În ştiinţa juridicã s-a fãcut distincţia între: - IZVOARE MATERIALE (sursa ideilor materializate de normele juridice); - IZVOARE FORMALE ale dreptului penal (forma prin care aceste idei sunt materializate).

Izvoarele formale ale dreptului penal reprezintã actele normative care în cuprinsul lor stabilesc: - faptele ce constituie infracţiuni; - sancţiunile care se pot aplica; - condiţiile rãspunderii penale.

Pentru dreptul penal român LEGEA este singurul izvor de drept. Izvoarele formale ale dreptului penal sunt: - Constituţia României; - legea penalã; - tratate şi convenţii internaţionale.

Legea penalã se poate clasifica:

~ în raport de domeniul de aplicare avem: - Legea penalã generalã (Codul Penal); - Legea penalã complinitoare; - Legea penalã specialã; - Legea nepenalã cu dispoziţii penale.

~ în raport cu durata activitãţii: - legea penalã nedeterminatã; - legea penalã determinatã (temporalã).

~ în raport cu caracterul legilor: - legea penalã ordinarã; - legea penalã extraordinarã (excepţionalã).

În ceea ce priveşte tratatele şi convenţiile internaţionale se face distincţie între: - tratate şi convenţii internaţionale ca izvoare indirecte de drept penal; - tratate şi convenţii internaţionale ca izvoare directe de drept penal.

Orice lege penalã este alcãtuitã dintr-o totalitate de norme juridice ce configureazã conţinutul normtiv al acestei legi

Normele juridice penale = reprezintã o serie de norme juridice care se caracterizeazã prin conţinutul şi structura lor specificã, prescriind reguli de drept penal precum şi sancţiunile aplicabile în cazul încãlcãrii acestora.

Particularitãţi ale normelor juridice penale: - existã o vãditã deosebire întrenormele de drept penal şi normele de drept extra-penal din punct de vedere al modului în careeste exprimat conţinutul perceptiv; - existã deosebiri între normele de drept penal şi normele de drept extra-penal din punct de vedere al sancţiunilor (-> la normele de drept penal – sancţiunea are caracter preventiv-represiv; -> la normele de drept extra-penal – sancţiunea este reparatorie); - existã deosebiri şi în ceea ce priveşte intensitatea forţei obligatorii a normelor penale (imediatã) fatã de aceea a normelor extra-penale (eventualã).