Drept penal - partea generală II

I. RĂSPUNDEREA PENALĂ – ASPECTE GENERALE.

ÎNLĂTURAREA RĂSPUNDERII PENALE

1. Noţiune şi principii

Răspunderea penală – instituţie fundamentală a dreptului penal –

reprezintă un ansamblu de drepturi şi obligaţii ce se realizează prin intermediul

raportului juridic penal de conflict, constând în dreptul statului de a trage la

răspundere persoana ce a comis o infracţiune – prin aplicarea sancţiunii

corespunzătoare şi dispunerea executării acesteia – şi obligaţia corelativă a

infractorului de a suporta consecinţele faptei săvârşite, respectiv aplicarea şi

executarea sancţiunii ce a fost dispusă. Promovând definiţia răspunderii penale în

sens larg şi având în vedere complexitatea acesteia, doctrina penală reţine totodată

şi obligaţia ce revine statului de a aplica sancţiunea în limitele şi condiţiile

prevăzute de lege, cât şi dreptul infractorului de a cere sancţionarea sa potrivit

dispoziţiilor legale ce reglementează răspunderea penală.

Răspunderea penală este cea mai gravă formă a răspunderii juridice, fapta

ce constituie infracţiune reprezentând singurul temei al răspunderii penale (art. 17

alin. 2 C.pen.).

Principiile fundamentale ale dreptului penal guvernează şi instituţia

răspunderii penale [a se vedea, în acest sens, dezvoltarea ideilor expuse în

tratarea acestei teme]. Doctrina reţine şi alte principii specifice instituţiei de care

ne ocupăm, menţionând dintre acestea: principiul unicităţii răspunderii penale

potrivit căruia săvârşirea unei infracţiuni atrage o singură dată răspunderea

penală; principiul prescriptibilităţii răspunderii penale; principiul inevitabilităţii

răspunderii penale potrivit căruia persoana care săvârşeşte o infracţiune trebuie

să răspundă penal urmând să suporte consecinţele faptei sale, în afară de cazurile

prevăzute de lege când este înlăturată răspunderea penală.

Cauzele care înlătură răspunderea penală sunt consacrate în lumina

Titlului VII al părţii generale a Codului penal, conform art. 119 şi următoarele şi

sunt reprezentate de: amnistie, prescripţia răspunderii penale, lipsa şi retragerea

plângerii prealabile şi împăcarea părţilor.

În condiţiile în care este incidentă una dintre aceste cauze generale de

înlăturare a răspunderii penale pentru fapta comisă ce constituie infracţiune se

înlătură răspunderea penală a persoanei ce a săvârşit-o şi, pe cale de consecinţă, se

înlătură aplicarea pedepsei prevăzută de lege pentru acea infracţiune.

2. Cauzele care înlătură răspunderea penală

Amnistia

Amnistia este un act de clemenţă ce se acordă prin lege organică de forul

legiuitor (Parlament) prin care se înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea

săvârşită, după cum se înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi

celelalte consecinţe ale condamnării – conform art. 119 alin.1 teza I C.pen. –

pentru infracţiunile ce se înscriu în dispoziţiile sale, comise anterior adoptării

actului de clemenţă.

Amnistia este obligatorie pentru organele judiciare penale care nu pot

refuza incidenţa sa, beneficiul actului de clemenţă putând fi însă refuzat de către

învinuitul sau inculpatul în cauză dacă acesta se consideră nevinovat. Potrivit

dispoziţiilor art. 13 C.pr.pen., acesta poate cere continuarea procesului penal

pentru a-şi dovedi nevinovăţia; în situaţia în care este găsit vinovat, nu se pierde

beneficiul actului de clemenţă, amnistia va fi incidentă producându-şi efectele.

Literatura penală descrie diferite feluri ale amnistiei, dintre care reţinem

în cele ce urmează amnistia antecondamnatorie şi cea postcondamnatorie, după

cum aceasta intervine înainte sau după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare şi atrăgând efecte specifice.

Aşa cum rezultă din art. 119 alin. 1 C.pen., amnistia antecondamnatorie

înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită, atrăgând după caz, pe

plan procesual penal, soluţia neînceperii urmăririi penale sau încetarea urmăririi

penale ori încetarea procesului penal. Producând, de regulă, efectele „in rem”, în

cazul săvârşirii infracţiunii în participaţie se înlătură răspunderea penală a tuturor

participanţilor (în condiţiile în care executarea faptei este anterioară momentului

intervenirii actului de clemenţă).

Amnistia postcondamnatorie înlătură executarea pedepsei pronunţate (a

pedepsei principale şi complementare), precum şi celelalte consecinţe ale

condamnării. Sub acest din urmă aspect, amnistia face să înceteze interdicţiile,

incapacităţile prevăzute în alte legi penale sau extrapenale. Condamnările pentru

infracţiunile amnistiate sunt condamnări care nu atrag starea de recidivă (art. 38

alin.1 lit.c C.pen).

Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie (conform art. 119 alin.

1 teza a III-a C.pen).

Limitele efectelor amnistiei sunt înscrise în alin. 2 al art. 119 C.pen.

potrivit căruia amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, măsurilor

educative şi asupra drepturilor persoanei vătămate. Lipsa efectelor asupra

măsurilor de siguranţă şi a celor educative se întemeiază pe scopul acestor

sancţiuni de drept penal, respectiv cel al înlăturării unei stări de pericol şi

preîntâmpinarea săvârşirii de noi infracţiuni (în cazul măsurilor de siguranţă) şi

scopul preponderent educativ al măsurilor educative.

Lipsa efectelor asupra drepturilor persoanei vătămate, implică înlăturarea

doar a răspunderii penale nu şi a răspunderii civile, cel care a comis infracţiunea

fiind ţinut la despăgubiri civile faţă de persoana vătămată.