Drept Penal și Procedură Penală

TITLUL I

DREPT PENAL – PARTEA GENERALĂ

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Definiţia dreptului penal: Dreptul penal, ca ramură a sistemului de drept din România, e format din totalitatea normelor juridice care stabilesc ce fapte constituie infracţiuni, condiţiile răspunderii penale, sancţiunile şi alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanţele judecătoreşti faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, în scopul apărării celor mai importante valori sociale ale statului de drept.

Caracterele dreptului penal:

• dreptul penal este o ramură de drept distinctă alături de alte ramuri de drept;

• dreptul penal are autonomie în raport cu celelalte ramuri de drept;

• dreptul penal are o structură unitară;

• dreptul penal este format dintr-o totalitate de norme juridice cu aceeaşi reglementare;

• normele dreptului penal stabilesc expres infracţiunile, condiţiile de tragere la răspundere penală a persoanelor care le săvârşesc, precum şi sancţiunile;

• dreptul penal are un scop specific - apărarea valorilor sociale fundamentale (arătate în art. 1 din C. pen.);

• instituţiile acestei ramuri de drept sunt: infracţiunea; răspunderea penală; sancţiunile de drept penal (pedepsele, măsurile educative şi măsurile de siguranţă);

• dreptul penal este o ramură de drept public, deoarece întotdeauna unul dintre subiectele raportului juridic de drept penal este statul.

Obiectul dreptului penal îl constituie apărarea relaţiilor sociale în complexitatea lor. În cadrul acestor relaţii, membrii societăţii au îndatorirea de a nu vătăma sau pune în pericol prin faptele lor valorile sociale fundamentale.

Relaţiile sociale au o existenţă obiectivă, anterioară încălcării legii, fie sub forma unor relaţii de cooperare, fie sub forma unor relaţii de conflict ce apar după încălcarea legii.

Dreptul penal are ca obiect relaţiile de conflict ce apar între stat, ca titular al ordinii de drept (reprezentant al societăţii pentru apărarea acestor valori), şi infractori.

Scopul dreptului penal este prevăzut în art. 1 C. pen. potrivit căruia ,,legea penală apără, împotriva infracţiunilor România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept”.

Aşadar, scopul dreptului penal este de a apăra societatea în ansamblu, membrii săi în particular, împotriva tuturor faptelor antisociale ce cad sub incidenţa legii penale.

Definiţie: Ştiinţa dreptului penal este o ramură a ştiinţelor juridice şi reprezintă totalitatea conceptelor, definiţiilor şi teoriilor privitoare la instituţiile dreptul penal.

Studiind normele juridice penale, ştiinţa dreptului penal trebuie să explice originea acestora, conţinutul şi structura lor, să analizeze condiţiile obiective care impun apărarea socială a valorilor ce cad sub incidenţa normelor dreptului penal, să stabilească măsurile necesar a fi adoptate pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.

2. PRINCIPIILE ŞI IZVOARELE DREPTULUI

PENAL ROMÂN

Principiile dreptului penal român

Definiţie. Acestea reprezintă totalitatea ideilor, concepţiilor şi regulilor care călăuzesc şi străbat întregul drept penal şi activitatea de luptă împotriva infracţiunilor.

Caracterizare

Principiile dreptului penal român se împart în trei categorii: fundamentale; generale; instituţionale. Ele îşi găsesc aplicarea în toate instituţiile dreptului penal (infracţiunea, răspunderea şi sancţiunile).

Principiul legalităţii (Nullum crimen sine lege; Nulla poena sine lege):

- nu este un principiu specific dreptului penal, ci acesta guvernează întreg sistemul de drept;

- a fost formulat pentru prima oară în timpul revoluţiei burgheze din Franţa în anul 1789;

- a fost reafirmat în 1948 în Declaraţia universală a drepturilor omului;

- constituie o garanţie a libertăţii persoanei împotriva abuzurilor, astfel că legea penală se aplică numai pentru faptele prevăzute de aceasta;

- a fost încălcat flagrant între anii 1948-1956, când exista instituţia analogiei;

- este consacrat expres în actualul Cod penal în art. 2, dar este completat şi de art. 11;

- îşi găseşte aplicarea în toate instituţiile dreptului penal astfel: nullum crimen sine lege (nici o infracţiune în afara legii); nulla poena sine lege (nici o sancţiune în afara legii); nullum judicium sine lege (instituţia sancţiunii şi a răspunderii);

- respectându-se acest principiu, nu va fi trasă la răspundere penală persoana care nu a săvârşit o infracţiune şi, totodată, nu va fi trasă la răspundere penală o persoană care a săvârşit o faptă ce nu era prevăzută la acea vreme ca infracţiune în lege.

Principiul egalităţii în fata legii penale:

- este nu numai un principiu de bază în dreptul penal, dar şi un principiu constituţional prevăzut în art. 16 din Constituţia României;

- subliniază egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii penale, indiferent de vârstă, sex, rasă, culoare, apartenenţă politică etc.