Drept Penal Special 2

Aspecte comune

- Noţiunea şi obiectul juridic al infracţiunilor contra patrimoniului. Relaţiile sociale de ordin patrimonial constituie unul dintre domeniile importante ale structurii societăţii, având un rol esenţial în procesul complex al evoluţiei oricărui tip de orânduire socială.

- Obiectul juridic comun îl constituie relaţiile sociale de natură patrimonială.

- Deşi patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică, aparţinând unei persoane, în materia infracţiunilor analizate aici prin patrimoniu înţelegem în primul rând bunurile, în materialitatea lor, la care se referă drepturile şi care permit titularului patrimoniului să-şi îndeplinească obligaţiile cu caracter economic.

- La o asemenea concluzie ajungem dacă ţinem seama că faptele incriminate în acest titlu aduc atingere patrimoniului prin aceea că se referă la bunuri, ca entităţi materiale, că acţiunea sau, uneori, inacţiunea priveşte un bun. Înseşi drepturile referitoare la acel bun (care sunt considerate de Codul civil tot bunuri) sunt lezate prin intermediul acţionării asupra suportului lor obiectiv, material.

- Titularul patrimoniului nu este neapărat proprietarul bunurilor asupra cărora fapta se săvârşeşte. Legea nu ocroteşte numai dreptul de proprietate. Posesia este ocrotită în aceeaşi măsură, iar din punctul de vedere al legii penale, detenţia precară se bucură de acelaşi regim de protecţie. Aceasta înseamnă că posesia sau detenţia legitimă este ocrotită chiar împotriva proprietarului (art.208 alin.3 C.p.).

- Obiectul juridic special. În cazul infracţiunilor de tâlhărie şi de piraterie, pe lângă relaţiile sociale cu caracter patrimonial, legea ocroteşte (în subsidiar) şi relaţiile sociale care depind, în evoluţia lor, de respectarea unor atribute esenţiale ale persoanei, cum sunt libertatea, onoarea şi demnitatea, viaţa, integritatea corporală, sănătatea.

- În cazul incriminărilor privitoare la infracţiunile de abuz de încredere, gestiunea frauduloasă, înşelăciune şi însuşirea bunului gust, legiuitorul ocroteşte relaţiile sociale care au nevoie pentru a exista de respectarea încrederii cu care oamenii operează în anumite raporturi dintre ei cu privire la bunuri mobile sau, în cazul art. 214 şi art. 215 din Codul penal, şi imobile.

- Infracţiunile de distrugere (art. 217, 218, 219 C.p.) au ca obiect juridic special relaţii sociale pentru subzistenţa cărora nu trebuie să se atenteze la integritatea materială a bunurilor de orice patrimoniu. Acesta este obiectul juridic special principal, deoarece pentru aceste fapte regăsim şi un posibil obiect juridic secundar constând în relaţii sociale privitoare la viaţa, integritatea corporală şi sănătatea omului.

- Obiectul material al infracţiunilor contra patrimoniului. Pentru infracţiunile de tâlhărie şi piraterie există un obiect material principal, acelaşi ca şi în cazul furtului, dar şi persoana cu atributele ei (libertatea şi demnitatea, viaţa, integritatea corporală şi sănătatea).

- În cazul infracţiunilor de furt, abuz de încredere şi însuşirea bunului găsit, obiectul material este reprezentat de un bun mobil.

- Obiectul material al infracţiunilor de distrugere îl constituie şi terenurile agricole şi silvice, împrejurimile acestora, culturile agricole, lucrările de îmbunătăţiri funciare, bornele şi semnele topografice sau geodezice, monumentele istorice, ansamblurile şi siturile arheologice (art. 86 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar).

- În ceea ce priveşte distrugerea (art. 217 alin. 4 şi 219 C.p.) obiectul material este complex, în sensul că legea penală ocroteşte nu numai valorile patrimoniale, ci şi viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei.

- Obiectul material poate fi şi un înscris care consacră un drept patrimonial.

- Subiecţii infracţiunilor contra patrimoniului. Subiectul activ al infracţiunilor este, în general, necircumstanţiat. Sunt unele infracţiuni pentru care agentul trebuie să îndeplinească anumite condiţii prevăzute de lege.

- Subiectul activ în cazul infracţiunilor de distrugere nu este particularizat de lege, dar el poate fi şi proprietarul bunului în cazul în care distrugerea intenţionată vizează anumite bunuri prevăzute limitativ în art. 217 alin. 2 şi 3 C.p., ori a produs vreuna dintre urmările menţionate în alin. 4 al aceluiaşi text. De asemenea, autor este şi proprietarul care săvârşeşte din culpă distrugerea bunului sau dacă fapta a avut urmările indicate în art.219 alin.3 din Codul penal. La acest posibil subiect activ al infracţiunii legea se referă ca la un făptuitor căruia „bunul îi aparţine”. Expresia trebuie înţeleasă în sensul unei referinţe la dreptul de proprietate.

- Fapta de distrugere din culpă are, în situaţia prevăzută în art.219 alin. ultim din Codul penal, un autor specific. Acesta este fie un conducător al unui mijloc de transport în comun, fie un membru al personalului care asigură direct siguranţa unor asemenea transporturi. În acest caz fapta nu va constitui şi neglijenţă în serviciu (concurs ideal), decât dacă fapta a produs şi alte urmări decât cele prevăzute în art.219 din Codul penal şi cu condiţia ca să se îndeplinească şi celelalte trăsături esenţiale caracteristice art.249 din Codul penal.

- Subiect activ al faptei poate fi şi coproprietarul bunului (cazul unei indiviziuni sau al unei proprietăţi comune pe cote-părţi).

- Participaţia. Infracţiunile contra patrimoniului sunt susceptibile a fi săvârşite în toate formele participaţiei (coautor, instigare, complicitate).

- Se impun însă câteva precizări cu privire la unele dintre infracţiuni. La infracţiunea de tâlhărie, coautoratul există chiar dacă făptuitorii au realizat, fiecare, alt element al acţiunii complexe infracţionale. Spre exemplu, unii au efectuat violenţele, iar alţii furtul. Situaţia este similară în cazul pirateriei.