Drept privat român

CURS 1 3 octombrie 2007

Dreptul este un ansamblu de norme şi reguli cu caracter juridic = drept obiectiv = sistem de reglare al societăţii.

Dreptul roman cuprinde viaţa juridică a poporului roman până la moartea împăratului Iustinian în 565 AD.

Dreptul roman:

- baza majorităţii sistemelor de drept european

- bază educaţională = alfabet al dreptului = terminologia de bază este de sorginte latină; conţine tehnici şi principii; are o valoare istorică şi ştiinţifică.

Diviziunile dreptului roman:

I. 1. Drept natural – ius naturale – drept comun tuturor fiinţelor vii

2. Dreptul ginţilor – ius gentium – drept comun tuturor oamenilor

3. Drept civil – ius quintirium – dreptul cetăţii – aplicat numai cetăţenilor romani

II. 1. Drept civil – drept ce izvorăşte din lege – latura statică

2. Drept pretorian – drept ce izvorăşte din edictum pretorae – latura organică

III. 1. Drept scris – norme juridice edictate de anumite instituţii

2. Drept nescris - cutume

IV. 1. Drept public – se ocupă de reglementarea instituţiilor statului, a raporturilor dintre instituţii şi cetăţeni – sunt norme de interes general

2. Drept privat – reglementează raporturile juridice dintre cetăţeni.

CURS 2 10 octombrie 2007

ISTORIA ROMEI

I. Etapa regalităţii: de la fondarea Romei – 753 BC până la 510 BC

II. Etapa republicană: 510 – 27 BC

III. Etapa imperială: 27 BC – 565 AD

- principat (princeps): 27 BC – 284 AD

- dominat (dominus): 284 – 565 AD

I. Epoca regalităţii:

Statul roman era organizat sub forma unui regat condus de un rege: democraţie militară, întrucât regii erau aleşi de armată.

Regele – atribuţii: militare (comandantul armatei), religioase (mare preot), judecătoreşti (judecător).

Senatul – Adunarea bătrânilor – atribuţii: veghea la respectarea tradiţiilor, politica externă.

Adunările populare: toţi cei aflaţi sub arme (militarii): alegeau regele şi votau legile. Au fost 7 regi: Romulus, Tullus Hostilius (a organizat armata), Ancus Marcius , Numa Pompilius (a organizat cultura), Tarquinius Priscus (a organizat din punct de vedere edilitar), Servius Tullius (a reformat administrativ Roma), Tarquinius Superbus.

Reformele atribuite lui Servius Tullius: organizarea gentilică a fost înlocuită de adunările curiale: 30 de curii, 10 din fiecare etnie – latini, sabini şi etrusci. Împărţirea a fost făcută şi pe domiciliu şi triviul; împărţire cenzitară (în funcţie de venitul fiecăruia): prima clasă – cavalerii (1 milion de aşi avere) – 18 centurii; clasa a doua – clasa I – 125 mii de aşi – 80 de centurii, clasa a II-a, clasa a III-a; clasa a IV-a; clasa a; V-a; clasa meşteşugarilor, clasa muzicanţilor şi clasa săracilor, a căror singură avere erau copii.

TOTAL: 193 + 2 centurii, din care 98 erau cavalerii şi clasa I.

Votul se dădea pe centurii în adunările comiţiale pe Câmpul lui Marte.

II. Epoca republicană:

Regele a fost înlocuit de magistraţi. Restul instituţiilor rămân aceleaşi.

Magistraţii erau aleşi de adunările populare. Puterea era limitată, mandatul fiind de 1 an, avea caracter colegial – erau 2 consuli, 2 cenzori, 4 praetori, 10 tribuni. Predomina ius intercesiones – actele erau adoptate numai dacă erau aprobate de cei doi consuli în aceeaşi formă.

Magistraturile au apărut în etape diferite datorită luptelor dintre patricieni şi plebei.

1. Consulatul – regele a fost înlocuit de consul (2) cu un mandat de 1 an (guvernau câte o lună, alternativ)

2. Cenzura – 2 cenzori, cu un mandat de 18 luni o dată la 5 ani, când aveau loc recensămintele. Perioada dintre recensăminte – lustru – lustraţie, adică morală sau epurare morală.

3. Praetura – praetorii – praetor urban şi pretor peregrin – organizau justiţia

4. Questura – questorii – administrau finanţele

5. Edilii – plebei şi curuli – administrau oraşul

6. Tribun – magistratură specială – ocroteau interesele plebei; puteau uza de dreptul de veto

7. Dictator – magistratură cu caracter excepţional – apărea numai în situaţii de criză; era numit de Senat şi avea un mandat de 6 luni.

8. Guvernatori – magistraţi provinciali

III. Epoca imperială:

Primul împărat – Octavian – 27 BC – diplomat. Senatul votează toate legile, în timp ce adunările populare îşi pierd din importanţă.

a. Principatul – prima etapă a epocii imperiale – perioadă de maximă înflorire a statului roman, din punct de vedere economic, cultural şi juridic

b. Dominatul – imperiul a fost împărţit în două: Imperiul Roman de Apus şi cel de Răsărit în anul 476 AD – anul căderii Romei. Se desfiinţează toate instituţiile, mai puţin cea a împăratului – împăratul din Imperiul Roman de Apus.

CURS 3 17 octombrie 2007

IZVOARELE DREPTULUI ROMAN

Izvor de drept – acea formă de manifestare a dreptului

1. obiceiul/cutuma

2. legea

3. edictele magistraţilor

4. Senatus Consultele

5. Constituţiile imperiale

6. Iuris Predenta

1. Obiceiul/Cutuma: cel mai vechi izvor al dreptului; nescris; consacrat printr-o utilizare repetată; a revenit în prim-plan în Evul Mediu.

2. Legea: odată cu apariţia Statului, cutuma nu mai este corespunzătoare; Legea celor 12 table; legile erau de 2 tipuri la Roma: rogate şi date; primul pas în elaborarea unei legi este un proiect de lege făcut de magistraţi. Structura: prescriptio (partea de început a legii), rogatio (conţinutul propriu-zis), sanctio (consecinţele încălcării normelor cuprinse în lege). Legile puteau fi: legi perfecte (interziceau anumite activităţi), legi mai puţin perfecte (amenzile), legi imperfecte (nu prevedeau nici o sancţiune).

3. Edictele magistraţilor: în sens general înseamnă un anunţ public. Fiecare magistrat dădea un edict prin care aducea la cunoştinţa generală intenţiile lui şi cum vrea să le realizeze.