Drept Procesual Penal

CAPITOLUL V MĂSURILE PROCESUALE

Măsurile procesuale sunt mijloace prevăzute de lege, de privare sau limitare a unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor prin care organele judecătoreşti asigură desfăşurarea normală a procesului penal, executarea sancţiunilor aplicate şi repararea pagubelor produse prin infracţiune sau prin săvârşirea de fapte antisociale.

Clasificarea măsurilor procesuale

1. După valoarea socială asupra căreia se îndreaptă, acestea pot fi:

a) Personale – priveşte numai persoanele inculpate:

- reţinerea;

- arestarea;

- obligaţia de a nu părăsi localitatea;

- obligaţia de a nu părăsi ţara.

b) Reale – măsuri asiguratorii care au în vedere patrimoniul şi privesc limitarea drepturilor inculpatului, părţii responsabile civilmente şi a detentorului de a dispune de bunurile ce le deţin.

2. După natura lor în procesul penal:

a) măsuri preventive – pot fi luate pentru buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire şi judecată;

b) măsuri de ocrotire – pentru a preveni lipsa de ajutor în care s-ar găsi o persoană aflată în îngrijirea celui ce a fost arestat preventiv;

c) măsuri de siguranţă – se iau împotriva inculpatului care prezintă pericol pentru societate din cauza unor boli sau intoxicaţii cu alcool sau substanţe stupefiante;

d) măsuri asiguratorii – se iau pentru a garanta repararea pagubei produse prin infracţiune.

3. După faza procesului penal:

a) măsuri care pot fi luate numai în faza de urmărire penală;

b) măsuri care pot fi luate numai în faza de judecată (îndepărtarea unor persoane din sala de şedinţă);

c) măsuri care pot fi luate în ambele faze ale procesului penal, arestarea inculpatului şi sechestrul.

5.1. Măsurile preventive

Măsurile preventive sunt mijloace de constrângere prevăzute de lege pe care le pot lua organele judecătoreşti în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului, ori a împiedicării sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată, etc.

Felurile măsurilor preventive – Codul de procedură penală (1969) a reglementat două măsuri preventive reţinerea, arestarea preventivă şi o măsură limitativă de drepturi, obligarea de a nu părăsi localitatea.

Legea nr. 32/1990 a introdus două măsuri limitative de drepturi:

a) eliberarea provizorie sub control judiciar;

b) eliberarea provizorie pe cauţiune.

Spre deosebirile de măsurile preventive care implică o privare de libertate, eliberarea provizorie sub cele două forme sunt măsuri care înlocuiesc privarea de libertate.

Luarea măsurilor preventive – acestea pot fi luate după începerea urmăririi penale, pe tot parcursul desfăşurării urmăririi penale şi a judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. În momentul în care autorul faptei este descoperit, urmărirea penală se va desfăşura faţă de acesta şi prin urmare se pot lua măsuri preventive dacă sunt îndeplinite următoarele:

1. existenţa probelor sau indiciilor temeinice că a fost săvârşită o faptă penală. Prin probe înţelegem orice element de fapt care serveşte la cunoaşterea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanelor care au săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta.

2. legea penală să prevadă pentru fapta comisă, pedeapsa cu închisoarea Aceasta înseamnă că măsurile preventive nu pot fi luate în cazul faptelor sancţionate cu amendă. Modificarea art. 136 alin. 6 din Codul de procedură penală prin Legea 281/2003 prevede că măsura arestării preventive nu poate fi dispusă în cazul în care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii.

3. să existe unul din cazurile prevăzute în art. 148 din Codul de procedură penală:

a) Domiciliul inculpatului nu poate fi stabilit din lipsă de date necesare. Acest caz se aplică de regulă în situaţia reţinerii având în vedere imposibilitatea stabilirii în mod operativ a unor date personale.

b) Infracţiunea este flagrantă iar pedeapsa închisorii prevăzute de lege este mai mare de un an.

c) Inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, sau a făcut pregătiri pentru asemenea acte, precum şi dacă în cursul judecării sunt date că acesta urmează să se sustragă de la executarea pedepsei. Fuga inculpatului are în vedere plecarea acestuia de la domiciliu sau de la organele judecătoreşti pentru a nu participa la desfăşurarea procesului penal.

d) Există date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori, distrugerea ori alterarea mijloacelor de probă.

e) Inculpatul a comis o nouă infracţiune ori din datele existente rezultă necesitatea împiedicării săvârşirii unei noi infracţiuni.

f) Inculpatul este recidivist (art. 37 CP).

g) Abrogat.

h) Inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică. Raţiunea acestui caz constă în gravitatea faptei săvârşite, a pericolului reprezentat pentru ordinea publică de lăsarea în libertate a inculpatului, condiţiile care trebuie întrunite în mod cumulativ.

i) Există date sau indicii suficiente care justifică temerea că inculpatul va exercita presiuni asupra persoanelor vătămate sau că va încerca o înţelegere frauduloasă cu acestea.

Organele judecătoreşti care pot lua măsuri preventive

Potrivit art. 136 alin. 6, Codul de procedură penală „reţinerea poate fi luată de organele de cercetare penală sau procuror. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi ţara se pot lua de către procuror sau judecător în faza urmăririi penale sau de instanţa de judecată în cursul judecării” iar arestarea preventivă poate fi luată de către judecător în urma modificărilor din 2003.

1. Reţinerea – este o măsură privativă de libertate de scurtă durată dar foarte utilă în stadiul iniţial a pornirii procesului ceea ce justifică folosirea ei numai în faza ei de urmărire penală şi numai faţă de învinuit.

Această măsură poate fi luată după ce a început urmărirea penală şi dacă există probe că a fost săvârşită o faptă prevăzută de legea penală. Pentru luarea acestei măsuri se prevede ca pentru fapta săvârşită legea penală să prevadă pedeapsa închisorii, oricare ar fi limitele prevăzute de legea penală pentru fapta comisă şi să existe unul din cazurile prevăzute în art. 148 din Codul de procedură penală.