Drept român

Legea celor XII table

Data fiind situatia ca normele juridice care adminstrau justitia erau constucte doar ce catre pontifi, iar zilele faste in care se administra justitia erau vcunoscute si stabilite doar de acestia, aveau sa determine mari nemultumiri din partea plebeilor. Acestia vor cere publicarea si sistematizarea normelor juridice pentru a fi cunoscute de intregul popor.

Se remarca activitatea tribunului plebei TELENTILIUS ARSA care timp de 10 ani a pledat pentru sistematizarea si codificarea normelor juridice.

Astfel in anul 451 i.e.n. se va constituii o comisie alcatuita din 10 barbati (decemviri decibus scrimbundi) care au codificat pe 10 tablite de lemn numite ALBUM normele juridice cuprinse intr-un cod. Acest lucru insa, nu i-a multumit pe plebei, fapt pentru care in anul 449 i.e.n s-a constitutit o noua comisie in componenta careia aveau sa intre si 5 plebei. Aceasta comisie a redactat noua codificare, care s-a afisat pe 12 table de bronz.

Prin sfera si natura reglementarilor sale, legea celor XII table, este un adevarat cod cuprinzand reglementari din domeniul dreptului public si privat.

Potrivit celor afirmate de catre CICERO toate legile romane care au fost edictate ulterior aveau sa dezvolte continutul celor cuprinse in acest cod.

Intre dispozitiile dre drept privat, un rol important il detin cele relative la proprietate, succesiune, si organizarea familiei, fapt ce vine sa arate fsptul ca societatea romana se afla in procesul de consolidare al proprietatii private.

Regimul proprietatii cvilitare adica proprietatea ce apartine in exclusivitate cetatenilor romani a avut o reglementare aparte in economia acestui cod.

Materia obligatiilor este insa putin conturata in cod, deoarece economia in statul roman in epoca veche avea un character inchis schimburile facandu-se in mod aleatoriu fapt pentru care in continutul codului gasim un singur contract, acela de vanzare-cumparare, cunoscut sub denumirea de contractul EMPTI.

Procedura de solutionarea a litigiilor nascute in cadrul societatii se caracterizeaza printr-un formalism excesiv, in care predominau formele sacramentale. Nerespecatrea acestor norme duceau in mod invitabil la decaderea titularului dreptului subiectiv din exercitiul dreptului.

Inliteratura juridica au existat o seama de opinii in conformitate cu care legea celor XII table ar fi de sorginte greaca, teza infirmata insa de continutul legii care se referea la realitaile lumii romane.

Ideea originalitatii legii este data de formalismul actelor care sunt specifice lumii romane, in care simpla schimbare a genului substantivului folosit in formule atragea nulitatea actului.

La aceasta se adauga caracterul aspru al sanctiunilor, formularile lapidare, argument ce atesta sorgintea romana a legii.

Textul acestei legi nu ne-a parvenit, data fiind situatia ca in secolul al IV-lea, Roma a fost invadata de catre Gali, iar legea a fost arsa.

Constitutul legii insa ne-a parvenit pe cale indirecta, deoarece ea a ramas in constiinta romanilor desi avea sa fie afisata doar cateva decenii.

Memorarea continutului legii reprezenta o adevarata Carmen necesarium – o lectie obligatorie de memorare pentru cetateni; dupa cum afirma om politic Cicero.

Cei mai vechi comentatorii ai legii: Sextius Elius, Petus Cato, Aulus Sapiens, Mucius Scevola, Servius Rufus. Ultimii doi sunt contemporani cu Cicero.

Legea nu a fost niciodata abrogata, ea ramanand in vigoare timp de 11 secole.

Totusi, in perioada clasica se constata ca dispozitiile cuprinse in aceasta lege nu mai acopereau noile realitati, fapt pentru care in edictul sau, pretorul introduce mijloace noi procedurale pentru valorificarea drepturiloe subiective astfel ca o seama de dispozitii reglementate de lege vor fi corectate sau interpretate uneori intr-un sens contrar continutului lor.

Legea celor XII table – a fost un monument al civilizatiei romane, el reflectand gradyl inalt de tehnica juridical la care ajunsese poporul roman.

Edicatele magistratilor

La intrarea in functie, fiecare magistar avea dreptul sad ea un edict (ius edicendi). Acest edict, era valabil pe durata unui an de zile, edict in care magistarul venea sa arate cum va conduce domeniul sau de activitate si de ce mijloace juridice va uzita.

Dpv etimologic, cuvantul “edict” provine din latinescul ex dicere = oral, in mod verbal.

Initial, edictul era dat in forma verbala pentru ca din secolul al III-lea acesta sa fie afisat pe table de lemn vopsite in alb, numite ALBUM.

Existau – 2 feluri de edicte:

- edicte obisnuite – acopereau distanta de un an, perioada magistraturii

- edicte date cu ocazii speciale – sarbatori, evenimente deosebite, numite Edicta Repentina

Intre edictele magistratilor, edictul pretorului ocupa un loc distinct pentru ca acesta era principalul magistrate juduciar, iar studierea edictului pretorului va reprezenta un important material informative pentru studierea dreptului roman.

Pretorul era chemat sa solutioneze probleme practice pe care le ridica societatea romana sip e care ius civile nu le putea reglementa.

Prin edictul sau pretorul oferea partilor interesate un important instrument juridic, menit sa valorifice un interes sau un drept care nu era reglementat in dreptul virital.

SE foloseau asadar, mijooace procedurale pentru valorificarea unor noi drepturi subiective.

In aceasta situatie, putem spune ca dreptul civil roman a evoluat pe cale procedurala desi in conceptia conservatoire a romanilor se afirma ca edictul pretorului nu reprezinta un izvor formal de drept, conform adagiului “Pretor ius facere non potest, bel adiuvanri vel suplendi iuris civilis gratia”.

La intrarea in vigoare a unui nou edicat, daci magistratul functiona pentru un an de zile, constatam urmatoarea situatie:

- erau preluate din vechiul edict acele dispozitii care conveneau, concomitent cu introducerea unor dispozitii noi.

Ca urmare, partea veche a edictului se numea “edictul vetus” sau “ translaticium”, iar noile dispozitii purtatu denumirea de “pas nova ” sau edictum novum.