Drept Român

Obiectivele fundamentale ale cursului sunt:

- cunoasterea de catre studentii anului I a modului de aparitie si evolutie a dreptului si stiintei dreptului în cadrul sitemului de drept care si-a pus amprenta asupra culturii juridice europene: dreptul roman;

- abordarea comparatva a institutiilor si principiilor dreptului civil românesc cu cele ale dreptului roman;

- formarea unui vocabular juridic necesar abordarii dreptului privat român.

I. APARITIA SI EVOLUTIA ISTORICA A STATULUI ROMAN

Cetatea Romei a fost edificata material de catre etrusci în sec. al VII-lea î.Hr.. Înlaturând organizarea gentilica, statul a aparut la jumatatea sec. al VI-lea î.Hr. în timpul regelui Servius Tullius. Sub aspectul formei de guvernamânt, Roma a cunoscut trei epoci: epoca regalitatii (750-509 î.Hr.), epoca republicii (509-27 î.Hr.) si epoca imperiului (27 î.Hr.- 565 d.Hr.). Epoca imperiului se împarte, la rândul ei, în doua perioade: perioada principatului (27î.Hr.-284d.Hr.) si perioada dominatului (284-565). În cadrul fiecarei epoci statul a cunoscut o organizare specifica. În epoca regalitatii puterea politica era împartita între rege, senat si comitia curiata. În epoca republicii un rol esential pe lânga senat, comitia curiata si comitia centuriata l-au jucat magistratii superiori  cenzorii, consulii, pretorii, guvernatorii de provincie- si magistratii inferiori  edilii, questorii etc. Pe masura ce puterea împaratului va creste, atributiile si importanta diverselor institutii ale statului roman vor scadea. În schimb, vor creste rolul si imprtanta diveselor organe auxiliare ale împaratului: consiliul imperial, birourile si functionarii imperiali.

Întrebari/cerinte pentru autoevaluare minimala si examen:

1) Care era organizarea statala în epoca regalitatii? (manual, Vol. I, pp. 7-9)

2) Care era organizarea statala în epoca republicii? (idem, pp. 9-19)

3) Care era organizarea statala în epoca imperiului? (idem, pp. 19-29)

II. APARITIA SI EVOLUTIA ISTORICA A DREPTULUI ROMAN

1. Aparitia si evolutia istorica a dreptului roman marturisesc cel mai bine despre modul în care dreptul s-a conturat treptat în societatea umana ca obiect al unei stiinte juridice autonome (jurisprudentia). Într-o societate romana arhaica, profund marcata de religios si impregnata de ideea de morala, acest proces a dobândit forma unei disocieri lente dar sigure între drept (jus) si divin (fas), între drept (jus) si normele morale (mores).

2. Doctrinei dreptului roman si, în special, lui Ulpian îi apartine acea summa divisio ce sta astazi la baza diviziunii dreptului în familia juridica romano-germanica: drept public si drept privat. Publicum jus est quod ad statum rei Romanae spectat, privatum jus est quod ad singulorum utilitatem pertinet. Acelasi Ulpian precizeaza ca fiecare mare diviziune cuprinde, la rândul ei, trei subdiviziuni. Dreptul public cuprinde cultul (in sacris), sacerdotiile (in sacerdotibus) si magistraturile (in magistratibus). Dreptul privat cuprinde trei mari grupe de drept: dreptul civil, dreptul gintilor si dreptul natural. Raportat la întreg dreptul privat roman în evolutia si cu izvoarele sale, dreptul civil are mai multe sensuri: 1)drept aplicabil în exclusivitate cetatenilor romani (jus proprium civium romanorum); 2) legea sau dreptul interpretat de catre jurisconsulti în activitatea lor de aplicare a dreptului scris, mai ales a Legii celor XII Table, la cazuri concrete ; 3) dreptul pretorian (jus pretorium) cunoscut si sub denumirea de jus honorarium. Dreptul gintilor era, în esenta, acel drept roman creat de catre magistrati pentru a se aplica raporturilor, mai ales comerciale, dintre cetatenii romani si peregrini. În aceste conditii, jus gentium era un drept aplicat tuturor popoarelor în masura în care-l întelegem ca drept aplicat tuturor popoarelor care locuiau pe teritoriul Imperiului roman. Dreptul natural ar trebui înteles la romani ca acele norme de conduita care se impun de la sine ratiunii umane în anumite situatii date. Natural reprezenta pentru jurisconsultii romani atât ceea ce rezulta din calitatile fizice ale oamenilor si lucrurilor cât si, înauntrul acestei viziuni, ceea ce se potrivea cu ordinea normala si rezonabila a intereselor umane care, de aceea, nu avea nevoie de nici o dovada suplimentara.

3. Etapele de dezvoltare ale dreptului roman nu sunt identice cu etapele de dezvoltare ale statului roman. Astfel, o prima etapa de dezvoltarea a dreptului roman, numita si a dreptului roman vechi, cuprinde epoca dintre întemeierea cetatii si sfârsitul Republicii (aprox. jumatatea sec. II  sec. I î.Hr.), o a doua etapa numita a dreptului clasic- se întinde de la sfârsitul Republicii pâna la începutul domniei lui Diocletian (284 d.Hr.) iar a treia etapa numita a dreptului postclasic- cuprinde epoca Dominatului.

Întrebari/cerinte pentru autoevaluare minimala si examen:

1) Care era relatia dintre ius si fas la romani? (idem, pp. 30-31)

2) Care era relatia dintre ius si mores la romani? (idem, pp. 32-33)

3) Care sunt diviziunile dreptului roman? (idem, pp. 33-37)

4) Care sunt etapele de dezvoltare ale dreptului roman? (idem, pp. 37-40)