Drept Român

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

I. Caracterizare generală a dreptului roman

1. Definiţia dreptului roman

Dreptul, în sensul general şi totodată tehnic al cuvântului, constituie ansamblul normelor de conduită obligatorie, deci instituite ori sancţionate de către stat, care reglementează raporturile dintre membrii unei colectivităţi. Aplicând această definiţie dreptului roman se poate spune că el cuprinde totalitatea normelor de conduită instituite şi sancţionate de statul roman, ce constituie un sistem extrem de vast şi complex, format din numeroase ramuri şi instituţii juridice aflate într-un proces continuu de transformare şi intercondiţionare.

2. Obiectul dreptului roman

Cursul de faţă are ca obiect prezentarea apariţiei şi evoluţiei instituţiilor dreptului privat roman, şi nu a întregii materii a dreptului roman.

Dreptul roman, ca ansamblu de norme de conduită instituite ori sancţionate de statul roman, era împărţit în conformitate cu concepţia romană în drept public şi drept privat. Astfel, jurisconsultul Ulpian arată criteriul de distincţie între dreptul public şi dreptul privat: „dreptul public este acela care priveşte organizarea statului roman, şi dreptul privat, interesul particularilor”.

3. Însemnătatea dreptului roman

Dreptul roman prezintă o deosebită însemnătate, deoarece el constituie fundamentul pe care s-a clădit sistemul juridic. Cu toate că dreptul roman nu mai este în vigoare, noţiunile şi principiile sale, care s-au perpetuat de peste două mii de ani până astăzi, sunt perfect aplicabile. Deci, el nu a rămas un simplu document arheologic, aşa cum este cazul altor legislaţii din antichitate, ci a trăit o viaţă proprie, a depăşit sub aspectul formei sale limitele societăţii care l-a generat şi a exercitat o influenţă hotărâtoare asupra dreptului de mai târziu.

4. Diviziunile dreptului roman

După cum rezultă din textul lui Ulpian citat anterior, dreptul roman se divide în dreptul public şi dreptul privat.

Dreptul public este acel ansamblu de norme juridice care reglementează organizarea statului, pe de o parte, iar pe de alta, reglementează relaţiile dintre stat şi persoanele particulare.

Dreptul privat este acel ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile dintre persoanele particulare. La rândul său, dreptul privat se subdivide în trei părţi: ius civile, ius gentium şi ius naturae sau ius naturale.

II. Periodizarea istorică a statului şi epocile dreptului roman

1. Perioada prestatală

După tradiţie, şi conform cercetărilor istorice, Roma ar fi fost fondată la anul 754 ori 753 î.e.n., de către cei doi fraţi legendari Romulus şi Remus.

Organizarea privată a Romei ca cetate s-a realizat prin fuziunea a trei triburi, fiecare având un senat de o sută de membri, o armată pedestră de o mie de oameni şi o cavalerie de o sută de oameni. Astfel, conducerea socială era exercitată de către patricieni, iar hotărârile erau adoptate de către adunarea poporului, împărţită în ginţi, curii şi triburi.

Organele prestatale ce realizau această conducere erau: comitia curiata, ca adunare a poporului roman la care plebeii nu aveau acces pentru că nu erau organizaţi în ginţi; apoi alt organ de conducere era regele – rex, ales de comitia curiata cu atribute militare, religioase şi judecătoreşti limitate; în sfârşit, senatul era format, în urma fuziunii senatelor celor trei triburi, din 300 de membri şi confirma alegerea regelui şi hotărârile adunării curiate.

2. Întemeierea statului roman

Pe la sfârşitul secolului VI î.e.n., în urma reformei complexe a lui Servius Tullius, a fost întemeiat statul roman ca formă de organizare politică. El a împărţit teritoriul Romei cu excepţia Capitolului şi Aventinului, în patru tribus sau regiuni numite: Suburama, Esquiliana, Collina şi Palatina.

Statul roman a cunoscut mai multe perioade de dezvoltare din punctul de vedere al formelor sale de organizare. Mai întâi, acesta a evoluat în perioada regalităţii, cuprinsă de la mijlocul secolului VI î.e.n. până în anul 509 î.e.n., o dată cu alungarea ultimului rege şi trecerea la republică.

Perioada republicii a durat de la 509 î.e.n. până în anul 27 î.e.n., când împăratul Augustus a fondat monarhia.

Perioada monarhiei sau a imperiului a evoluat în două etape, respectiv Principatul între anii 27 î.e.n. şi 284 e.n., prima, şi dominatul, a doua, între anii 284 e.n. şi 565 e.n.

În continuare vom aborda periodizarea istorică a statului roman în ordinea prezentată.

3. Perioada regalităţii

În ceea ce priveşte organizarea statului, o dată cu întemeierea sa, au fost preluate organele de conducere a societăţii romane din perioada prestatală, respectiv rex-regele, senatul şi comitia centuriată creată prin reforma lui Servius Tullius.