Drept Român

Curs
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 31 în total
Cuvinte : 11402
Mărime: 30.71KB (arhivat)
Publicat de: David Ion Nistor
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Murzea Cristinel

Extras din curs

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

I. Caracterizare generală a dreptului roman

1. Definiţia dreptului roman

Dreptul, în sensul general şi totodată tehnic al cuvântului, constituie ansamblul normelor de conduită obligatorie, deci instituite ori sancţionate de către stat, care reglementează raporturile dintre membrii unei colectivităţi. Aplicând această definiţie dreptului roman se poate spune că el cuprinde totalitatea normelor de conduită instituite şi sancţionate de statul roman, ce constituie un sistem extrem de vast şi complex, format din numeroase ramuri şi instituţii juridice aflate într-un proces continuu de transformare şi intercondiţionare.

2. Obiectul dreptului roman

Cursul de faţă are ca obiect prezentarea apariţiei şi evoluţiei instituţiilor dreptului privat roman, şi nu a întregii materii a dreptului roman.

Dreptul roman, ca ansamblu de norme de conduită instituite ori sancţionate de statul roman, era împărţit în conformitate cu concepţia romană în drept public şi drept privat. Astfel, jurisconsultul Ulpian arată criteriul de distincţie între dreptul public şi dreptul privat: „dreptul public este acela care priveşte organizarea statului roman, şi dreptul privat, interesul particularilor”.

3. Însemnătatea dreptului roman

Dreptul roman prezintă o deosebită însemnătate, deoarece el constituie fundamentul pe care s-a clădit sistemul juridic. Cu toate că dreptul roman nu mai este în vigoare, noţiunile şi principiile sale, care s-au perpetuat de peste două mii de ani până astăzi, sunt perfect aplicabile. Deci, el nu a rămas un simplu document arheologic, aşa cum este cazul altor legislaţii din antichitate, ci a trăit o viaţă proprie, a depăşit sub aspectul formei sale limitele societăţii care l-a generat şi a exercitat o influenţă hotărâtoare asupra dreptului de mai târziu.

4. Diviziunile dreptului roman

După cum rezultă din textul lui Ulpian citat anterior, dreptul roman se divide în dreptul public şi dreptul privat.

Dreptul public este acel ansamblu de norme juridice care reglementează organizarea statului, pe de o parte, iar pe de alta, reglementează relaţiile dintre stat şi persoanele particulare.

Dreptul privat este acel ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile dintre persoanele particulare. La rândul său, dreptul privat se subdivide în trei părţi: ius civile, ius gentium şi ius naturae sau ius naturale.

II. Periodizarea istorică a statului şi epocile dreptului roman

1. Perioada prestatală

După tradiţie, şi conform cercetărilor istorice, Roma ar fi fost fondată la anul 754 ori 753 î.e.n., de către cei doi fraţi legendari Romulus şi Remus.

Organizarea privată a Romei ca cetate s-a realizat prin fuziunea a trei triburi, fiecare având un senat de o sută de membri, o armată pedestră de o mie de oameni şi o cavalerie de o sută de oameni. Astfel, conducerea socială era exercitată de către patricieni, iar hotărârile erau adoptate de către adunarea poporului, împărţită în ginţi, curii şi triburi.

Organele prestatale ce realizau această conducere erau: comitia curiata, ca adunare a poporului roman la care plebeii nu aveau acces pentru că nu erau organizaţi în ginţi; apoi alt organ de conducere era regele – rex, ales de comitia curiata cu atribute militare, religioase şi judecătoreşti limitate; în sfârşit, senatul era format, în urma fuziunii senatelor celor trei triburi, din 300 de membri şi confirma alegerea regelui şi hotărârile adunării curiate.

2. Întemeierea statului roman

Pe la sfârşitul secolului VI î.e.n., în urma reformei complexe a lui Servius Tullius, a fost întemeiat statul roman ca formă de organizare politică. El a împărţit teritoriul Romei cu excepţia Capitolului şi Aventinului, în patru tribus sau regiuni numite: Suburama, Esquiliana, Collina şi Palatina.

Statul roman a cunoscut mai multe perioade de dezvoltare din punctul de vedere al formelor sale de organizare. Mai întâi, acesta a evoluat în perioada regalităţii, cuprinsă de la mijlocul secolului VI î.e.n. până în anul 509 î.e.n., o dată cu alungarea ultimului rege şi trecerea la republică.

Perioada republicii a durat de la 509 î.e.n. până în anul 27 î.e.n., când împăratul Augustus a fondat monarhia.

Perioada monarhiei sau a imperiului a evoluat în două etape, respectiv Principatul între anii 27 î.e.n. şi 284 e.n., prima, şi dominatul, a doua, între anii 284 e.n. şi 565 e.n.

În continuare vom aborda periodizarea istorică a statului roman în ordinea prezentată.

3. Perioada regalităţii

În ceea ce priveşte organizarea statului, o dată cu întemeierea sa, au fost preluate organele de conducere a societăţii romane din perioada prestatală, respectiv rex-regele, senatul şi comitia centuriată creată prin reforma lui Servius Tullius.

Preview document

Drept Român - Pagina 1
Drept Român - Pagina 2
Drept Român - Pagina 3
Drept Român - Pagina 4
Drept Român - Pagina 5
Drept Român - Pagina 6
Drept Român - Pagina 7
Drept Român - Pagina 8
Drept Român - Pagina 9
Drept Român - Pagina 10
Drept Român - Pagina 11
Drept Român - Pagina 12
Drept Român - Pagina 13
Drept Român - Pagina 14
Drept Român - Pagina 15
Drept Român - Pagina 16
Drept Român - Pagina 17
Drept Român - Pagina 18
Drept Român - Pagina 19
Drept Român - Pagina 20
Drept Român - Pagina 21
Drept Român - Pagina 22
Drept Român - Pagina 23
Drept Român - Pagina 24
Drept Român - Pagina 25
Drept Român - Pagina 26
Drept Român - Pagina 27
Drept Român - Pagina 28
Drept Român - Pagina 29
Drept Român - Pagina 30
Drept Român - Pagina 31

Conținut arhivă zip

  • Drept Roman.doc

Alții au mai descărcat și

Condiția Juridică a Sclavului

Capitolul 1 Definiţia sclaviei şi a libertăţii. Generalităţi Sclavia constituie o instituţie importantă a dreptului roman. Pentru înţelegerea...

Președinte vs monarh

Aprecieri generale privind seful statului Potrivit unei axiome a dreptului public, devenita aproape dogma, statul nu poate fi conceput fara un sef...

Drept Financiar

CAP.I – Finanate-aparitie, concept si dezvoltare Finantele categorie sociala de natura economica Aparitia si evolutia finantelor este strans...

Drept Penal

Dreptul penal reprezinta un ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatiile de aparare sociala prin incriminarea ca infractiuni a faptelor...

Elemente de Drept Penal

Curs 1 Dreptul penal este o ramură a dreptului public. Dreptul public - drept constituţional - drept penal - drept administrativ Dreptul...

Drept Constituțional

SOCIETATE, STAT, DREPT, POLITICĂ ŞI MORALĂ Aceste noţiuni, larg cunoscute şi răspândite în accepţiunea lor comună, au nevoie de precizări din...

Filosofia Dreptului

I. Originea si natura filosofiei 1. Necesitatea filosofarii si perenitatea filosofiei - Cuvantul “filosofie”, etimologic, provine din greaca...

Legislația privatizării

DR. PRIV. Curs 1 Curs introductiv Potrivit art. 134, alin. 1 din Constituţia Rom., economia României e o economie de piaţă bazată pe libera...

Te-ar putea interesa și

Receptarea Dreptului Roman în Evul Mediu

Introducere Istoria omenirii a fost segmentată în cîteva epoci: antică, medievală, modernă, contemporană. Concomitent cu societatea a evoluat şi...

Participația Penală în Dreptul Penal Român

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA INSTITUŢIEI PARTICIPAŢIEI ÎN DREPTUL PENAL 1.1. Noţiune şi caractere Denumirea de participaţie penală...

Evoluția Conceptului de Izvor al Obligațiilor

Introducere Tema lucrării noastre de licenţă o reprezintă „Contractul de vânzare-cumpărare în dreptul roman”. Deşi studiul unei legislaţii vechi...

Analiza comparativă cu privire la dreptul de proprietate și modalitățile juridice de garantare ale acestuia în dreptul român și în dreptul românesc actual

INTRODUCERE Principalele momente în evoluţia dreptului de proprietate se confundă cu aceea a civilizaţiei omeneşti, această instituţie juridică...

Patrimoniul societății comerciale - organizarea fondului de comerț

Capitolul I. Noţiunea şi Definiţia Societăţii Comerciale. Secţiunea 1. Noţiunea de societate comercială. § 1- Societatea civilă şi societatea...

Drept român

1.Cutuma ca izvor al dreptului roman In epoca veche cel mai important izvor al dreptului roman a fost cutuma sau obiceiul (este definita ca ecea...

Tutelă și curatelă în dreptul român

NOŢIUNI GENERALE Ideea de incapacitate apare la Roma destul de târziu. Ceea ce numim instituţii de ocrotire a incapabililor, şi anume tutela si...

Scurtă prezentare a dreptului român

I. Definiţia Dreptului Roman A da o definiție concisă Dreptului roman nu este de ajuns, asta ar însemna să răpim din complexitatea acestei stiințe...

Ai nevoie de altceva?