Drept român - administrarea medicamentelor

INTRODUCERE :

Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari responsabilităţi ale asistentului medical. Pentru a asigura pacientului o terapie medicamentoasă eficientă şi corectă, asistentul trebuie să fie familiarizat cu indicaţiile, dozările şi efectele medicamentului prescris. De asemenea pacientul trebuie interogat înaintea fiecărei administări despre eventualele reacţii alergice din trecut la substanţa respectivă. Asistentul trebuie să aibă cunoştinţele şi abilităţile de a minimiza anxietatea pacientului şi de maximize eficienţa medicamentului (cunoscând modalitatea de administare, timpul etc.)

Căile de administare a medicamentelor:

Medicamentele pot fi administrate pe diverse căi:

• calea de administare mucodermică: administrare oculară, vaginală, nazală, auriculară, transdermală (prin absorbţie), orofaringelal (inhalaţii)

• calea de administare enterală: absorbţia medicamentelor prin tractul gastrointestinal

• calea de administrare parenterală: injecţii sau perfuzii intradermale, subcutanate, intramusculare, intraevenoase, intrarectale, intraosoase, intraartriale

• cale de administrate endotraheală: administarea medicamentelor în sistemul respirator cu ajutorul sondei endotraheale

• cale de administare epidurală: administare de medicamente (anestezic sau analgezice opioide) printr-un cateter introdus peridural

• calea de administare intrapleurală: injectarea de medicamente în spaţiul pleural

Calea de administare a medicamentului determină efectele acestuia. De exemplu, medicamentele administrate intravenos acţionează instant deoarece intra imediat în circulaţia sangvină. De aceea antibioticele se fac de obicei intravenos pentru a determina un răspuns imediat şi costant.

Prevenirea erorilor în administrarea medicaţiei

Înaintea administrării oricărei medicaţii aceasta trebuie comparată cu medicaţia prescrisă de medic din foaia de observaţie. Se va verifica mental regula celor cinci “P”:

• pacientul potrivit

• medicamentul potrivit

• doza potrivită

• calea de administare potrivită

• timpul (ora) de administare potrivit

Întodeauna se va verifica şi data expirării fiecărui medicament pe care il vom administra.

Totodată, înaintea oricărei administrări medicamentoase se vor avea în vedere drepturile pacientului:

- dreptul de a şti de ce i se administrează un anumit medicament şi la ce efecte adverse să se aştepte

- dreptul de a refuza medicaţia prescrisă

Au apărut multe facilităţi care să prevină erorile de administrare a medicamentelor, în special pentru cele a căror administrare prezintă risc crescut:

• amiodarone

• anticoagulante

• benzodiazepine

• chimioterapice

• dopamine

• dobutamne

• insulină

• lidocaină

• opioide (morfină)

• trombolitice

Diferitele strategii de prevenire a erorilor de administare a medicamentelor cu risc crescut constau în prepararea acestora astfel încât ele să poată fii imediat perfuzate, asa-numitele “premixed infusion”. Înainte de administarea lor trebuie verificate de către doi asistenti medicali (dozajul şi rata perfuziei).

Efectele medicamentelor şi interacţiunile dintre ele:

Urmărirea răspunsului la administrarea unui anume medicament necesită o bună cunoaştere a stării pacientului şi a efectelor aşteptate de la medicamentul administrat. De exemplu, dacă un pacient primind un antiaritmic continuă să prezinte contracţii ventriculare premature, trebuie anunţat medicul că medicamentul administrat nu produce efectul scontat.

În cadrul monitorizării eficienţei unei anume terapii medicamentuoase, trebuie luate în calcul şi rezultatele testelor de laborator, care pot indica un efect terapeutic, un efect advers sau un nivel toxic. De exemplu, timpii de protrombină ajută la evaluarea efectului administării de heparină, sau nivelul scăzut al potasiului poate fi un semn al efectelor adverse ale unui diuretic. Unele medicamente însă pot afecta rezultatul testelor de laborator, cauzând aşa-zisele rezultate “fals pozitive”. De exemplu, codeină poate creşte presiunea intracraniană.

Se va monitoriza cu atenţie starea pacientului. Anumite modificări ca scăderea sau creşterea în greutate pot afecta acţiunea anumitor medicamente. Alţi factori ca varsta pacientului, constituţia fizică, sexul, statusul emoţional pot afecta, de asemenea, răspunsul pacientului la administrarea medicamentelor.

Deoarece majoritatea pacienţilor primesc mai mult de un medicament, trebuie, de asemenea, avute în vedere interacţiunile dintre acestea. Interacţiunea între medicamente înseamna o schimbare în absorbţia, distribuţia, metabolismul şi excreţia acestuia, care poate apărea la administrarea altui medicament sau imediat după aceea. O interacţiune de dorit folosită

ca bază în terapiile medicamentuoase combinate, este potentarea efectului unui medicament, ajutarea menţinerii unui anumit nivel sangvin sau minimalizarea efectelor adverse, cu ajutorul altui medicament. Pe de altă parte, anumite interacţiuni pot avea rezultate nedorite ca diminuarea efectului unui medicament, sau, din contra, maximizarea sa până la efect toxic. De exemplu, pacienţii fumători necesită doze mai mari de teofilină (medicament administrat cu precădere în astm bronşic şi care se metabolizează în ficat) decât pacienţii nefumători, deoarece la fumători se activează enzimele oxidative din ficat care cresc metabolizarea teofilinei.