Drept si Legislatie in Asistenta Sociala

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Drept si Legislatie in Asistenta Sociala.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 111 de pagini .

Profesor: Prof. univ. dr. Alexandru-Virgil VOICU

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Cuprins

Cultura juridică şi activitatea de asistenţă socială 1
1. 1. Rolul şi importanţa disciplinelor juridice în formarea asistenţilor sociali 1
1. 2. Rolul şi importanţa factorilor legislativi în managementul organizaţiilor de servicii sociale 4
1. 3. Valorile sociale şi valori juridice Error! Bookmark not defined.
Capitolul I Elemente de drept
1. 1. Noţiunea de drept
1. 2. Sistemul de drept şi elementele sale structurale
1. 2. 1. Norma juridică
1. 2. 1. 1. Noţiunea de normă juridică
1. 2. 1. 2. Caracterele normei juridice
1. 2. 2. Instituţia juridică
1. 2. 3. Ramura de drept
1. 2. 4. Constituţia – fundamentul dreptului pozitiv
1. 3. Elaborarea normelor juridice şi tehnica juridică normativă
1. 4. Izvoarele formale ale dreptului
1. 4. 1. Noţiunea de izvor formal al dreptului
1. 4. 2. Legea în sens larg (actele normative)
1. 4. 3. Legea în sens restrâns
1. 4. 3. 1. Legile constituţionale
1. 4. 3. 2. Legile organice
1. 4. 3. 3. Legile ordinare
1. 4. 4. Alte acte normative cu forţă juridică echivalentă legii
1. 4. 4. 1. Decretul-lege
1. 4. 4. 2. Ordonanţele guvernamentale
1. 4. 4. 3. Actele internaţionale
1. 4. 5. Acte normative subordonate legii
1. 4. 6. Contractul normativ
1. 4. 7. Unele acte normative ale organismelor sau organizaţiilor nestatale
1. 4. 8. Alte izvoare ale dreptului
1. 4. 8. 1. Practica judiciară şi doctrina
1. 4. 8. 2. Obiceiul juridic sau cutuma
1. 4. 8. 3. Regulile convieţuirii sociale
1. 4. 8. 4. Dreptul canonic
1. 5. Acţiunea normei juridice în timp şi în spaţiu asupra persoanelor
1. 5. 1. Consideraţii generale
1. 5. 2. Aplicarea legii în timp
1. 5. 2. 1. Intrarea în vigoare a normei juridice
1. 5. 2. 2. Durata de valabilitate a normei juridice
1. 5. 2. 3. Abrogarea normei juridice
1. 5. 2. 4. Conflictul în timp al normelor juridice
1. 5. 2. 5. Principiul aplicării imediate a legii noi
1. 5. 2. 6. Principiul neretroactivităţii
1. 5. 3. Acţiunea normelor juridice în spaţiu
1. 5. 4. Aplicarea legii asupra persoanelor
Capitolul II Raportul juridic
2. 1. Noţiunea de raport juridic
2. 2. Noţiunea de raport juridic civil
2. 3. Caracterele juridice ale raporturilor juridice civile
2. 4. Structura raportului juridic civil
Capitolul 3 Subiecţii raportului juridic
3. 1. Subiecţii raportului juridic (civil)
3. 2. Pluralitatea subiecţilor raportului juridic civil
3. 3. Determinarea (individualizarea subiecţilor) raportului juridic civil
3. 4. Schimbarea subiecţilor raportului juridic civil
Capitolul 4. Persoana fizică şi atributele sale
4. 1. Noţiunea de persoană. Noţiunea de atribute ale persoanei fizice
4. 2. Caracterele juridice ale drepturilor personale, extrapatrimoniale
4. 3. Apărarea drepturilor personale, extrapatrimoniale
4. 4. Dreptul la nume
4. 4. 1. Numele de familie
4. 4. 2. Schimbarea numelui pe cale administrativă
4. 4. 3. Retranscrierea numelui cu ortografia limbii materne
4. 4. 4. Prenumele – noţiune, caractere, rol
4. 4. 5. Pseudonimul şi porecla
4. 5. Domiciliul persoanei fizice – noţiune, reglementare
4. 5. 1. Funcţiile domiciliului
4. 5. 2. Caracterele juridice ale domiciliului
4. 5. 3. Felurile domiciliului
4. 5. 4. Dovada domiciliului
4. 6. Reşedinţa persoanei fizice
4. 6. Starea civilă a persoanei fizice – noţiune, conţinut
4. 6. 1. Caracterele juridice ale stării civile
4. 6. 2. Posesia de stat
4. 6. 3. Acţiunile de stare civilă
4. 6. 4. Înregistrările de stare civilă
4. 6. 5. Registrele de stare civilă
4. 6. 6. Actele de stare civilă
4. 6. 7. Reconstituirea actelor de stare civilă
4. 6. 7. Întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă
4. 6. 8. Proba stării civile
Capitolul 5. Capacitatea juridică civilă
5. 1. Noţiunea de capacitate juridică civilă
5. 2. Formele capacităţii juridice civile
5. 2. 1. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
5. 2. 2. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice
5. 2. 2. 1. Lipsa totală a capacităţii de exerciţiu
5. 2. 2. 2. Încetarea lipsei capacităţii de exerciţiu
5. 2. 3. Capacitatea de exerciţiu restrânsă
5. 2. 3. 1. Conţinutul capacităţii de exerciţiu restrânse
5. 2. 3. 2. Sfârşitul capacităţii de exerciţiu restrânse a persoanei fizice
5. 2. 4. Capacitatea de exerciţiu deplină a persoanei fizice şi dobândirea ei
5. 2. 4. 1. Conţinutul capacităţii depline de exerciţiu
5. 2. 4. 2. Încetarea capacităţii depline de exerciţiu
5. 3. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice
5. 4. Sancţiunea încălcării normelor referitoare la capacitatea de exerciţiu
Capitolul 6. Ocrotirea persoanelor fizice

Extras din document

Cultura juridică şi activitatea de asistenţă socială

1. 1. Rolul şi importanţa disciplinelor juridice în formarea asistenţilor sociali

Dacă ar fi să definim sau să caracterizăm societatea noastră, acum, pe moment, fără ca nici măcar să ne punem problema criteriilor pe baza cărora ar trebui să facem o astfel de valorizare, am fi tentaţi să exprimăm sintagma bine cunoscută: “suntem în faza finală a tranziţiei la economia de piaţă”. Ei bine, vom fi, datorită acestei stări în care ne aflăm, în faţa unei alte dileme, din multe altele – şi ne vom putea pune unele întrebări şi anume: ce facem cu valorile consacrate ale umanismului socialist, cele care se referă la comportamentul social? Se vor mai ajuta oamenii între ei, “reciproc” la nevoie? Sunt întrebări care se pot raporta numai la individ.

În procesul socializării, între normele lui de conduită, pe care individul şi le impune, sunt integrate şi aşa–numitele norme ale responsabilităţii sociale. Responsabilitatea socială este concretizată şi prin comportamentul prosocial, intenţionat realizat în afara obligaţiilor profesionale, orientat spre susţinerea, conservarea şi promovarea valorilor sociale, fără aşteptarea unei recompense externe . Un astfel de comportament poate fi caracteristic numai “tipului de personalitate altruistă”, a unei persoane privită în individualitatea ei, adică a unei persoane fizice . Dar în societatea fondată pe economia de piaţă, pe concurenţă, “egoismul este considerat normal, iar altruismul deviant” . Poate chiar această ultimă afirmaţie ne pare şi ea abruptă. Cert este că problema muncii sociale nu o putem lăsa numai în competenţa unor indivizi altruişti, cu comportament prosocial, oricât de mare ar fi numărul acestora.

Oamenii sunt la nevoie datorită unor cauze . Aceste cauze trebuie identificate şi înlăturate sau cel puţin consecinţa lor trebuie să fie atenuată. Aceasta o pot face cel mai bine, cei pregătiţi în acest sens şi anume pedagogii şi asistenţii sociali. Până când asistenţa socială (şi pedagogia socială), în noua sa accepţiune, îşi va construi propria teorie, şi îşi va defini conceptul, acceptându-se de fapt că ea poartă “o denumire nouă pentru o realitate veche” suntem conştienţi că este nevoie ca munca socială, întreruptă în România perioadei totalitariste, trebuie reluată la noi parametri calitativi, ce vor putea fi asiguraţi, în principal prin pregătirea în cadrul universităţilor fie de drept public, fie de drept privat. Astfel, responsabilitatea socială (şi aici ar trebui să facem înainte de toate, deosebirea între conceptele de societate şi social, care încă mai creează confuzii pentru a avea un consens în privinţa obiectului profesiunii de asistent social) va fi transferată, în marea parte a conţinutului ei, celor specializaţi, celor cu capacitate profesională deplină, capacitate pe care o putem defini ca fiind “aptitudinea de a exercita un drept, de cei ce posedă acest drept, de exercitare a profesiei” .

Cunoştinţele profesionale ale asistentului social sunt atrase, în mare parte, din profesii ce pot fi exercitate numai de cei specializaţi în domeniu ca de pildă, medici, sociologi, psihologi, jurişti. Varietatea, volumul cunoştinţelor necesar de a fi însuşite în vederea exercitării activităţilor de asistenţă impun reconsiderarea noţiunii de capacitate profesională. Considerăm că pentru a califica o persoană că dispune de capacitate profesională deplină (într-un anumit domeniu profesional) este necesară o analiză cu privire la existenţa celor două condiţii esenţiale şi indispensabile, şi care trebuie a fi întrunite cumulativ 1. cunoştinţe de specialitate; 2. vocaţie profesională. Competenţa trebuie să fie un criteriu de apreciere tehnic şi moral a valorii profesionale. Transferând consideraţiile de mai sus în domeniul asistenţei sociale – constatăm, cu titlu de notorietate, faptul că evaluarea cunoştinţelor de specialitate în domeniu este în acord cu exigenţele profesiei. Problema se pune cu privire la vocaţia profesională în domeniul pe care asistentul social îşi va desfăşura activitatea. Este acceptată ideea că şansele maxime de realizare ale unui statut profesional sunt legate de existenţa vocaţiei – prin care înţelegem “chemare, predispoziţie pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesiune” . De asemenea dacă ne referim strict la formarea pedagogului social “nu este nici măcar admisibil ca funcţia de educator să poată fi îndeplinită de către cineva care nu prezintă garanţii speciale, asupra cărora numai statul poate să judece” .

Este necesar să conştientizăm factorii de răspundere implicaţi în formarea profesională de importanţa evaluării vocaţiei profesionale a candidaţilor la calitatea de lucrător social - la un anume reper temporal al parcursului formării profesionale – şi dacă ne vom găsi în lipsa capacităţii vocaţionale a celor care deja se află în exerciţiu, cum se va realiza evaluarea profesională a acestora?

Vocaţia profesională se găseşte la intersecţia cerinţelor vieţii sociale cu cele ale profesiunii. Obiectul muncii educative este omul – “or, când este vorba de om nu se admite nici cel mai mic procent de rebuturi” . Rigorile impuse de deontologia profesiunii nu pot avea teren favorabil în lipsa predispoziţiei pentru aceea profesie. Deontologia cuprinde şi norme juridice (imperative) – şi atunci când vorbim de libertate în stabilirea conduitei profesionale, trebuie să se înţeleagă libertatea de a formula şi realiza un scop conform năzuinţelor progresiste din societate în privinţa idealului uman. Etica nu trebuie să se preocupe numai cu ceea ce este ci este mai important să se ocupe de ceea ce trebuie să fie. Moralitatea are nevoie de postulate ale raţiunii – pentru că, democraţia nu poate fi realizată decât pe terenul normativităţii, a legislativului. „Prinsă în relaţia tensională dintre dreptul disciplinar şi etica profesională, deontologia ni se înfăţişează ca o disciplină al cărei obiect de studiu se constituie la confluenţa dreptului cu morala. Sarcina ei principală este de a stabili principii, reguli şi norme de conduită profesională, în cadrul diferitelor relaţii implicate de exercitarea unei profesiuni: relaţiile interne, specifice fiecărui gen de activitate profesionalizată, precum şi relaţiile externe, cu beneficiarii direcţi/indirecţi ai serviciilor/bunurilor realizate” .

Rolul de lucrător social, cu toate că încă nu a primit de la început imaginea şi poziţia socială cuvenită este de o deosebită importanţă pentru societate . Poziţia şi statutul social al lucrătorului social, din momentul în care au fost recunoscute şi cuprinse în nomenclatorul de funcţii al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei determină desfăşurarea unui rol instituţional, care va putea fi “jucat” numai dacă se va cunoaşte repertoriul. Repertoriul, va fi complet dacă va cuprinde toate noţiunile prin care rolul va putea fi bine jucat. În acest caz, vom apela la conţinutul programei universitare în care vom încorpora noţiunile necesare bunei desfăşurări a viitoarei activităţi în domeniul specific vizat.

Fisiere in arhiva (1):

  • Drept si Legislatie in Asistenta Sociala.doc