Dreptul Afacerii

Cap.I. NOȚIUNI DE DREPTUL AFACERILOR

1.1. ASPECTE GENERALE

Dreptul afacerilor este teoretizat într-o variantǎ nuanțatǎ a dreptului comercial, care cuprinde, alǎturi de informațiile specifice acestei din urmǎ ramuri, şi elemente din dreptul civil, drept comun în materie, norme cu privire la managementul firmelor cat şi elemente de drept financiar, bancar şi fiscal, toate acestea guverneazǎ activitatea economicǎ.

In acest context, activitatea economicǎ este noțiunea pe care o regǎsim atat în viața economica cat si in legislatia ce o reglementeaza, motiv pentru care, dreptul afacerilor este un drept ce reglementeaza activitatea economica ca notiune de gen.

La nivel comunitar existand tendinte puternice de includere in sfera notiunii de activitate economica si activitatea de productie desfasurata de agricultori si, in ceea ce priveste activitatea de prestare de servicii si a activitatilor specifice profesiilor liberale chiar daca acestea sunt calificate ca servicii cu regim special.

La nivelul Uniunii Europene, Piata unica Euopeana este structurata in trei domenii principale ale acesteia: piata unica a bunurilor, piata unica a serviciilor si piata unica a capitalurilor. Aceasta structurare ne este necesara in stabilirea domeniului de reglementare a dreptului comercial.

Piaţa serviciilor este crucială pentru piaţa mondială şi piaţa unică europeană, reprezentând între 60 şi 70% din activitatea economică a Uniunii Europene (aproximativ 70% din PIB şi din locurile de muncă din fiecare stat membru al Uniunii Europene) şi include sectorul serviciilor financiare, a transporturilor, transmisiunilor, imobiliarelor şi comerţului electronic.

Importanţa sporită a sectorului serviciilor financiare, care include trei domenii majore (asigurări, bănci şi investiţii) a generat adoptarea timpurie a unor prevederi legale speciale privind accesul la activitatea de servicii financiare şi exercitarea acesteia.

Reglementarea generală a serviciilor în cadrul pieţei interne europene a intervenit târziu, prima Directivă (Bolkenstein) fiind adoptată în decembrie 2006. Oamenii trebuie să îşi investească banii pe care îi au şi, în această direcţie, piaţa de capital, circulaţia efectivă a capitalului în toate formele sale, reprezintă un sector esenţial al activităţii comerciale.

Libera circulaţie a capitalului este esenţială pentru economia mondială şi europeană, pentru dezvoltarea activităţii economice, asigurând realizarea tuturor celorlalte libertăţi ale participanţilor la activitatea comercială.

Piaţa de capital include toate domeniile capitalului şi ale circulaţiei capitalului care se referă la: toate operaţiunile necesare circulaţiei capitalului: încheierea şi efectuarea tranzacţiilor şi transferurilor, operaţiuni de lichidare sau cesiune a activelor, de repatriere a veniturilor obţinute din lichidarea acestora; operaţiuni de restituire a creditelor sau împrumuturilor; investiţiidirecte; investiţii imobiliare; operaţiuni cu valori mobiliare; operaţiuni în conturi curente şi înconturi de depozit ale instituţiilor de credit, credite, cauţiuni şi alte garanţii, transferuri înderularea contractelor de asigurare, importul şi exportul fizic al activelor financiare ş.a.

Piaţa mărfurilor include atât producerea acestora, cât şi comercializarea lor, respectiv, circulaţia mărfurilor.

Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene este principalul document în care se stipulează principiul liberei circulaţii a mărfurilor.

Restricţii ale acestui principiu întâlnim doar în cazul anumitor mărfuri cu regim special: bunuri culturale şi armament.

În acelaşi timp, există reglementări speciale privind circulaţia de mărfuri utilizate în domenii de primă importanţă pentru piaţa europeană: medicamente, vehicule, aparate medicale, produse pentru construcţii, echipamente electrice ş.a.

Recunoaşterea automată a tuturor calificărilor profesionale ale persoanelor din statele membre ale Uniunii Europene, libertatea de a presta servicii şi libertatea de stabilire reprezintă principii fără de care toate celelalte libertăţi nu ar fi depline.

La nivel national, Romania - tara membra a Uniunii Europene si a Pietei Unice - are aceleasi politici economice si legislative, activitatea economica urmand aceleasi tendinte concretizate in adoptarea unor reglementari legale speciale armonizare cu cele comunitare.

1.1.1. Noțiune, definiție, caractere

In sens juridic, traditional, a fost utilizata notiunea de activitate comerciala, activitate ce includea producerea de bunuri, circulatia bunurilor si a capitalului si prestarea de servicii cu exceptia activitatilor specifice profesiilor liberale si agriculturii.

In prezent, aceasta conceptie este nuantata din dubla perspectiva in sensul in care, prin ultimele modificari legislative si activitatea agricola este inclusa in sfera notiunii de activitate economica daca, prin desfasurarea acestei activitati, se urmareste obtinerea unui profit.

Semnificatia notiunii de activitate economica este extrem de cuprinzatoare si include activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit ( art.2 lit.a din O.U.G. nr.44/16 aprilie 2008 privind desfasurarea activitatilor economice decatre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderi familiale).

La desfasurarea activitati economice participa in principal, profesionistii comercianti astfel incat, in obiectul dreptului comercial includem nu numai activitatea economica sipersoanele ce o desfasoara ci si raporturile juridice la care participa aceste persoane,profesionistii comercianti.

Fata de aceste argumente, putem defini dreptul comercial ca un ansamblu de norme juridice ce reglementeaza desfasurarea activitatii economice, precum si raporturilor juridice la care participa persoanele ce au calitatea de profesionisti agenti economici.