Cuprins
- Capitolul I. Introducere în sistemul român de drept
- I.Noţiuni socio-juridice introductive 4
- 1.Naţiunea şi suveranitatea naţională
- 2.Statul
- 3.Cetăţenia
- 4.Drepturile fundamentale ale cetăţenilor
- 5.Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor
- 6.Teritoriul
- 7.Sistemul administrativ în România
- 7.1.Parlamentul
- 7.2.Puterea executivă
- 7.3.Autoritatea judecătorească
- 7.4.Preşedintele României
- II. Dreptul 6
- 1.Definiţia dreptului
- 2.Factorii de configurare a dreptului
- 3.Categorii de drept
- 3.1.Dreptul privat
- 3.2.Dreptul public
- 4.Principii ale dreptului
- III. Norma de drept 7
- 1.Definiţia şi trăsăturile normei juridice
- 2.Clasificarea normelor juridice
- 3.Aplicarea normelor juridice
- 3.1.Aplicarea legii în spaţiu
- 3.2. Aplicarea legii în timp
- 3.3. Aplicarea legii asupra persoanelor
- IV. Izvoarele de drept 7
- 1.Izvoarele directe
- 2.Izvoarele indirecte
- V. Raportul de drept 8
- 1.Noţiuni generale, caractere, definiţie
- 2.Subiectelel raportului juridic
- 2.1.Calitatea de subiect de drept
- 2.2.Persoana fizică – subiect de drept
- 2.3.Persoana juridică – subiect de drept
- 3.Conţinutul raportului juridic
- 4.Obiectul raportului juridic
- PARTEA A II-A
- ACTIVITATEA DE AFACERI
- Capitolul II. Introducere în Dreptul afacerilor 10
- 1.Afacerea: concept şi realităţi moderne
- 2.Noţiunea de „comerţ“
- 3.Conceptul de „Drept al afacerilor“
- 4.Definiţia şi trăsăturile Dreptului afacerilor
- 5.Istoricul legislaţiei comerciale române
- 6.Izvoarele Dreptului afacerilor
- Capitolul III. Afacerile ca fapte de comerţ 11
- 1.Faptele de comerţ în dreptul român
- 1.1.Actele şi faptele de comerţ
- 1.2.Noţiunea şi caracterele faptelor de comerţ
- 1.3.Clasificarea faptelor de comerţ
- 2.Faptele de comerţ obiective
- 2.1.Operaţiunile de interpunere în schimb
- 2.2.Operaţiunile de producţie
- 2.3.Operaţiunile conexe şi accesorii
- 3.Faptele de comerţ subiective
- 4.Faptele unilaterale sau mixte
- PARTEA A III-A
- PARTICIPANŢII ÎN AFACERI
- Capirolul IV. Subiectele dreptului afacerilor 13
- 1.Necomercianţii participanţi în afaceri
- 1.1.Reguli generale aplicabile necomercianţilor
- 1.2.Necomercianţii persoane fizice
- 1.3.Necoemrcianţii persoane juridice
- 2.Comercianţii participanţi în afaceri
- 2.1.Noţiunea de „comerciant
- 2.2.Categoriile de comercianţi
- 2.3.Calitatea de comerciant
- 2.3.1. Dobândirea calităţii de comerciant
- 2.3.1.1.Persoanele fizice
- 2.3.1.2.Societăţile comerciale
- 2.3.2.Situaţia altor persoane juridice
- 2.3.3.Dovada calităţii de comerciant
- 2.3.4.Încetarea calităţii de omerciant
- 2.4.Capacitatea cerută persoanei fizice pentru a fi comerciant
- 3.Auxiliarii comercianţilor
- 3.1.Noţiuni generale
- 3.2.Reprezentarea comercială
- 3.2.1.Definiţia reprezentării comerciale
- 3.2.2.Condiţiile reprezentării comerciale
- 3.2.3.Încetarea reprezentării comerciale
- Capitolul V. Obligaţiile comercianţilor şi publicitatea comercială 18
- 1.Obligaţiile comercianţilor
- 2.Publicitatea comercială
- 2.1.Rolul publicităţii în Registrul comerţului
- 2.2.Efectele înregistrării
- Capitolul VI. Societăţile comerciale 19
- 1. Specificul societăţilor comerciale
- 1.1.Diversitatea formelor asociative
- 1.2.Formele societăţilor comerciale
- 1.2.1.Societatea în nume colectiv
- 1.2.2.Societatea în comandită simplă
- 1.2.3.Societatea pe acţiuni
- 1.2.4.Societatea în comandită pe acţini
- 1.2.5.Societatea cu răspundere limitată
- 1.2.6.Societatea comercială bancară
- 1.2.7.Societatea comercială de ascigurări
- 1.2.8.Societatea cu participaţiune străină
- 2.Norme comune privind constituirea societăţilor comerciale
- 2.1.Actul constitutiv
- 2.1.1.Noţiunea actului constitutiv
- 2.1.2.Etapele constituirii societăţii comerciale
- 2.1.3.Condiţii de fond generale şi comune actelor constitutive
- 2.1.4.Condiţii de fond specifice actelor constitutive
- 2.1.5.Condiţii de formă obligatorii ale actului constitutiv
- 2.2.Statutul societăţii
- 2.3.Constituirea structurilor societare
- 2.3.1.Filiala
- 2.3.2.Sucursala
- 2.3.4.Reprezentanţa (Agenţia)
- 2.4.Clauzele contractuale
- 3.Organele de conducere şi control
- 3.1.Noţiuni introductive
- 3.2.Adunarea generală a asociaţilor
- 3.3.Administratorii societăţii
- 3.4.Controlul activităţii societăţii.Cenzorii
- 4.Dizolvarea şi lichidarea societăţii
- 4.1.Fazele încetării existenţei societăţii
- 4.2.Dizolvarea societăţii
- 4.2.1.Noţiune
- 4.2.2.Cauze generale de dizolvare
- 4.2.3.Efectele dizolvării
- 4.3.Lichidarea societăţii comerciale
- 5.Reorganizarea judiciară şi falimentul
Extras din curs
PARTEA I
MEDIUL JURIDIC AL AFACERILOR
CAPITOLUL I
INTRODUCERE ÎN SISTEMUL ROMÂN DE DREPT
I. NOŢIUNI SOCIO-JURIDICE INTRODUCTIVE
Pentru înţelegerea locului şi importanţei dreptului în societate pe de o parte iar pe de altă parte în sistemul general al ştiinţelor se impun clarificări, delimitări ale categoriilor şi termenilor avuţi în vedere în cadrul prezentului curs: societate, stat, drept, morală, categorii de drept (obiectiv, subiectiv), putere politică, instituţie politică, ştiinţa dreptului, administraţie publică etc.
1. Naţiunea şi suveranitatea naţională
Dreptul reglementează relaţii umane care se formează în cadrul unei colectivităţi de oameni, ce trăieşte de mai multe generaţii pe un acelaşi teritoriu, prin voinţa lor comună, reprezentând o naţiune.
Noţiunea de suveranitate conţine, pe de o parte, supremaţia, adică însuşirea de a fi deplină, nelimitată şi nesubordonată, iar pe de altă parte, independenţa, ceea ce semnifică neatârnarea faţă de orice putere străină şi se manifestă în relaţile externe. Pe plan politico-juridic, suveranitatea este expresia dreptului naţiunilor la autodeterminare.
2 Statul
Statul este instituţia juridică voită şi creată de naţiune, investind-o cu putere suverană. Statul este expresia puterii suverane a naţiunii, de unde rezultă că cele trei condiţii de existenţă a statului sunt : naţiunea, teritoriul şi puterea publică. Într-adevăr, statul ca instituţie juridică (“statul de drept”) este creat de naţiune, el exprimând în permanenţă voinţa naţiunii, iar puterea suverană cu care este investit statul de către naţiune se exercită asupra întregului teritoriu naţional.
3. Cetăţenia
Cetăţenia este legătura politică şi juridică ce se stabileşte între un individ şi stat. Acestă legătură este impusă individului de către stat, care este suveran în determinarea elementelor ce permit să se facă distincţie între “cetăţeni” şi “străini”. Articolul 1 din Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română precizează că : “cetăţenia română exprimă apartenenţa şi legătura unei persoane la statul român”. Cetăţenii români sunt egali în faţa legii (articolul 4 din Constituţie).
Cetăţenia română se poate dobâdi:prin naştere, prin repatriere , prin acordarea la cerere ,
Cetăţenia română se pierde: prin retragere , prin aprobarea renunţării la cetăţenie, în alte situaţii speciale.
Dovada cetăţeniei române se face cu buletinul de identitate, paşaport sau, în cazuri speciale, prin certificat eliberat de reprezentanţele diplomatice române din străinătate.
4. Drepturile fundamentale ale cetăţenilor
Drepturile fundamentale ale cetăţenilor sunt drepturi subiecive esenţiale pentru viaţa, libertatea şi demnitatea acestora, pentru libera şi deplina dezvoltare a personalităţii umane, stabilite prin Constituţie şi prin Convenţiile Internaţionale la care România a aderat, şi garantate prin legi.
Drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute şi consacrate în acest mod, se pot grupa astfel :
A.Drepturile şi libertăţile social-politice , la rândul lor se pot grupa în :
1. Drepturile şi libertăţile personale (inviolabilităţi)
2. Drepturile şi libertăţile democratice dintre care se evidenţiază :
3. Drepturile şi libertăţile politice din care fac parte:
B.Drepturile social–economice care se caracterizează prin prevederile constituţionale privind : dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii salariaţilor inclusiv inclusiv limitarea zilei de muncă la 8 ore şi interzicerea muncii forţate; dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale etc
C.Drepturile garanţii ale exercitării nestingherite a celorlalte drepturi şi libertăţi fundamentale: dreptul de petiţionare, acordat nu numai cetăţenilor individuali, ci şi „organizaţilor legal constituite” şi implică obligaţia autorităţilor publice sesizate de a răspunde; dreptul persoanelor vătămate de autoriţile publice de a obţine reparaţii
Constituţia României din 1991 cu modificările ulterioare, prevede de asemenea, ca o garanţie suplimentară pentru apărarea „drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”, Instituţia Avocatului Poporului care, în acest scop, îşi poate exercita atribuţiile fie din oficiu, fie la cererea persoanei lezete în drepturile şi libertăţile sale.
5. Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor
Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor se referă la : fidelitatea faţă de ţară, care include şi obligativitatea depunerii jurământului de către cetăţenii investiţi cu o funcţie publică; respectare Constituţiei şi a legilor, apărarea ţării incluzând şi obligativitatea serviciului militar pentru bărbaţi; contribuţia exclusiv financiară la cheltuieli publice în baza sistemului de taxe şi impozite stabilit prin lege ordinară şi exercitarea cu bună credinţă a drepturilor şi libertăţilor cetăţenesti fără a se încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi.
6. Teritoriul
Teritoriul statului este partea globului pământesc delimitată prin frontiera de stat, cuprinzând solul, subsolul, apele şi coloana aeriană deasupra solului şi apelor, asupra căreia se exercită suveranitatea statului.
Din punct de vedere administrativ, teritoriul României este organizat în comune, oraşe, judeţe. Limitele unităţilor teritorial-administrative, precum şi constituirea de zone economice se prevăd prin legi organice. Articolul 3 din Constituţie stipulează că pe teritoriul României nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.
7. Sistemul administrativ în România
Puterea de stat, puterea cu care statul este investit de naţiune, se exercită potrivit unor reguli, care îi stabilesc întinderea şi modalităţile de exercitare. Se caracterizează prin următoarele atribute:
o este o putere instituţionalizată
o este o putere publică
o este o putere de comandă şi constrângere,
În scopul exercitării puterii sale suverane, statul ca instituţie juridică, este dotat cu organe de expresie a acesteia denumite, în termenii Constituţiei „autorităţi publice”. În funcţie de domeniul în care acestea exercită puterea suverană de stat, se pot distinge: puterea legislativă; puterea executivă; puterea
Indiferent de forma de guvernământ (de conducere, de cârmuire a treburilor publice) în statele democratice, exercitarea puterii suverane a statului se bazează pe principiul separaţiei puterilor în stat, potrivit căruia fiecare dintre cele trei puteri (legislativă, executivă şi judecătorească) îşi are domeniul său propriu, pe care nici una din celelalte două nu trebuie să-l încalce.
Autoritatea publică, nedefinită de textul Constituţiei trebuie înţeleasă ca fiind organul de stat ce deţine puterea legitimă de a comanda, de a obliga pe toată lumea. În orice caz “autoritatea publică” nu coincide integral cu noţiunea de “organ de execuţie” şi nici cu cea de “putere a statului”.
Astfel, textul constituţional enumeră în ordine precizând totodată şi principalele lor atribuţii următoarele “autorităţi publice”:
A. Parlamentul
Parlamentul este definit ca fiind “organ reprezentativ suprem al poporului român” şi “unică autoritate legiuitoare”. Cu toate acestea puterea de a legifera nu aparţine în toată plenitudinea ei numai Parlamentului, deoarece art. 90 – Constituţie prevede şi procedura “referendumului” în “probleme de interes naţional” declanşată la iniţiativa Preşedintelui României (doar cu “consultarea” Parlamentului). Pe de altă parte, art. 114 Constituţie prevede şi posibilitatea “delegării legislative” adică obligarea temporar a Guvernului (autoritate executivă) de a emite “ordonanţe” în domeniul legilor ordinare.
B. Puterea executivă
a) Guvernul, ca autoritate publică ce exercită puteri executive asigură „realizarea politcii interne şi externea ţării potrivit programului de guvernare acceptat de parlament” , şi are conducerea generală a administraţiei publice. Este alcătuit din prim-ministru, miniştrii şi alţi membri stabiliţi prin lege organică (art. 101 - Constituţie).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Dreptul Afacerilor.doc