Dreptul Afacerilor

Definiţia dreptului afacerilor. Delimitări

Dreptul afacerilor

- este o ştiinţă interdisciplinară ce cuprinde ansamblul de norme juridice ce reglementează relaţiile sociale ale întreprinderii din momentul înfinţării ei, până în momentul lichidării ei, respectiv

- relaţiile ce se stabilesc între stat pe de o parte şi comerciant pe de altă parte (dr. administrativ, fiscal, penal)

- relaţiile de drept privat, ceea ce înseamnă aplicarea unor dispoziţii de drept civil (contractul de muncă, răspunderea disciplinară, materială, jurisdicţia muncii)

- relaţii de drept comercial (comercianţii, faptele de comerţ, fondul de comerţ, contractele comerciale)

Dreptul comercial

- reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale din sfera activităţii de

comerţ, relaţii care se nasc de regulă între persoane care au calitatea de comerciant şi care se află în poziţie de egalitate juridică

Dreptul comerţului internaţional

- reglementează raporturile patrimoniale şi personal nepatrimoniale dintre persoanele fizice şi

persoanele juridice din state diferite aflate în situaţie de egalitate juridică, raporturi ce se nasc în cadrul colaborării economice internaţionale

Elemente de drept civil absolut necesare

pentru studierea dreptului afacerilor

Dreptul civil

- este acea ramură care reglementează raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţie de egalitate juridică => conţinutul dreptului civil

obiectul dreptului civil

subiectele raportului de dr. civil

Terminologie:

Expresia „drept civil” are 3 înţelesuri:

- dr. obiectiv sau pozitiv fiind totalitatea normelor juridice în vigoare la un moment dat

- cel de element al conţinutului raportului juridic civil exprimându-se în formula completă drept

subiectiv civil, adică o posibilitate recunoscută de legea civilă, subiectului activ – titularul dreptului subiectiv civil în virtutea căreia acesta poate avea o anumită conduită corespunzătoare dreptului său de la subiectul pasiv iar în caz de nevoie, poate face apel la forţa coercitivă a statului pentru protecţia dreptului său

- ramură a ştiinţei juridice care are ca obiect de cercetare dreptul civil ca ramură de drept

Rolul dreptului civil

- rol de “drept comun”, adică atunci când o ramură de drept nu conţine norme proprii care să reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic, se apelează la norme corespunzătoare din dreptul civil

- rol de ocrotire a valorilor patrimoniale şi nepatrimoniale ale omului

- este o garanţie a formării conştiinţei juridice corecte

- asigură aplicarea corectă a legii

Diviziunea generala a dreptului: drept public şi drept privat

Dr. public - reglementează raporturile juridice de subordonare, in care persoana fizică/ juridică se subordonează statului

Dr. privat - vizează relaţiile dintre indivizi, ca membrii ai societăţii, relaţii încheiate pe poziţie de egalitate juridică

Norma juridică: noţiune, caractere, structura, clasificare

Noţiune: este regula de conduită cu caracter general, impersonal şi obligatoriu aplicablilă oamenilor în raporturile dintre ei sau în raport cu societatea. În cazul nerespectării normei juridice se recurge la forţa coercitivă a statului.

- generală: impune o conduită tipică adresându-se tuturor persoanelor

- impersonală: nu se adresează direct unei persoane individualizate, ci vizează un număr nedeterminat de persoane; oricine săvârşeşte o acţiune sau se face vinovat de o inacţiune ce cade sub incidenţa normei juridice suportă consecinţele legii

- obligatorie: dacă nu este îndeplinită de bunăvoie, se apelează la forţa de constrîngere a statului

Structura normei juridice: ipoteză, dispoziţie, sancţiune

Art. 998 C. Civ. (răspunderea pentru fapta proprie):

“Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu (ipoteză)/ obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat (dispoziţia)/ a-l repara(sancţiunea)”

Ipoteza

- determinată ex: art. 1002 C. Civ. “Proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul creat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie”

- nedeterminată ex: art.999 C. Civ.“Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”

Dispoziţia e determinată când conduita e prevăzută

- categoric: bunurile din timpul casătoriei sunt comune

- mai puţin categoric: soţii se pot învoi asupra numelui ce-l vor purta in timpul căsătoriei

Sancţiunea

- absolut determinată: nulitatea absolută a unui contract ilicit

- relativ determinată

- alternativă: amendă sau închisoare

Clasificare:

a) După caracterul conduitei pe care o prescriu normele juridice sunt:

- Imperative - onerative ex. art.12 C. fam.: cei ce se căsătoresc trebuie să facă personal declaraţia de căsătorie la serviciul de stare civilă

- prohibitive ex: art. 6 C. fam. interzice căsătoria între rudele în linie

dreaptă (ascendenţi, descendenţi) precum şi între cele în linie colaterală până la gradul IV inclusiv

- Dispozitive - permisive - ex:art. 4 C.fam. “Vârsta minimă de căsătorie este 18 ani” =>tănărul de la această vârstă se poate căsători dar rămâne o opţiune personală

- Supletive ex: art. 1317 C. civ. precizează că în lipsa unei stipulaţii contrare, cheltuielile predării cad în sarcina vânzătorului, iar cele ale ridicării în sarcina cumpărătorului