Dreptul Afacerilor

1.1. Definiţia dreptului afacerilor. Delimitări

Definiţie: este o ştiinţă interdisciplinară (pluridisciplinară) ce cuprinde ansamblul de norme juridice ce reglementează relaţiile sociale ale intreprinderii din momentul înfiinţării ei, până la momentul desfiinţării (lichidării), respective relaţiile ce se stabilesc între stat pe de o parte ţi comerciant pe de altă parte (dreptul administrativ, fiscal, penal), dar şi relaţiile de drept privat, ceea ce înseamnă aplicarea unor dispoziţii de drept civil (regimul juridic al bunurilor, protecţia consumatorului), de dreptul muncii (contractul de muncă, răspunderea disciplinară, materială, jurisdicţia muncii) şi nu în ultimul rand de drept comercial (comercianţii, faptele de comerţ, fondul de comerţ, contractele comerciale).

Delimitări de alte ramuri

- faţă de dreptul comercial:

Definiţie: reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc de regulă între persoane care au calitatea de comerciant şi care se află în poziţie de egalitate juridică.

Deosebiri: dreptul comercial cuprinde doar componente de drept privat, adică operaţiuni legate de mărfuri, distribuirea şi uneori activitatea de producţie pe când dreptul afacerilor reglementează un domeniu mai larg, ce suportă influenţele dreptului public.

Observăm că între dreptul comercial şi cel al afacerilor este relaţia dintre parte şi întreg. Dreptul comercial este o parte esenţială, temelia dreptului afacerilor - întregul ce nu poate altfel exista.

- faţă deD.C.I.

Definiţie = reglementează raporturile patrimoniale şi personal nepatrimoniale dintre persoanele fizice şi persoanele juridice din diferite state aflate în situaţie de egalitate juridică, raporturi ce se nasc în cadrul colaborării economice internaţionale.

Pe scurt: comercialitate + extraneitate (internaţionalitate)

Deosebiri: DCI cuprinde:

a) raporturi între state suverane şi egale în drepturi, între state şi organizaţii interguvernamentale sau între asemenea organizaţii interstatale cărora statele membre le conferă capacitatea de subiect de drept internaţional respectiv drept internaţional public;

b) raporturi între state şi agenţi economici persoane fizice sau persoane juridice pentru îndeplinirea politicilor comerciale, financiar - valutare, vamale → drept public (administrativ, constituţional, fiscal, vamal);

c) agenţi economici din diferite state → dreptul privat (civil, comercial);

d) raporturi semiinternaţionale sau mixte: între stat în dubla sa calitate de subiect de drept internaţional, dar şi subiect de drept civil, pe de o parte, şi subiecte de drept civil străine, în temeiul acordurilor de investiţii internaţionale, al contractelor de concesoune (drept public + privat naţional şi tratate, convenţi).

1.2. Elemente de drept civil absolute necesare pentru studierea dreptului afacerilor

1.2.1. Definiţie - explicaţie

Drept civil roman este acea ramură care reglementează raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între personae fizice şi personae juridice aflate pe poziţie de egalitate juridică.

Explicaţie:

A. Ca ramură a sistemului de drept român reprezintă o totalitate de norme juridice. Acesta ar fi conţinutul dreptului civil. Totalitatea normelor de drept civil este ordonată în instituţia de drept civil, adică grupe de norme de drept civil care reglementează subdiviziuni ale obiectului dreptului civil. Exemple de instituţii: raportul juridic civil, actul juridic civil, prescripţia extinctivă, subiectele dreptului civil, drepturile reale principale, obligaţiile civile, contractele civile speciale.

B. Ca obiect al dreptului civil studiem raporturile patrimoniale şi raporturile nepatrimoniale (personale nepatrimoniale) dintre persoanele fizice, şi persoanele juridice.

Este patrimonial acel raport al cărui conţinut poate fi evaluat în bani, adică pecuniar (ex.: raportul ce are în conţinut dreptul de proprietate, este un raport real, sau raporturi obligaţionale cum sunt cele ce conţin drepturi de creanţă).

Este nepatrimonial acel raport al cărui conţinut nu poate fi evaluat în bani (ex.: raportul ce are în conţinutul său dreptul la nume ori denumire sau dreptul la domiciliu sau sediu).

Persoană fizică, pe scurt = subiect colectiv de drept, adică un colectiv de oameni care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titular de drepturi şi obligaţii civile. Ex.: Alianţa Civică.

Subiectele raporturile de drept civil sunt persoane fizice sau/şi persoane juridice.

Poziţia juridică a subiectelor raportului de drept civil este de egalitate, adică de nesubordonare a unei părţi faţă de cealaltă (spre deosebire de dreptul public).

1.2.2. Terminologie

Expresia drept civil are 3 înţelesuri:

A. Dreptul obiectiv sau pozitiv fiind totalitatea normelor juridice în vigoare la un moment dat.

B. Al doilea înţeles este cel de element al conţinutului raportului juridic civil exprimându-se în formula completă drept subiectiv civil, adică o posibilitate recunoscută de legea civilă, subiectul active - titularul dreptului subiectiv civil (Ex.: vânzătorul unui bun are dreptul de a cere plata preţului) în virtutea căreia acesta poate avea o anumită conduită, poate cere o conduită corespunzătoare dreptului său de la subiectul pasiv (cumpărătorul are obligaţia de a face plata preţului) iar în caz de nevoie, poate face apel la forţa coercitivă a statului pentru protecţia dreptului său.

C. Al treilea înţeles este acea ramură a ştiinţei juridice care are ca obiect de cercetare dreptul civil ca ramură de drept