Dreptul Afacerilor

Obiectul Dreptului Afacerilor

10. Definiţie

Dreptul Afacerilor este ansamblul normelor juridice ce reglementează raporturile dintre oamenii de afaceri, dintre aceştia şi stat şi dintre oamenii de afaceri şi salariaţii.

20. Delimitarea Dreptului Afacerilor faţă de Dreptul Civil.

• În cazul oamenilor de afaceri, regulile ce le sunt aplicabile trebuie să fie simple, proba obligaţiilor asumate trebuie să poată fi făcută cu uşurinţă şi ei să aibă posibilitatea de a se adresa unei jurisdicţii competente, specializate;

• Publicitatea este mult mai necesară în materie comercială;

• Regulile sunt comune pentru mai multe state.

30. Deosebiri faţă de Dreptul comercial.

Dominanta doctrinei afirmă că dreptul afacerilor are un domeniu mai întins decât dreptul comercial, cuprinzând şi aspecte de drept public (intervenţia statului în economie), de drept fiscal, de drept al muncii şi chiar de drept civil (cu privire la protecţia consumatorilor).

CONTRACTELE COMERCIALE

Definiţie

Contractul, ca act juridic civil, este acordul dintre două sau mai multe persoane în scopul de a produce efecte juridice.

Principiile pe baza cărora se încheie contractele

10. Principiul libertăţii contractuale se traduce prin aceea că o parte se află obligată prin contract numai pentru că şi-a manifestat în acest sens voinţa şi numai în măsura în care a voit acest lucru. În temeiul acestui principiu părţile au libertatea de a încheia în limitele determinate de ordinea publică şi bunele moravuri , orice fel de contracte, să determine prin voinţa lor, clauzele pe care contractul urmează să le cuprindă şi efectele pe care trebuie să le producă; tot astfel părţile pot prin acordul lor să modifice sau să atingă obligaţiile contractate.

20. Principiul consensualismului constă în aceea că părţile pot să îmbrace raporturile lor contractuale în haina juridică pe care o doresc, simplul acord de voinţă fiind suficient pentru a da naştere la obligaţii.

Clasificarea contractelor

Contractele se clasifică după următoarele criterii:

10După conţinut, contractele se împart în:

• contracte bilaterale (sinalagmatice), care dau naştere la obligaţii reciproce între părţi;

• contracte unilaterale care generează obligaţii doar în sarcina uneia din părţi.

2o După modul de formare, contractele se împart în:

• contracte consensuale care se formează prin simplul acord de voinţă fără a fi nevoie (pentru valabilitatea lor) de vreo formalitate specială de manifestare a voinţei părţilor;

• contracte solemne, pentru a căror validitate pe lângă acordul de voinţă al părţilor este necesară îndeplinirea unor formalităţi cerute de lege în mod imperativ;

• contracte reale, care presupun pe lângă acordul de voinţă şi remiterea unui lucru de una din părţi către cealaltă.

3o După scopul urmărit de părţi prin încheierea contractelor, acestea se împart în:

• contracte cu titlu oneros - în care fiecare parte urmăreşte un folos, o contraprestaţie în schimbul celei la care se obligă;

• contracte cu titlu gratuit în care o parte procură celeilalte un folos fără a primi nimic în schimb.

40. După modul de executare întâlnim:

• contracte cu executare succesivă - care presupun fie o prestaţie continuă, fie o succesiune de prestaţii realizate în timp;

• contracte cu executare imediată (dintr-o dată, uno ictu) care presupun o singură prestaţie, sau mai multe prestaţii (reciproce) executate într-un singur moment.

5o. După modul reglementării lor există:

• contracte numite - care dispun de o reglementare juridică specială şi o denumire aparte

• contracte nenumite - care nu dispun de o reglementare proprie şi o denumire aparte.

Elementele contractului

Elementele contractului sunt: capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza.

1o. Capacitatea de a contracta este aptitudinea subiectului de drept de a deveni titular de drepturi şi obligaţii civile prin încheierea actelor de drept civil.

În privinţa persoanei juridice, regula capacităţii de a face acte juridice civile, este subordonată principiului specialităţii capacităţii, consacrat de art.34 din Decretul nr.31/1954 potrivit căruia "persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut".

2o. Consimţământul este o condiţie de fond a contractului şi constă în hotărârea de a încheia un act juridic manifestată în exterior. El trebuie să întrunească patru condiţii pentru a fi valabil:

• să provină de la o persoană cu discernământ şi aceasta pentru că subiectul de drept trebuie să aibă capacitatea de a înţelege efectele juridice care se produc în temeiul manifestării sale de voinţă;

• să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice. Condiţia nu este îndeplinită dacă hotărârea de a încheia contractul a fost făcută în glumă, din prietenie sau sub condiţie pur potestativă din partea celui care se obligă (1010 C.civ.);

• să fie exteriorizat în scris, verbal şi prin gesturi ori fapte concludente, astfel spus hotărârea cristalizată în sensul de a încheia un contract, dar rămasă la nivel ideatic în mintea unei părţi, neexprimată celeilalte părţi nu poate fonda în mod valabil un contract;

• să nu fie afectat de un viciu de consimţământ: eroare, dol sau violenţă.