Dreptul afacerilor

Definiția dreptului

Drept - jus (latină)

= facultate ce aparține și se recunoaște unei persoane de a-și manifesta activitatea într-un anumit sens, făcând un anumit act; drepturile nu sunt recunoscute și ocrotite decât în măsura în care exercitarea lor intră în cadrul actelor conforme regulilor juridice în vigoare - drept subiectiv

=totalitatea regulilor juridice care asigură exercițiul drepturilor subiective și care fac ca aceste drepturi să fie acte licite - dreptul obiectiv

=știința care studiază dreptul obiectiv și drepturile obiective ce decurg din el - știința dreptului.

Dreptul și morala

Ambele urmăresc raporturile între oameni, însă dreptul este practic și realist, morala fiind abstractă și idealistă

Dreptul nu se ocupă de datoria față de sine însuși, de datoria către divinitate sau de datoria către un corp de doctrine etice, ideale și abstracte;

Dreptul urmărește aplicarea imediată a unor principii practice în societatea contemporană.

Care este diferența fundamentală între cele două concepte?

Citate

În cea mai bună formă a sa, omul este cel mai nobil dintre animale; detașat de lege și justiție el este cel mai rău.

Aristotel

Libertatea este dreptul de a face ceea ce ne permit legile.

Charles de Montesquieu

Sisteme de drept

- Se diferențiază în funcție de izvorul de drept

Sistemul Romano-germanic

Izvor: legea scrisă

Judecătorul interpretează legea

Sistemul Anglo-saxon

Izvor: precedentul judiciar=hotărâre judiciară anterioară care constituie izvor de drept și are rolul de a orienta practica judiciară.

În materie penală există sistemul cu jurați.

Drept public- drept privat

Drept public:

Raport de subordonare juridică a persoanei față de stat

Ex. dr.constituțional, dr.fiscal

Drept privat:

Raport de egalitate juridică între părți

Ex.dr.civil, dr.familiei, dr.muncii

Dreptul afacerilor

Definiție

= ansamblu de norme juridice care trebuie respectate de către profesioniștii (persoane fizice și persoane juridice) din mediul de afaceri de la momentul creării lor până la momentul încetării activității.

Cuprinde atât norme din dreptul privat, cât și din dreptul public (cele din dreptul privat sunt preponderente)

legislație (cu titlu exemplificativ: noul Cod Civil (Legea nr. 287/2009, în vigoare din 2011), Legea 31/1990 privind societățile, OUG 44/2008

Norma juridică

= regula de conduită cu caracter general, impersonal și obligatoriu.

Nerespectarea duce la utilizarea forței coercitive a statului.

Structură:

Ipoteză

Dispoziție

Sancțiune

Clasificarea normelor juridice

După caracterul conduitei prescrise, normele juridice se împart în norme juridice imperative și norme juridice dispozitive.

Normele juridice imperative sunt cele care impun o conduită, care poate consta într-o acțiune sau o abținere, părțile neavând posibilitatea să aleagă altă conduită decât cea prevăzută de lege.

Ele se subdivid în norme juridice onerative (art.1204Cciv.:consimțământul părților trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză) și în norme juridice prohibitive (art.15 Cciv- abuzul de drept: niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe).

Normele juridice dispozitive nu impun o anumită conduită, ci permit o anumită conduită, fară a o impune sau suplinesc voința părților, atunci când aceasta nu este exprimată. Esența normelor juridice dispozitive este dată de posibilitatea acordată părților de a alege, prin voința lor, un alt comportament care să le fie aplicabil în raporturile juridice.

Ele se subdivid în norme juridice permisive (art.1780 alin.1 Cciv: chiria poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestații) și norme juridice supletive (art.2015 Cciv: dacă părțile nu au convenit un termen, contractul de mandat încetează în 3 ani de la încheierea lui)