Dreptul Afacerilor

Imagine preview
(7/10 din 7 voturi)

Acest curs prezinta Dreptul Afacerilor.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 6 fisiere doc de 134 de pagini (in total).

Profesor: Virgil Matei

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Extras din document

NOTIUNEA SI UTILITATEA DREPTULUI AFACERILOR ÎN SISTEMELE NATIONALE DE DREPT

Sectiunea 1. Notiunea dreptului afacerilor

Dreptul afacerilor a depasit statutul de ramura de drept experimentala si nu poate fi considerat ca fiind creat din simple ratiuni administrative.

Formarea unei ramuri de drept este un proces complex si complicat iar aceasta nu poate fi fortata si, deci, nu reuseste prin emisiuni sau sistematizari normative care sa ignoreze evolutia proceselor social - economice interesate si evolutia sistemului de drept în care are sa se petreaca.

Civilizatia în curs este fondata pe comert, pe productia si circulatia marfurilor, si exploatatii de capital dedicat socialmente, si cum nu se poate întrevede un substitut pentru aceasta fondare, dreptul afacerilor nu-si va rata instalarea definitiva în sistemele nationale si comunitare de drept.

Exercitarea comertului presupune a întreprinde pentru piata, a asocia inteligent toate mijloacele si toti factorii necesari productiei de bunuri si servicii, cerute de piata, în regim de profit.

A întreprinde nu înseamna numai a capta, a administra interese si nevoi, cum este în dreptul civil (dreptul persoanelor fizice si juridice neinteresate de vreo specializare a conditiei lor) ci, cum este în dreptul comercial, înseamna a mobiliza resurse, fonduri, mijloace (capital), în forme si modalitati specifice, pentru a servi piata si a câstiga, a capitaliza, încontinuu, supunându-te, însa, distributiei acumularilor ordonata de lege în numele interesului public.

A întreprinde înseamna, astfel, a face, a monta, a desfasura faceri de factura comerciala. De aceea, legând afacerile de artizanul lor, dreptul afacerilor a început prin a fi reclamat ca un drept al întreprinderii si al întreprinzatorului.

Într-o definitie, apreciata în doctrina franceza, dreptul afacerilor este definit ca "o tehnica de gestionare si de organizare în serviciul scopurilor economice, sociale, politice si culturale ale întreprinderii". Aceasta definitie a fost considerata nu numai ca depasind cadrul dreptului comercial clasic ci si ca depasind dreptul însusi.

Paternitatea denumirii de drept al afacerilor în Europa Continentala este atribuita coautorilor francezi M. Hamel si C. Lagarde, (în Tratatul de drept comercial din 1954), drept pe care l-au considerat aplicabil "tuturor celor care se gasesc implicati în viata de afaceri, în masura în care prin activitatea lor, prin capitalurile lor, sau prin procedeele lor de lucru, ei participa la lumea muncii".

Din aceste scurte consideratii, este, acum, clar ca dreptul afacerilor s-a dezvoltat din dreptul comercial, tot asa cum acesta din urma s-a dezvoltat din dreptul civil. Aceasta paternitate explica de ce notiunea si statutul dreptului afacerilor sunt elaborate, configurate, într-o relatie obligatorie cu dreptul comercial.

În conceptia conservatoare, dreptul afacerilor este numai o denumire curenta a dreptului comercial solicitat de noi realitati economice si noi institutii juridice. În aceasta conceptie dreptul comercial nu a fost încorporat într-o noua ramura de drept, care este dreptul afacerilor, si în evolutia sa a dat nastere la noi ramuri de drept, cum ar fi dreptul transporturilor, si dreptul proprietatii industriale.

Traditionalistii dreptului comercial reproseaza sustinatorilor autonomiei dreptului comercial ca "nu se poate imagina un drept care sa fie aplicabil afacerilor, independent de profesia celui care le savârseste".

Potrivit unei orientari, dreptul afacerilor este dreptul comercial evoluat, inspirat de, si întregit cu materii si institutii noi ori împrumutate din alte ramuri de drept (drept civil, drept fiscal, dreptul muncii, drept administrativ).

Acest drept al afacerilor nu mai este un drept privat al comertului, el este pluridisciplinar, atragând si elemente de drept public. El se aplica nu numai comerciantilor dar si agricultorilor, artizanilor si membrilor profesiilor liberale, nu numai persoanelor si bunurilor (ca dreptul civil) dar si productiei si distributiei acumularilor din afaceri (bogatiilor).

Aceasta orientare tinde sa reamplaseze dreptul comercial într-o pozitie de subansamblu, de componenta, a dreptului afacerilor, ceea ce în urma cu numai doua trei decenii ar fi fost taxat drept neavenit.

În ultima editie a unei tratari reputate a chestiunii statutului dreptului afacerilor, se considera ca substituirea denumirii "drept comercial" cu aceea de drept al afacerilor a survenit ca efect al preocuparii doctrinei "de a tine mai bine globala a vietii juridice".

Acelasi doctrinar apreciaza ca apelativul de drept al afacerilor permite sa se puna în evidenta o materie expansiva, desi acest apelativ sufera de o generalitate precara, tocmai pentru ca desemneaza orice drept privat cu exceptia dreptului familiei. Astfel ca, "dreptul comercial poate atunci sa apara ca un subansamblu al dreptului afacerilor, rezumându-se numai la regulile aplicabile comerciantilor".

În dreptul german se considera ca dreptul afacerilor a debutat cu codul comercial de la 1897 si cu legile asupra diferitelor feluri de întreprinderi, a concurentei neloiale, în vigoare înca, a falimentului (care a fost în vigoare pâna în 1999), adoptate la cumpana dintre secolele XIX si XX.

În doctrina germana, raportul dintre dreptul civil si dreptul comercial nu a fost socotit critic, astfel ca un "drept civil al afacerilor" este socotit ca având baza normativa în codul civil si legile din 1976 asupra conditiilor generale ale afacerilor.

Dreptul comercial clasic german, îsi revendica, în principal, originalitatea în raport cu sistemele nationale formate sub radiatia codurilor comerciale francez si italian, prin promovarea unei definitii largi si flexibile a comerciantului, actele acestuia fiind reputate comerciale, fara ca în prealabil ele sa fi fost astfel calificate prin vointa legii si prin absenta unei teorii a fondului de comert.

Fisiere in arhiva (6):

  • Dreptul Afacerilor
    • C1.doc
    • C2.doc
    • C3.doc
    • C4.doc
    • C5.doc
  • Dreptul Afacerilor.doc

Alte informatii

Suport curs