Dreptul Civil

Conceptul de drept international public

Lato sensu, dreptul international public cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează

raporturile între subiectele acestui drept.

Evolutiv, la baza definirii dreptului international au stat trei categorii de principii si anume:

principiile dreptului international, principiile dreptului natural si principiile dreptului pozitiv.

Dumitra Popescu defineste dreptul international public ca fiind totalitatea normelor juridice create

de state si de celelalte subiecte de drept international, pe baza acordului liber exprimat de acestea prin

tratate si alte izvoare de drept, în vederea reglementării raporturilor dintre ele, norme a căror aducere la

îndeplinire este asigurată de respectarea lor de bună-voie, iar în caz de necesitate prin măsuri de

constrângere aplicate de către state în mod individual sau colectiv".

Definitia se fundamentează pe următoarele aspecte:

- relatiile internationale cu element de extraneitate sunt reglementate de normele dreptului

international public;

- normele dreptului international public sunt create numai de către state si alte subiecte de drept

international pe baza acordului de vointă liber exprimat de către acestea;

- asigurarea respectării normelor de drept international este realizată de către aceleasi state care le-au

elaborat, de bună-voie si în caz de necesitate prin măsuri de constrângere aplicate individual sau colectiv.

Conceptul de drept international a apărut în secolul al XIX-lea, el fiind întâlnit de-a lungul evolutiei

sale sub denumirea de jus gentium (în Antichitate si o lungă perioadă din Evul Mediu) sau jus intergentes

(până în perioada modernă).

Comunitatea internatională este constituită din totalitatea subiectelor dreptului international public,

iar ordinea juridică internatională reprezintă procesul de elaborare si aplicare a normelor dreptului

international public în cadrul acestei comunităti.

Dreptul international public este o disciplină dinamică întrucât orice modificare intervenită în cadrul

relatiilor internationale se reflectă în normele sale juridice.

Codificarea acestor norme a dus la aparitia unor noi ramuri ale dreptului international public precum:

dreptul comunitar; dreptul păcii; dreptul mediului; dreptul dezvoltării; dreptul spatial; dreptul international al

drepturilor omului etc.

Trasaturile specifice ale dreptului international public

Exercitarea principiului egalitătii în relatiile dintre state impune existenta unor aspecte specifice care

delimitează sfera de actiune a dreptului international public de celelalte ramuri ale dreptului. Printre aceste

trăsături specifice putem enumera:

inexistenta unui organ legislativ suprastatal.

Făcând o paralelă cu dreptul intern, putem afirma că, în sistemul intern, Parlamentul este organul

care are atributii legislative. Prin aplicarea principiului teritorialitătii legii, actele normative îsi produc efecte

numai pe teritoriul statului respectiv.

O situatie particulară întâlnim în cazul dreptului international public, întrucât, pe plan international,

nu există un astfel de organ legislativ, care să edicteze norme juridice cu vocatie universală. Acest lucru s-ar

putea justifica prin faptul că, în eventualitatea faptului că ar fi înfiintat un astfel de organism, el ar intra în

contradictie cu principiul suveranitătii nationale si cu principiul neamestecului în treburile interne ale

statului. De aceea, organul legislativ international a fost înlocuit cu grupurile de state, care elaborează

normele juridice în acest domeniu.

În acelasi timp aceste state sunt si destinatarele normelor pe care le-au edictat, fapt ce impune

concluzia că, în timp ce dreptul intern este un drept de subordonare, datorită raporturilor existente între

organul legislativ si destinatarii normelor juridice, dreptul international public este un drept de coordonare.

Astfel, relatiile dintre state se bazează pe principiul fundamental al dreptului international public si anume

principiul egalitătii în drepturi a statelor.

garantarea aplicării normelor juridice ce formează obiectul de reglementare al dreptului international public se face de către statele care le-au creat, întrucât pe plan international nu există oautoritate

publică administrativă, ca în dreptul intern.

În practică s-au întâlnit situatii în care aceste atributii au fost încredintate unor organe sau organizatii internationale, pe baza consimtământului statelor respective. Cu toate acestea, astfel de structuri nu pot fi echivalente cu o autoritate publică administrativă.

inexistenta unei instante judecătoresti internationale care să controleze executarea normelor si să aplice anumite sanctiuni în cazul neândeplinirii obligatiilor ce revin statelor. Este adevărat că există instante internationale care functionează în anumite domenii, dar ele îsi desfăsoară activitatea având anumite particularităti.