Dreptul Comerțului Internațional

CAPITOLUL I

DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL. NOŢIUNE. OBIECT. SPECIFIC

1.1. Explicaţie preliminară

Comerţul internaţional constituie o modalitate esenţială de realizare a circuitului mondial de valori şi de cunoştinţe, care se concretizează în ansamblul operaţiunilor şi activităţilor, având ca obiect schimbul de produse şi servicii la scară mondială.

Nici un stat oricât de bogat şi de înzestrat din punct de vedere tehnic ar fi el, nu poate să producă tot ceea ce îi este necesar pentru continua sa dezvoltare, după cum nu poate să consume singur tot ceea ce este în măsură să producă. Toate statele lumii, indiferent de mărimea lor şi de potenţialul economic şi tehnico-ştiinţific de care dispun, au ceva de dat, dar şi ceva de primit din circuitul mondial de valori şi de cunoştinţe.

Comerţul internaţional a cunoscut o creştere rapidă pe întreg parcursul anilor 90. Creşterea a fost condiţionată de următoarele fenomene principale:

a) Liberalizarea continuă a comerţului, în deosebi prin scăderea tarifelor vamale;

b) întărirea grupărilor de comerţ regionale;

c) creşterea inveatiţiilor în ţările în curs de dezvoltare;

d) revigorarea înregistrată de comerţul exterior al ţărilor din Europa Centrală şi de Est.

Desfăşurarea comerţului internaţional are loc într-un cadru ju¬ridic strict reglementat prin normele juridice care consacră formarea, modificarea, executarea şi stingerea raporturilor juridice de comerţ internaţional, precum şi toate consecinţele juridice aferente unor asemenea împrejurări. Sunt normele dreptului comerţului interna¬ţional, consfinţite prin convenţii internaţionale, prin legislaţiile naţionale ale statelor sau prin uzanţele comerciale internaţionale, liste foarte important ca toţi juriştii şi participanţii la comerţul internaţional să cunoască aceste norme, deoarece numai astfel ei vor putea contribui la asigurarea derulării raporturilor de comerţ internaţional într-un climat de legalitate şi justiţie internaţională.

Amplificarea şi diversificarea raporturilor comerciale şi de cooperare economică internaţională în epoca modernă, au generat profunde schimbări la nivelul dreptului comerţului internaţional, care reglementează aceste raporturi. Majoritatea domeniilor drep¬tului comerţului intrernaţional au cunoscut un proces înnoitor, materializat atât prin adaptarea instituţiilor sale tradiţionale la exigenţele vieţii economice modeme, cât şi prin apariţia şi extinderea unor instrumente juridice noi, perfect compatibile cu cerinţele şi interesele subiecţilor relaţiilor comerciale actuale.

întru menţionarea celor mai semnificative aspecte, putem remarca apariţia unor tipuri noi de contracte, extinderea şi diversificarea obiectului contractelor de cooperare economică internaţională, simplificarea metodelor de încheiere a contractelor ( de exemplu, prin schimb de mesaje transmise prin poşta electronică, fax, etc).

Au apărut noi tipuri de garanţii bancare, iar contractele clasice au cunoscut importante transformări. De exemplu, contractul de vânzare-cumpărare, care se încheie, de regulă, pe termen lung cu toate consecinţele pe planul conţinutului şi obiectlui contractului care decurg de aici sau contractul de schimb, ale cărui modalităţi de exprimare s-au diversificat foarte mult, îmbrăcând forma opera¬ţiunilor complexe ( de contrapartidă, etc.).

Societăţile cu participare străină de capital, ca subiecte ale dreptului comerţului internaţional, şi-au extins volumul de activitate şi sfera de acţiune. în sfârşit, a cunoscut o puternică expansiune arbitrajul comercial internaţional, ca instrument specific de soluţionare a litigiilor care apar în domeniul comerţului internaţional şi cooperării economice internaţionale.

1.2. Noţiunea dreptului comerţului internaţional.

Datorită importanţei majore pe care o prezintă comerţul inter¬naţional în general şi cooperarea tehnico-ştiinţifică în special, determinarea cadrului legal de desfăşurare a comerţului şi definirea grupării de norme juridice incidente în acest domeniu a reţinut atenţia oamenilor de ştiinţă din domeniul dreptului din diverse ţări ale lumii şi a servit drept obiect de preocupare chiar pentru O.N.U.

Astfel, regulile care trebuie să guverneze desfăşurarea comerţului internaţional sunt prevăzute în cel de-al şaselea principiu general al U.N.C.T.A.D., conform căruia acestea trebuie să fie compatibile cu realizarea progresului economic şi social, iar statele sau organizaţiile internaţionale sunt în imposibilitate de a adopta măsuri ce ar stăngeni realizarea finalităţii arătate. Se impune ca toate statele să colaboreze pentru crearea unor condiţii proprii de desfăşurare a comerţului internaţional, în contextul cărora să se asigure ca prioritate creşterea rapidă a exporturilor din ţările în curs de dezvoltare, să fie favorizată expansiunea şi diversificarea comerţului în toate statele, fie ele la niveluri asemenănătoare de dezvoltare, la niveluri diferite de dezvoltare sau având sisteme economice şi sociale diferite.1

Dar, urmărind această finalitate economică, cel de-al şaselea principiu U.N.C.T.A.D. vizează implicit şi o finalitate juridică, deoarece reuşita colaborării intrerstatale pe plan economic com¬portă ca o condiţie necesară conlucrarea lor pe plan legislativ în vederea elaborării şi dezvoltării normelor de drept, naţionale sau internaţionale, adecvate comerţului internaţional.2

La cea de-a XXI-a sesiune a Adunării Generale a O.N.U. s-a propus adoptarea unei definiţii oficiale a dreptului comerţului internaţional. Conform acestei definiţii, "dreptul comerţului internaţional desem¬nează ansamblul de reguli care reglementează relaţiile comerciale de drept privat, punând în cauză mai multe ţări".3 Această definiţie nu a putut fi oficializată, deoarece ea nu cuprinde şi raporturile de drept internaţional public conexe sau aflate într-o strânsă legătură cu raporturile de drept al comerţului internaţional. Reprezentanţii mai multor state au obiectat, că de vreme ce această definiţie nu vizează şi raporturile menţionate, ea nu poate fi considerată completă.

în doctrina juridică conceptul de drept al comerţului internaţional a primit mai multe definiţii, într-o primă concepţie4 "dreptul comerţului internaţional este constituit din ansamblul normelor care reglementeză raporturile patrimoniale, cu caracter de comercialitate şi internaţionalitate, încheiate între persoane fizice şi/sau persoane juridice, care întrunesc calitatea de subiecte de drept pentru operaţiunea de export — import, inclusiv între asemenea persoane şi stat — dacă statul acţionează de jure gestiones — raporturi în care părţile se află pe poziţie de egalitate juridică".

Alţi autori5, într-o accepţiune mai largă consideră, că dreptul comerţului internaţional este o materie pluridisciplinară ce grupează norme juridice de natură variată — drept internaţional public, drept internaţional privat, drept civil, drept administrativ etc. — reunite prin obiectul lor social şi juridic: disciplinarea raporturilor juridice care se nasc în cadrul comerţului internaţional, într-o accepţiune mai restrânsă "dreptul comerţului internaţional are ca obiect relaţiile patrimoniale şi personale nepatrimoniale între persoane fizice şi juridice pe baza egalităţii de drept, relaţii care seN nasc în cadrul colaborării economice internaţionale".6

în literatura de specialitate7 sunt criticate ambele aceste accep¬ţiuni. Se consideră că accepţiunea mai largă este unilaterală, deoarece priveşte dreptul comerţului internaţional numai ca obiect de studiu în învăţământul juridic sau numai ca ramură a ştiinţei dreptului, iar nu şi ca domeniu distinct al realităţilor juridice. Cu referire la accepţiunea mai restrânsă, definiţia este criticabilă, deoarece pune semn de egalitate între noţiunea definită şi obiectul ei.

într-o altă concepţie8 "dreptul comerţului internaţional reprezintă ansamblul normelor care reglementează relaţiile comerciale inter¬naţionale".

Unii autori9 consideră, "că dreptul comerţului internaţional este format din normele de drept care cârmuiesc relaţiile comerciale ce depăşesc cadrul intern al unui stat şi au aderenţe cu două sau mai multe sisteme de drept naţionale".

Alţi autori10 definesc dreptul comerţului internaţional "ca fiind un ansamblu de norme conflictuale, norme de drept civil, de drept comercial şi norme de drept material uniform, iar în anumite limite şi norme de drept internaţional public, prin care se reglementează raporturile de comerţ internaţional şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, stabilite între participanţii la circuitul mondial de valori şi de cunoştinţe".

în concluzie, dreptul comerţului internaţional constituie ansam¬blul normelor de drept prin care se reglementează raporturile de comerţ internaţonal şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, stabilite între participanţii la comerţul internaţional.11