Dreptul Comertului International

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Dreptul Comertului International.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 16 fisiere doc de 87 de pagini (in total).

Profesor: Stefanescu Brandusa

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Extras din document

În conditiile revolutiei tehnico-stiintifice si a revolutiei informationale încheierea, reglementarea sau realizarea în aceeasi tara a tuturor bunurilor si serviciilor necesare traiului cotidian este tehnic imposibila si economic nerentabila. Este ratiunea pentru care statele lumii se vad determinate obiectiv sa participe la circuitul mondial de valori materiale si spirituale. Aceasta participare nu este haotica, ea este directionata, reglementata de anumite reguli juridice, de anumite norme de drept.

Revine între altele DCI sarcina de a disciplina, de a reglementa relatiile care se stabilesc în acest proces de schimb mondial de valori materiale si spirituale. Acest proces are 2 componente: - comert mondial cu bunuri si servicii

- activitate de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala

Cele 2 componente se reunesc într-un concept mai larg, acela de comert international (care nu înseamna numai comercializare, cum comertul intern nu se reduce la comercializare). In aceasta sfera a comertului mondial în sensul cel mai cuprinzator se stabilesc relatii între state suverane si egale în drepturi, între state pe de o parte si comercianti (persoane fizice sau juridice) din alte state pe de alta parte sau în sfârsit între comercianti (persoane fizice sau juridice) din diferitele state.

DCI, într-o prima abordare, în conditiile în care nu exista pe plan mondial o definitie sintetica a acestei discipline, poate fi considerat ca reprezentând totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile ce se stabilesc în sfera comertului mondial în sensul cel mai cuprinzator al acestuia între state suverane si egale în drepturi, între state si comercianti (persoane fizice sau juridice) din alte state sau între comercianti din diferitele state.

DCI asa cum s-a conturat el în doctrina internationala, iar ca instrumente interstatale în actul final al Conferintei de la Helsinki pentru Cooperare si Securitate în Europa (1992-1993) se precizeaza caracterul interdisciplinar si pluridisciplinar al DCI. Este primul si singurul instrument interstatal care abordeaza si problematica DCI.

Din aceasta perspectiva DCI reprezinta o asezare la confluenta sistemelor nationale de drept cu dreptul international public si cuprinde norme de drept national (intern) si norme de drept international care reglementeaza raporturile înfatisate. Cât priveste componenta nationala, DCI va cuprinde toate normele de drept intern ale statelor lumii care pentru fiecare stat în parte organizeaza si reglementeaza comertul exterior al respectivelor state, iar în ce priveste componenta de drept international public DCI va cuprinde acele norme de drept international public care reglementeaza participarea statului la raporturile comerciale sau participarea statelor.

Ca totalitate de norme juridice în conditii diferite DCI materie interdisciplinara si pluridisciplinara nu se prezinta ca un conglomerat de norme juridice, ca o juxtapunere mecanica de asemenea reguli obligatorii de conduita ci ca o materie juridica de sine statatoare definita printr-un obiect propriu de reglementare si prin metode specifice de reglementare. Cât priveste obiectul de reglementare, acesta este dat de un fenomen obiectiv al relatiilor sociale, respectiv de raportul juridic care se stabileste în sfera comertului mondial.

Ca expresie a caracterului de sine statator al materiei, raportul juridic de comert international se particularizeaza fata de alte raporturi juridice. Aceasta particularizare este data de prezenta concomitenta a 2 trasaturi: comercialitatea si internationalitatea.

Comercialitatea este o trasatura definita de fiecare sistem national de drept în parte. Din acest punct de vedere se retin 2 criterii esentiale de definire a comercialitatii:

- subiectiv care caracterizeaza sistemul de drept german si de influenta germanica. Potrivit acestui sistem de drept sunt considerate ca fiind comerciale raporturile juridice încheiate de comercianti respectiv societati comerciale si persoane fizice ce au înmatriculata în Registrul Comertului o firma.

- obiectiv care porneste de la natura intrinseca, obiectiva a actelor si faptelor juridice considerate. Sistemele de drept care retin acest criteriu de calificare a raporturilor comerciale procedeaza de regula la o enumerare în lege a actelor si faptelor juridice pe care le califica drept comerciale. Este situatia sistemelor de drept de inspiratie romanista (care provin din dreptul roman: dreptul francez, român).

Întrucât viata economica este mult mai rapida prin raportare la fenomenul juridic, aceasta enumerare poate fi exhaustista. De exemplu în Codul comercial se vorbeste de contractul de carausie si de transportul naval, dar nu exista nici o referire la transportul feroviar sau aerian, sau despre contractele de leasing. Este ratiunea pentru care doctrinarii au stabilit criteriile care permit calificarea unui act sau fapt juridic, aunui raport juridic sau raport comercial. Aceste criterii sunt:

- interpunerea în schimb

- activitatea organizata sub forma de întreprindere

- acte si fapte juridice grefate pe primele doua ca accesorii - fidejusiune

Asadar, comercialitatea se defineste în sistemele nationale de drept.

Internationalitatea consta în prezenta în structura raportului juridic considerat a unui element strain, international, de extraneitate, de asemenea intensitate încât face pasibila supunerea raportului juridic considerat, concomitent, la cel putin doua sisteme de drept diferite.

Datorita faptului ca acest element de extraneitate atrage problema aplicarii unei legi straine, numita si problema conflictului de legi s-a încercat definirea elementului de extraneitate în primul rând în legea nationala. Astfel, din economia dreptului român rezulta ca sunt considerate ca raporturi internationale raporturile încheiate între parteneri având sediul, domiciliul sau resedinta pe teritorii straine, deci raporturile juridice încheiate cu strainatatea sau raporturile încheiate pe piete straine (locul încheierii). Codul comercial român în vigoare spune ca nu sunt considerate ca având caracter international acele raporturi care se încheie si se consuma pe aceleasi teritoriu.

Elementul de extraneitate în optica legislatiilor nationale trebuie sa fie atât de puternic încât sa atraga aplicarea concomitenta a cel putin doua legi din doua state diferite deoarece aceasta problema a conflictului de legi este de natura sa creeze incertitudine pentru comercianti (ei ocupându-se de comert, nu de drept).

Prin instrumentele interstatale care se ocupa de reglementarea unor materii comerciale s-a evidentiat preocuparea pentru definirea unitara, uniforma a elementului de extraneitate.

Astfel în conventiile internationale în materie de transporturi internationale:

- Conventia de la Varsovia din 1929 modificata prin Protocolul de la Haga din 1955 si a fost renegociata prin Conventia de la Montreal din 1996 privind transportul international aerian de marfuri, calatori si bagaje. Prin aceste conventii s-a definit si elementul de internationalitate si se considera ca fiind international un contract de transport aerian daca locul de încarcare/îmbarcare si locul de descarcare/debarcare se

Fisiere in arhiva (16):

  • drept_9.doc
  • drept_8.doc
  • drept_7.doc
  • drept_6.doc
  • drept_4.doc
  • drept_3.doc
  • drept_20.doc
  • drept_2.doc
  • drept_19.doc
  • drept_15.doc
  • drept_14.doc
  • drept_13.doc
  • drept_12.doc
  • drept_11.doc
  • drept_10.doc
  • drept_1.doc