Dreptul Comerțului Internațional

Sectiunea a II a

Politica statului roman in domeniul relatiilor comerciale internationale si participarea Romaniei la circuitul comercial mondial

1.Accepţiunile noţiunii comerţului internaţionl

Comerţul internaţional şi cooperarea economică şi tenhico-ştiinţifică internaţională constituie, fără îndoială, un element deosebit de important pentru dezvoltarea economică, în general, precum şi pentru economia naţională a ţării noastre. Cooperarea este, în acelaşi timp, o condiţie esenţială a noii ordini economice internaţionale, exprimată prin comerţul internaţional lato sensu care îmbrăţişează infinită gamă de operaţii economice, tehnice, financiare, bancare şi alte asemenea.

• O acceptiune restrinsa care se refera la totalitatea operatiunilor de import export de marfuri si servicii pe care le desfasoara persoanele fizice sau juridice cu parteneri externi

• una larga care include si formele moderne de desfasurare a relatiilor economice internationale, cum ar fi de exemplu cooperarea economica internationala . Aceasta se defineste un ansamblu de relatii de conlucrare intre doua sau mai multe persoane fizice si/sau juridice apartinind unui stat, care au ca scop realizarea , prin eforturi conjugate, a unor operatiuni complexe şi conexe, esalonate de regula, pe perioade de timp determinate, în productie sau in sfera neproductiva, in scopul obtinerii unor avantaje reciproce.

2. Definirea dreptului comerţului internaţional

In mod sintetic, dreptului comerţului internaţionl este definit ca ramura a dreptului ce cuprinde ansamblul normelor care reglementeaza relatiile comerciale internationale.

O definitie mai cuprinzatoare ar include faptul că dreptului comerţului internaţionl este constituit din ansamblul normelor care reglementeaza raporturi patrimoniale, cu caracter de comercialitate si internationalitate, incheiate intre persoane fizice si/sau juridice romane si straine (care intrunesc calitatea de subiecte de drept pentru operatiunile de import export), inclusiv intre asemnea persoane si stat, raporturi in care partile se afla pe pozitie de egalitate juridica.

3. Obiectul dreptului comerţului internaţionl

Rezultă că obiectul dreptului comerţului internaţionl il formeaza raporturile juridice patrimoniale ce prezinta caractere de comercialitate si internationalitate.

4.Caracterele raportului juridic de drept al comerţului internaţional

- Caracterul comercial si

- Caracterul internaţional

Caracterul internaţional

Caracterul internaţional al raporturilor juridice care fac obiectul dreptului comerţului internaţional este dat de existenţa elementului de extraneitate.

Reglementările internaţionale în care este consacrat criteriul subiectiv sunt :

1. Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional, de la Geneva din 1961, care se referă la persoane fizice sau juridice avînd “ reşedinţa lor obişnuită sau respectiv sediul în Statele Contractante diferite” ;

2. Convenţia de la Washington din 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state, care se referă la persoane care posedă “naţionalitatea” altui stat (art.25 par.2 lit.a) ;

3. Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vînzare internaţională de mărfuri de la Viena din 1980, care precizează că “ se aplică contractelor de vînzare de mărfuri între părţi care îsi au sediul în state diferite”, iar “nationalitatea părţilor” este luată în considerare pentru aplicarea convenţiei (art.1). Dacă o parte nu are sediu, reşedinţa sa obişnuită îi ţine locul (art.10 lit.b) ;

4. Convenţia asupra prescripţiei în materie de vînzare internaţională de mărfuri de la New York din 1974, conform căruia "un contract de vînzare de bunuri mobile corporale este considerat ca avînd un caracter internaţional dacă, în momentul încheierii contractului, vînzătorul şi cumpărătorul îşi au sediul în state diferite ; dacă o parte nu are sediu, se va avea în vedere reşedinţa sa obişnuită”. Naţionalitatea părţilor nu este luată în considerare (art.2)