Dreptul comerțului internațional - aspecte generale

I. SUPORTUL DE CURS

Modulul I – Dreptul comerţului internaţional. Aspecte generale

Scopul şi obiectivele.

În cadrul modulului se prezintă elementele generale pe care le implică studierea aspectelor subsumate dreptului comerţului internaţional. Studenţii vor cunoaşte astfel caracteristicile raportului juridic de comerţ internaţional, grupele de participanţi la raporturile juridice de comerţ internaţional şi izvoarele existente în domeniu.

1. DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL. ASPECTE GENERALE

1.1. Dreptul comerţului internaţional. Noţiune. Obiect. Specific

1.1.1. Noţiune

Dreptul comerţului internaţional este format dintr-un ansamblu de norme conflictuale, norme de drept civil, de drept comercial şi norme de drept material uniform, iar, în anumite limite, şi norme de drept internaţional public prin care se reglementează raporturile stabilite între participanţii la circuitul mondial de valori şi cunoştinţe.

Normele care alcătuiesc dreptul comerţului internaţional se plasează la limita de contact între ordinea juridică naţională şi ordinea juridică internaţională, având ramificaţii în ambele.

În cadrul disciplinei sunt analizate norme aparţinând unor ramuri de drept diferite. Dreptul comerţului internaţional este, aşadar, o materie juridică pluridisciplinară sau interdisciplinară.

1.1.2. Obiect

Obiectul dreptului comerţului internaţional este reprezentat de raporturile juridice patrimoniale care prezintă caractere de internaţionalitate şi comercialitate.

a) Internaţionalitatea – caracter al raportului juridic de comerţ internaţional. În general, acest caracter al raportului juridic de comerţ internaţional se stabileşte în funcţie de un criteriu subiectiv sau obiectiv.

Potrivit criteriului subiectiv sunt considerate internaţionale raporturile juridice care se stabilesc între părţi ce îşi au sediul social sau reşedinţa în state diferite.

Corespunzător criteriului obiectiv, marfa, serviciul sau orice alt bun care constituie obiectul raportului juridic se solicită să se afle în circuit internaţional, adică, în executarea acelui raport juridic, bunul să treacă cel puţin o frontieră.

Cele două criterii sunt, în principiu, alternative.

Criteriul subiectiv este consacrat, bunăoară, în Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri, încheiată la Viena, în anul 1980.

Criteriul obiectiv este adoptat, de regulă, în convenţiile internaţionale din materia transporturilor.

Pe de altă parte, în unele convenţii internaţionale, criteriul subiectiv este cumulat cu cel obiectiv (art. I par. 1 lit. a din Convenţia de la Geneva din anul 1961 consacrată arbitrajului comercial internaţional).

Criteriile menţionate sunt, în principiu, exemplificative. În lipsa unor reglementări legale imperative în sens contrar, va fi considerat „internaţional” orice raport juridic care prezintă un element de extraneitate ce are relevanţă ca element de internaţionalitate.

b) Comercialitatea – caracter al raportului juridic de comerţ internaţional. Caracterul comercial sau civil al raportului juridic se stabileşte în funcţie de izvorul acestuia. Raporturile juridice comerciale sunt cele care izvorăsc din acte şi fapte de comerţ.

În numeroase sisteme juridice, printre care şi cel român, se menţine distincţia între dreptul comercial şi dreptul civil.

Se poate, totodată, observa că o serie de instituţii de arbitraj, cum este, de exemplu, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, organizează şi administrează soluţionarea, pe calea arbitrajului, a unor litigii comerciale interne sau internaţionale.