Dreptul Comunitar

DREPT COMUNITAR  Anul III

Facultatea de drept.

Dreptul comunitar a apãrut dupã al II-lea rãzboi mondial. Nu face parte din dreptul international desi izvoarele sale principale sunt tratate internationale guvernate de dreptul tratatelor. Se deosebeste de dreptul statelor, nefiind creatia unui singur stat, dar si de dreptul federal al statelor respective. Partea principalã si fundamentalã a dreptului comunitar este constituitã din cele 3 tratate cominitare din anii 1951-1957.

Prin tratate, au luat nastere cele 3 Comunitãti  Comunitatea Europeanã a Cãrbunelui si Otelului (CECO), Comunitatea Europeanã a Energiei Atomice (CEEA) si Comunitatea Economicã Europeanã (CEE) care reunite, prin Tratatul de la Maastrick din 1993 a luat denumirea de Uniunea Europeanã, fãrã a-si pierde identitatea proprie.

Pe baza dreptului comunitar principal a apãrut si se dezvoltã dreptul comunitar derivat. Dreptul comunitar este prioritar fatã de dreptul statelor membre.

I. Istoricul constituirii comunitãtilor europene si evolutia acestora.

Ideea de unitate a Europei este foarte veche, dupã unele opinii datînd încã din antichitate. În perioada Evului Mediu lupta ce se dãdea între Papã si regi (împãrati) a dus la divizarea unitãtii Europei, ceea ce a dus la aparitia a 2 doctrine: - cea a unitãtii pontificale; - cea a unitãtii imperiale. A apãrut astfel o nouã realitate politicã pe plan european care se impunea încet dar ferm  puterea statelor suverane. Perioada modernã se caracterizeazã prin aceea cã principiul care a guvernat epoca precedentã (cel al unitãtii Europei) este înlocuit cu principiul divizãrii sale nu numai politic, dar si religios si economic. Tot acum apar si unele tendinte nationaliste ce contribuie si ele la agravarea procesului de divizare a Europei. Perioada renascentistã se caracterizeazã prin aparitia si dezvoltarea tipului de om umanistcãruia îi corespunde faptul cã nu apartine unui singure tãri ci întregii Europe. În sec. al XX-lea Europa este din nou divizatã, unele tãri aflîndu-se în declin economic  Franta, Austria  iar altele într-un proces de cristalizare  Germania, Italia. Se remarcã însã cã în afara intereselor contradictorii este o comunitate de viatã culturalã, artisticã, stiintificã si tehnicã, favorizatã de dezvoltarea mijloacelor de comunicare, informare si de rãspîndire a cunostintelor. La începutul sec. XX, apar primele manifestãri doctrinare ale ideii de unitate europeanã, concretizate prin proiectul State Unite Europene. Izbucnirea I-lui rãzboi mondial a înrãutãtit situatia tãrilor vest-europene si a dus la aparitia a 2 state ce dominau din punct de vedere politic  SUS si URSS. Dupã primul rãzboi mondial s-a initiat o miscare în favoarea constituirii unei uniuni europene care a tinut la Viena în 1929 primul congres, la care au participat 2000 de reprezentanti din 24 de state. Cu aceastã ocazie s-a adoptat un manifest Pan-European în care se prevedeau principalele directii ale unei confederatii europene. Dintre ideile enuntate si preluate ulterior putem aminti: piata comunã,uniunea vamalã,circulatia mãrfurilor, capitalurilor si persoanelor. Urmeazã apoi criza din perioada 1929-1930 si ascensiunea lui Hitler. O altã conceptie de uniune europeanã este consideratã a fi reprezentatã de politica promovatã de Hitler în cel de-al II-lea rãzboi mondial, bazatã pe fortã, violentã si vointã unilateralã însã. Acestei ideologii I s-a opus o alta menitã sã corespundã intereselor nationale ale statelor europene si bazatã pe acceptarea liber consimtitã a acestei uniuni. Un organizator al unei conjuratii contra lui Hitler  Carl Friedrich Goerdeler  a fost si promotorul unei conceptii de unificare a Europei pe baza statelor independente, menitã a se realiza, într-o primã fazã, printr-o uniune economicã si-n faza a doua printr-o uniune politicã. În perioada celui de-al II-lea rãzboi mondial, în 1944, la Geneva are loc o reuniune a reprezentantilor militantilor germani nude se discutã, ca de altfel si-n urmãtoarele 4 reuniuni de acest fel, despre crearea unei Uniuni Federale a Popoarelor Europene ce urma sã aibe un guvern responsabil în fata popoarelor, o armatã plasatã sub ordinele acestui guvern si care sã excludã orice armatã nationalã, si un tribunal suprem. Se prevedea obligatia Germaniei si a aliatilor sãi la reconstructia tuturor tãrilor afectate de rãzboi, dezarmare totalã si supunerea acesteia unui control federal european. De aici însã si pînã la realizarea efectivã a ideii de uniune europeanã trebuiau parcurse mai multe etape preliminare. O primã etapã o constituie relansarea ideilor uniunii europene în contextul situatiei interbelice. În acest sens amintim declaratia lui Winston Churchill din 19 dec. 1946 de la Universitatea din Zurick în care se reintereazã ideea unitãtii europene prin crearea unei Uniuni a Statelor Europene si crearea unui congres. Uniunea Europeanã a Federalistilor a organizat între 27-31 aug 1947 primul congres al feralistilor europeni, Congresul de la Montreux, în timpul cãruia s-a adoptat proiectul Statelor Federale ale Europei si a fost preludiul Congresului de la Haga din 1948.

La Congresul de la Montreaux s-au propus spre analizã participantilor cele 6 principii pe baza cãrora sã se finalizeze viitoarea federatie:

- federatia europeanã nu se poate forma decît pe baza renuntãrii la orice principii hegemoniste;

- federalismul nu se poate baza decît pe renuntarea la orice spirit de sistem;

- federalismul nu trebuie sã se confrunte cu problema minoritãtilor;

- federalismul nu are ca scop stergerea diferentelor nationale si cuprinderea tuturor natiunilor într-un bloc unic, ci dimpotrivã, pãstrarea propriilor identitãti;

- federalismul trebuie sã se bazeze pe acceptarea complexitãtii, fiind contrar simplismului, care este caracteristic spiritului totalitar;

- formarea unei federatii trebuie sã se realizeze pas cu pas si nu [pornind de la centru, sau prin mijloace guvernamentale.

În dec. 1947 se instituie Comitetul International de Coordonare a Miscarilor pentru Unitatea Europeanã, care a tinut mai multe congrese. De remarcat este Congresul de la Haga, 7-10 mai 1948 care a initiat si constituirea Consiliului Europei. Acest congres a avut la bazã o actiune de coordonare a miscarilor pentru o Europã unitã, concretizatã prin 3 comisii: politicã, economicã si culturalã, precum si unele comitete nationale.

Crearea comunitãtilor europene nu poate fi înteleasã decît în contextul politic international de dupã al II-lea rãzboi mondial, cînd în Europa occidentalã au apãrut 3 categorii de organizatii internationale:

- militare ->reprezentate de: - Uniunea Europei Occidentale(creatã prin tratatul de la Bruxelles din 17 mart. 1948 dintre Franta si Anglia, Belgia, Olanda, Luxemburg); - Crganizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) creatã prin Tratatul de la Washinton din 1949.

- economice -> Organizatia Europeanã de Cooperare (OSCE), Tratatul de la Paris din 16 apr. 1948, devenitã ulterior Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economicã (OCDE).

- politice -> Consiliul Europei înfiintat la 5 mai 1949 avînd originea în Congresul de la Haga din 1948.

În dec. 1949, Michel Debre, propune un proiect de pact pentru Uniunea Statelor Europene, bazat pe un sistem prezidential si federalist care sã aibã un arbitru ales pentru o perioadã de 5 ani prin vot universal, un senat format din ministrii statelor membre, o Adunare Europeanã formatã din delegati nationali alesi în conformitate cu numãrul locuitorilor, comisari stabiliti de cãtre arbitru si o Curte formatã din judecãtori.

Ministrul de externe al Frantei, Robert Schummn, secondat de Jean Monnet la 9 mai 1950 dã o declaratie prin care se aratã cã o comuniune în domeniul cãrbunelui si otelului va asigura bazaltãrii economice a federatiei economice, deaorece erau considerate materii de bazã. La 10 iun. 1950 la Paris, încep negocierile avînd ca bazã un proiect de tratat al Frantei, iar la 18 apri. 1951 se semneazã Tratatul de la Paris prin care se instituie Comunitatea Europeanã a Cãrbunelui si Otelului (CECO). Tratatul intrã în vigoare la 25 iul 1952 si reunea 5 state europene  Franta, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg. A însemnat materializarea idei de constituire a unei Europe politice pornind de la construirea unei Europe economice. Se creazã (desi era vorba de o piatã comunã sectorialã) un precedent institutional de o deosebitã mportantã.