Dreptul Comunitar al Afacerilor

I. PRELIMINARII

După cel de-al doilea război mondial, 6 state europene s-au grupat în 3 comunităţi: prima comunitate instituită a fost CECO, apărută ca urmare a unui tratat încheiat la Paris în anul 1951. Datorită caracterului experimental al construcţiei europene, acest tratat a fost încheiat pe o perioadă de 50 de ani. În prezent, CECO nu mai este în vigoare.

După succesul obţinut cu aplicarea tratatului CECO, în 1957 au fost încheiate la Roma alte două 2 tratate: Tratatul de Instituire a CEE şi Tratatul de Instituire a CEEA sau Euroatom.

Cele 6 state fondatoare ale Comunităţilor au fost: Franţa, RFG, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia. Tratatul CECO a fost încheiat în principal pentru a se realiza reconcilierea între Franţa şi Germania după cel de-al doilea război mondial.

Cărbunele şi oţelul au fost alese datorită ponderii economice a acestor industrii la momentul încheierii tratatului (Robert Schuman, Jean Monnet).

Ulterior s-au alăturat celor 3 comunităţi Marea Britanie, Islanda şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Austria, Finlanda şi Suedia (1995), Cehia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Cipru, Malta, Lituania, Letonia, Estonia (2004), România, Bulgaria (2007).

Prima reformă importantă a Comunităţilor s-a realizat prin Actul Unic European (1986) la Luxemburg şi Haga. Obiectivul central fixat prin Actul Unic European a fost acela al realizării pieţei interne. În prezent, piaţa internă este definită în cadrul Tratatului de Instituire a Comunităţilor Europene, la articolul 14 ca „un spaţiu fără frontiere interioare în care este asigurată libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor, şi a capitalurilor. Denumirea de Act Unic European se explică prin cele două categorii de dispoziţii pe care acesta le conţine: o categorie de dispoziţii prin care se modifică tratatele constitutive; o altă categorie de dispoziţii referitoare la cooperarea între statele membre în domeniul politicii externe. Actul Unic European a permis extinderea competenţelor Comunităţii Economice Europene în noi domenii precum coeziunea economică şi socială, cercetarea şi dezvoltarea tehnologică, mediul înconjurător.

În anul 1992, s-a semnat Tratatul de la Maastricht prin care a fost instituită Uniunea Europeană ca o structură fără personalitate juridică bazată pe trei piloni: Comunităţile, Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), Cooperarea în Domeniul justiţiei şi al Afacerilor Interne (JAI). Obiectivul principal al Tratatului de la Maastricht l-a constituit instituirea Uniunii Europene. Denumirea Tratatului Comunităţii Economice Europene a fost schimbată în Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene. Această modificare se explică prin aceea că Comunitatea nu mai avea vocaţie exclusiv economică. Prin Tratatul de la Maastricht a fost itrodusă în Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene noţiunea de „cetăţenie” a Uniunii Europene. Aceasta nu se substituie noţiunii de cetăţenie a statelor membre. Ea implică însă dreptul persoanelor ce o deţin de a circula şi de a se stabili în mod liber pe teritoriul statelor membre; deptul persoanelor care au această cetăţenie de a alege şi de a fi alese în cadrul alegerilor locale şi a celor europene din statul unde îşi au reşedinţa; dreptul de a beneficia de protecţie diplomatică şi consulară într-o ţară terţă din partea oricărui stat membru dacă propria ţară nu este reprezentată pe plan diplomatic sau consular în respectivul stat. Dreptul de a se adresa mediatorului instituit în conformitate cu dispoziţiile Tratatului C.E.; dreptul de a se adresa oricărei instituţii comunitare în una din limbile Uniunii Europene şi de a primi un răspuns în aceeaşi limbă. Obiectivul principal introdus în cadrul Tratatului C.E. prin Tratatul de la Maastricht l-a constituit realizarea Uniunii Economice şi Monetare. Uniunea Economică implică o coordonare a politicilor economice ale statelor membre. Uniunea Monetară presupune instituirea unor rate de schimb ireversibile între monedele naţionale şi trecerea la moneda unică, euro.