Dreptul Concurenței

Internaţionalizarea vieţii afacerilor este o puternică realitate care impune confruntarea oamenilor şi a întreprinderilor şi obligă la o anumită organizare mondială a comerţului şi la o reglementare a diferitelor reguli de concurenţă care sunt în vigoare în întreaga lume.

Dreptul comunitar al concurenţei a fost simbolizat la început prin art. 85 şi 86 din Tratatul de la Roma preluate în art. 81 şi 82 din Tratatul de la Amsterdam şi constituie ansamblul de reguli comunitare ale concurenţei şi influenţează substanţial întreg spaţiul economic european.

Definiţie:

Dreptul concurenţei reprezintă ansamblul de reguli destinate să asigure în raporturile de piaţă interne şi internaţionale existenţa şi exerciţiul normal al competiţiei dintre agenţii economici în lupta pentru câştigarea, extinderea şi păstrarea clientelei.

În relaţiile interne dreptul concurenţei cuprinde două categorii de reglementări astfel:

a. Prima categorie de reglementări vizează acele reglementări care urmează să reprime practicile monopoliste spre a asigura supravieţuirea competiţiei într-un anumit sector ameninţat. Aceste reglementări alcătuiesc acel aşa numit drept antitrust. Această protecţie este asigurată prin Legea 21/1996, legea concurenţei;

b. Aceste reglementări au ca scop să prevină, să împiedice şi să sancţioneze exerciţiul abuziv al competiţiei, urmărind să asigure calitatea ei normală, corectă şi onestă.

Aceste reglementări formează dreptul concurenţei neloiale.

Concurenţa este definită ca o confruntare între agenţii economici pentru câştigarea şi conservarea clientelei în scopul rentabilizării propriei activităţi.

În economia de piaţă, exercitarea concurenţei constituie un drept al oricărui agent economic.

Dreptul la concurenţă trebuie exercitat cu bună credinţă, fără încălcarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi agenţi economici şi cu respectarea legii şi a bunelor moravuri. Numai dacă concurenţa se exercită în asemenea limite ea este licită sau loială şi este ocrotită de lege.

În cazul exercitării abuzive a dreptului la concurenţă, a folosirii nepermise de alte mijloace pentru atragerea clientelei, concurenţa este ilicită fiind interzisă.

Întrucât o asemenea exercitare a concurenţei este păgubitoare pentru agenţii economici lezaţi ca şi pentru desfăşurarea activităţii comerciale în ansamblul ei, legea instituie anumite măsuri menite să înlăture astfel de consecinţe.

Semnificaţia economică a conceptului de concurenţă

În condiţiile economiei de piaţă, concurenţa îndeplineşte cinci funcţii definitorii:

1. Facilitează ajustarea automată a cererii şi ofertei în orice domeniu al activităţii economice.

2. În cadrul pieţei dominate de ofertă, strategia competiţională determină întreprinderile să se particularizeze faţă de rivali, faţă de concurenţi.

Pe pieţele dominate de cerere se urmăreşte în relaţiile cu potenţialii consumatori specializarea întreprinderii pe un anumit sector individual al cererii.

Exercitarea concurenţei împiedică realizarea profitului de monopol de către anumiţi agenţi economici.

3. Stimulează novaţiile, crearea de mărfuri noi şi tehnici tot mai perfecţionate de producţie, constituind calea optimă pentru a cuceri condiţiile avantajoase pe piaţă.

4. Concurenţa asigură o alocare raţională a resurselor între variatele utilizări solicitate pe piaţă.

5. Concurenţa statorniceşte o repartizare a beneficiilor proporţională cu contribuţia efectivă a agenţilor economici în procesul de producţie şi distribuire a mărfurilor.