Dreptul European al Muncii

Scurt istoric

Tratatul de la Roma a prevăzut cu caracter declarativ principalul obiectiv al comunităţii, ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de angajare. Cele câteva reglementări din domeniul social pe care le conţinea tratatul, nu erau suficiente pentru a pune bazele unei politici sociale de ansamblu.

Ar. 118 din Tratat conferea Comisiei Comunităţii Europene misiunea de a promova o colaborare între statele membre în domeniul social, în special în materie de angajare, formare profesională, igienă a muncii şi drept sindical.

Un pas important în domeniul social şi al politicii sociale – 1988 – în momentul în care în cadrul Tratatului de la Roma a fost instituit Fondul Social European. Scopul său este în principal de a contribui la combaterea şomajului, în special a şomajului de lungă durată a tinerilor şi la ajutorarea regiunilor defavorizate.

Prin Actul Unic European au fost conferite Comunităţii competenţe noi în domeniul social. A fost prevăzută în acest moment o procedură mai uşoară pentru adoptarea deciziilor în domeniul dreptului social. Până în acel moment, în acest domeniu, deciziile erau luate cu respectarea condiţiei unanimităţii voturilor în cadrul Consiliului de Miniştri. Din acest moment, Comisia a fost îndreptăţită să adopte cu majoritate calificată diferitele decizii în domeniul dreptului social, în special în materie de: condiţii de muncă, securitate şi sănătate a lucrătorilor. Tot în acest moment a fost consacrat şi promovat principiul dialogului social şi al raporturilor convenţionale dintre partenerii sociali. A fost preluată de la nivelul statelor o regulă care reglementează raporturile de muncă prin convenţii colective.

În decembrie 1989 a fost adoptată Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor. Ea a îmbrăcat haina unei declaraţii solemne (caracter declarativ). Ea a fost adoptată şi declarată cu scopul de a însoţi realizarea pieţei comune. Statele membre se angajează să respecte următoarele principii:

1. Dreptul la alegerea liberă a profesiei şi al statului pe al cărui teritoriu aceasta se execută;

2. Libertatea alegerii unui loc de muncă şi dreptul la o remuneraţie echitabilă;

3. Dreptul la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă;

4. Dreptul la protecţie socială asigurată de statul de reşedinţă;

5. Libertatea de asociere şi dreptul la negocieri colective;

6. Dreptul la formare profesională;

7. Dreptul la egalitate de şanse şi de tratament;

8. Dreptul lucrătorilor la informare, consultare şi la participare la conducerea întreprinderii;

9. Dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii în muncă;

10. Dreptul la protecţia copiilor şi adolescenţilor;

11. Garantarea unui venit minim pentru persoanele vârstnice;

12. Dreptul la integrare socială şi profesională a persoanelor cu dizabilităţi.

În 1993, statele membre au hotărât în cuprinsul unui Protocol anexă la Tratatul

privind U.E. accelerarea adoptării şi aplicării legii sociale comunitare. Acest protocol privind politica socială stabileşte ca fiind de competenţa statelor anumite domenii, iar pe de altă parte prevede, pentru adoptarea la nivel european a anumitor decizii, o procedură mai uşoară (majoritate calificată).

Distingem trei situaţii:

A) Domenii supuse procedurii votului cu majoritate calificată:

- protecţia socială şi sănătatea lucrătorilor;

- egalitatea de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei;

- integrarea persoanelor excluse de pe piaţa muncii;

B) Domenii pentru care este încă necesară procedura votului unanimitar:

- securitate socială şi protecţia socială a lucrătorilor;

- protecţia lucrătorilor în cazul încetării contractului individual de muncă;

- apărarea colectivă a drepturilor şi intereselor lucrătorilor şi angajatorilor;

- condiţiile de angajare a cetăţenilor statelor terţe;

- măsurile financiare ce privesc procedura angajării şi crearea locurilor de muncă;

C) Domenii care rămân în competenţa statelor membre:

- remuneraţiile;

- dreptul de asociere în sindicate şi patronate;

- dreptul la grevă şi la lock-out (greva angajatorilor);

Cadrul instituţional

Normele din domeniul dreptului social sunt elaborate de instituţii ale U.E. O trăsătură comună a acestor instituţii constatată la nivel european în domeniul dreptului social, este că în compunerea lor intră reprezentanţi ai angajatorilor şi ai lucrătorilor. Un astfel de organ este Comitetul Economic şi Social - organ alcătuit din reprezentanţi ai producătorilor, agricultorilor, transportatorilor şi ai lucrătorilor. Este un organism consultat de Comisie sau Consiliu în exercitarea atribuţiilor pe care aceste instituţii le au. Comitetul Economic şi Social poate emite de la sine avize.

Comitetul Consultativ – a fost instituit în cadrul C.E.C.O.; are competenţe în mai multe domenii;

Fondul social european – are drept scop ridicarea nivelului de viaţă şi combaterea şomajului;

Centrul european pentru dezvoltarea formării profesionale – are drept scop dezvoltarea formării profesionale şi a formării continue.

Fundaţia europeană pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă;

Comitetul permanent în domeniul angajării;

Agenţia europeană pentru securitatea şi sănătatea în muncă.