Dreptul - factor important în reglementarea relațiilor sociale

Notiunea si acceptiunile dreptului

Caracterele dreptului

caracter normativ

caracter general

caracter permanent

caracter obligatoriu

caracter sanctionator

Caile de aparitie a dreptului

dreptul cutumiar (obisnuielnic) – vechile reguli gentilice de conduita, cu un scop nou, carora statul le confera caracter obligatoriu;

dreptul scris – creatie constienta a organelor abilitate, raspunzand noilor evolutii sociale, economice, politice, culturale etc.

solutiile date de judecatori (jurisprudenta, common-law), devenite obligatorii pentru solutionarea cauzelor ulterioare

Tipuri istorice de drept

dreptul sclavagist;

dreptul feudal;

dreptul burghez;

dreptul socialist.

Continutul si forma dreptului

relatia continut-forma in drept (interconditionare)

Notiunea sistemului dreptului

Criterii de constituire a sistemului de drept

obiectul reglementării juridice - criteriu principal;

metoda de reglementare – criteriu secundar;

principiile comune sau fundamentale – criteriu secundar;

interesul social ocrotit – criteriu secundar;

caracterul sancţiunii normelor juridice – criteriu secundar.

Componentele sistemului dreptului

instituţia juridică : totalitatea normelor juridice care reglementează o anumită grupă sau categorie unitară de relaţii sociale determinând astfel o sferă aparte de raporturi juridice.

Diviziunile dreptului

drept public si drept privat;

drept intern si drept extern;

drept determinator si drept sanctionator;

drept natural si drept pozitiv;

drept laic si ecleziastic.

Ramurile dreptului

Dreptul public:

dreptul constitutional

dreptul administrativ

dreptul penal

dreptul financiar

dreptul procesual penal si civil etc.

Dreptul privat:

dreptul civil

dreptul comercial

dreptul muncii

dreptul familiei

dreptul transporturilor etc.

Notiunea si categoriile de principii de drept

Raporturile dintre principiile de drept si normele juridice

o relatie de la intreg la parte:

normele juridice pozitive conţin şi descriu o mare parte din principiile dreptului;

principiile dreptului îşi asigură funcţionalitatea prin respectarea conduitei prescrise prin normele juridice;

normele juridice au o valoare explicativă mult mai restrânsă faţă de valoarea explicativă a principiilor;

principiile dreptului se deosebesc şi de axiome, maxime sau aforisme juridice, care sunt mici sinteze cu un grad de cuprindere incomparabil mai mic decât al principiilor fundamentale.

Principiul asigurării bazelor legale de funcţionare a statului

Statul este creator de drept dar, în acelaşi timp, cu ajutorul dreptului, statul îşi asigură baza legală, legitimitatea puterii şi funcţionării sale.

prin normele juridice să se realizeze un echilibru al puterii, eliminându-se astfel posibilităţile încurajării abuzului, a unor decizii discreţionare de către anumite structuri de putere, un control reciproc între puterile statului, dar şi un control asupra statului din partea societăţii civile prin instituţia Avocatului poporului şi alte autorităţi anume create.

Principiul libertăţii şi egalităţii

Limitele libertăţii individului (libertatea cuvântului, a convingerilor religioase, de alegere a unei profesii, a unui crez politic, libertate de mişcare etc.) trebuie stabilite prin norme juridice, în aşa fel încât ele să corespundă idealului de viaţă al societăţii existent la un moment dat.

Principiul responsabilităţii

Responsabilitatea este un fenomen social, ea reprezintă gradul de angajare al individului în cadrul societăţii, în procesul integrării acestuia în colectivitate.

responsabilitatea neangajată poate conduce la răspunderea juridică, etică, politică, morala etc.

Angajarea responsabilă a persoanei cunoaşte dimensiuni din ce în ce mai largi, pe măsură ce omul devine tot mai conştient de rolul său în societate, de interacţiunea umană într-un grup, de egalitatea şi echitatea ce trebuie să caracterizeze pe oameni şi nu în ultimul rând de sporirea gradului de cunoaştere şi de raţiune.

Principiul echităţii şi justiţiei

principiul echităţii îşi găseşte aplicaţie atât în activitatea de legiferare, cât şi în activităţile concrete de aplicare a dreptului.

din principiul echităţii, deducem noţiunea de justiţie ca stare generală ideală a societăţii, pentru asigurarea fiecărui individ în parte şi pentru toţi, a satisfacerii drepturilor şi intereselor legitime ale oamenilor.

echitatea şi justiţia reprezintă comandamentul de ordine, echilibrul onestităţii, toleranţei şi respectul aproapelui

IZVOARELE DREPTULUI(Capitolul 2)

Notiunea si clasificarea izvoarelor de drept

Caracteristicile sistemului izvoarelor dreptului romanesc

constituie izvor principal de drept actele normative autorităţilor statului (ale puterii legislative şi ale celei executive), în cadrul cărora distingem pe de o parte legea, iar pe de altă parte actele normative subordonate legii;

pot fi izvoare mediate de drept actele normative ale diferitelor organizaţii, asociaţii, persoane juridice, cu caracter nestatal, privat;

există şi alte categorii de izvoare, cum este contractul normativ în mod cu totul excepţional, obiceiul juridic sau cutuma, precum şi regulile de convieţuire socială;

obiceiul juridic sau cutuma, ca şi regulile de convieţuire socială constituie numai în mod excepţional izvoare de drept şi numai atunci când legea face trimitere expresă la ele;

nu se recunoaşte practicii judiciare şi doctrinei juridice caracterul de izvor de drept.