Dreptul Familiei

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Secţiunea 1: Precizări preliminare

1. Familia. Drept şi sociologie. Formă de convieţuire umană ancestrală, familia nu a putut rămâne în afara sferei de reglementare a dreptului. La nivelul cel mai general, acte internaţionale au statuat că „familia este elementul natural şi fundamental al societăţii” (art. 16 pct. 3 din Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948, şi art. 23 alin. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 214/1974).

S-a constatat însă că, în fapt, în viaţa de zi cu zi, oamenii recurg rareori la dreptul familiei. Raporturile de familie se bazează mai mult pe morală, moravuri, tradiţii şi religie. De aici afirmaţia marelui profesor francez de drept şi sociolog, Jean Carbonnier: “oamenii trăiesc ca şi cum dreptul familiei n-ar exista; non-dreptul este esenţa relaţiilor de familie, pe când dreptul este un accident.”

Dar, atunci când intervine, dreptul familiei s-a dovedit a fi un drept relativ rigid, inflexibil, foarte tehnic şi care contrazice aşteptările fireşti ale oamenilor. Este un paradox, o capcană a dreptului familiei care, în pofida aparenţelor, nu este deloc “familiar”.

Relaţiile de familie, astfel cum se stabilesc în fapt, formează obiectul de cercetare al sociologiei familiei, în timp ce relaţiile de familie, astfel cum sunt reglementate prin norme juridice, formează, în principal, obiectul dreptului familiei.

Distincţia între planul sociologic şi cel juridic implică o distincţie corespunzătoare între noţiunea de familie în sens sociologic şi noţiunea de familie în sens juridic.

Atât din punct de vedere sociologic, cât şi din punct de vedere juridic asistăm la numeroase prefaceri, la o răsturnare şi reaşezare a valorilor tradiţionale ale familiei, nu fără dificultăţi explicabile prin tradiţia şi conservatorismul care au dominat întotdeauna relaţiile de familie.

Secţiunea 2: Noţiunea de familie în sens sociologic

2. Definiţia sociologică a familiei. În mod firesc, definiţiile sociologice ale noţiunii de familie s-au concentrat asupra relaţiilor dintre membrii lor, precum şi asupra resorturilor acestor relaţii, remarcând evoluţia acestora odată cu evoluţia societăţii, în ansamblul său.

Studiile de sociologie a familiei au evidenţiat schimbările petrecute în structura şi funcţiile familiei contemporane, în comparaţie cu familia tradiţională. Sunt, astfel, puse în evidenţă tendinţele actuale ale fenomenului familial, precum:

- o scădere generală şi semnificativă a ratei nupţialităţii şi a ratei natalităţii paralel cu o creştere a numărului persoanelor celibatare şi a persoanelor care trăiesc în concubinaj (uniuni libere), precum şi a cuplurilor fără descendenţi;

- creşterea numărului divorţurilor şi a copiilor născuţi în afara căsătoriei;

- la acestea se adaugă presiunea exercitată de cuplurile formate din persoane de acelaşi sex (forme moderne de parteneriat sau aşa-numitele “experimente neofamiliale”) şi implicaţiile tehnicilor de procreare asistată medical.

Concluziile acestor analize s-au reflectat în expresii precum “familia în derivă” sau “criza familiei”.

De aici şi dificultăţile întâmpinate în elaborarea unei definiţii a familiei.

Tradiţional, familia, în sens sociologic, deci ca formă specifică de comunitate umană, desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, ce se caracterizează prin comunitate de viaţă, sentimente şi aspiraţii. Aceasta este definiţia clasică a familiei.

Recent, s-a încercat şi o definiţie sociologică a familiei care să exprime mutaţiile pe care aceasta le cunoaşte în societatea contemporană. Astfel, familia a fost definită ca o formă de comunitate umană alcătuită din cel puţin doi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie şi/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puţin, latura biologică şi/sau cea psihosocială.

Această definiţie a fost propusă, având în vedere faptul că, în prezent, există o diversitate de familii ce se pot rezuma doar la unul dintre cele două aspecte menţionate. Astfel, familiile monoparentale sunt doar paterne, adică întemeiate pe legături de filiaţie, şi realizează doar latura psihosocială.

Noţiunea sociologică de familie monoparentală este consacrată în art. 5 din O.U.G. nr. 105/2003 privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală, potrivit căruia „beneficiază de alocaţie de susţinere familiile formate din persoana singură şi copiii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta, denumite familii monoparentale.”) şi art. 2 alin. 2 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, care prevede: „Este asimilată termenului familie şi situaţia persoanei necăsătorite care locuieşte împreună cu copiii aflaţi în întreţinerea sa.”

Definiţiile sociologice ale familiei accentul pun pe ideea de comunitate umană, convieţuire, de aceea atât căsătoria, cât şi filiaţia – firească sau rezultând din adopţie – sunt privite ca situaţii de fapt.

3. Tipuri de familii. Sociologia familiei utilizează o paletă terminologică variată pentru a acoperi diversitatea situaţiilor concrete care intră în sfera de cuprindere a noţiunii de familie.

În acest sens, sunt identificate următoarele tipuri de familii:

A) Familia nucleară – formată din părinţi şi copii lor necăsătoriţi, şi familia extinsă, rezultată din reunirea mai multor familii nucleare. Familia nucleară este o structură întâlnită, în prezent, în cea majoritatea comunităţilor umane moderne. Familia extinsă – mai frecventă în comunităţile tradiţionale – cuprinde rudele în linie directă şi pe cele colaterale, trei sau mai multe generaţii.

B) Familia de origine – în care persoana se naşte şi creşte, alcătuită din părinţi, fraţi şi surori, numită şi familie de orientare, şi familia de procreare, conjugală – creată prin propria căsătorie, formată din soţi şi copii; după cum se poate vedea, alcătuirea celor două tipuri de familie este relativ identică, iar ceea ce le diferenţiază este perspectiva din care sunt definite: cea a persoanei care priveşte către trecut, către originea sa, respectiv cea a persoanei care „abandonându-şi originea” îşi construieşte prezentul şi viitorul, întemeindu-şi propria familie, aducând pe lumii copii, într-o nouă familie de origine ş.a.m.d.

D) Familia de rezidenţă – formată din persoane care locuiesc împreună şi familii de interacţiune – caracterizate prin schimburi reciproce de produse, vizite etc.

E) Familia normală – care îndeplineşte toate funcţiile familiei (funcţia biologică, funcţia psihosocială şi educativă şi funcţia economică) şi familia dezorganizată, vulnerabilă – în care una sau mai multe funcţii sunt deficitare.

E) Familii patriarhale, matriarhale şi egalitare – clasificate astfel în funcţie de modul de exercitare a autorităţii. În sistemul patriarhal autoritatea este deţinută de bărbatul de cel mai în vârstă sau de soţ. În sistemele matriarhale, autoritatea este exercitată de femeia cea mai în vârstă sau de soţie. În prezent, este predominant sistemul egalitar, în care puterea şi autoritatea familiale sunt repartizate în mod egal între soţ şi soţie.

Dreptul valorifică aceste distincţii şi clasificări sociologice pentru a asigura o reglementare cât mai adecvată şi apropiată de realităţile sociale.