Dreptul Internațional al Drepturilor Omului

CAPITOLUL I – ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL INTERNAŢIONAL AL DREPTURILOR OMULUI

Tema 1

NOŢIUNEA ŞI TRĂSĂTURILE DREPTULUI INTERNAŢIONAL AL DREPTURILOR OMULUI

Dreptul internaţional al drepturilor omului este o instituţie a dreptului internaţional public, alcătuită din ansamblul normelor juridice internaţionale care consacră şi garantează drepturile omului.

Precizări de ordin terminologic1

Un număr de acte internaţionale consacră drepturi şi libertăţi fundamentale ale individului. Totuşi, se poate observa că în aceste acte internaţionale (fie că este vorba despre tratate sau despre alte tipuri de acte emanând de la organizaţii internaţionale interguvernamentale), terminologia utilizată nu este unitară, făcându-se referire la „drepturilor omului”, „drepturile fundamentale ale omului sau ale fiinţei umane”, „drepturile şi libertăţile omului”, „drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”. De asemenea, în unele documente internaţionale se face referire la „drepturi ale popoarelor sau ale minorităţilor” şi „obligaţii/îndatoriri ale omului”. Pentru a înţelege noţiunea de „drepturilor omului” din perspectiva dreptului internaţional al drepturilor omului, trebuie înţeleasă semnificaţia noţiunilor mai sus menţionate.

- Noţiunile de „drepturile omului” şi „drepturi şi libertăţi fundamentale” sunt echivalente, fiind consacrate în instrumente internaţionale precum Convenţia europeană a drepturilor omului, referindu-se la drepturi inerente personalităţii umane şi consacrate la nivel internaţional. Noţiunea de „libertăţi publice” are un sens echivalent, însă aparţine mai curând dreptului intern, fiind consacrată în terminologia constituţională.

- Noţiunea de „drepturi ale popoarelor sau ale minorităţilor” se referă la drepturile colective (de ex. dreptul popoarelor la autodeterminare, dreptul popoarelor de a dispune de bogaţiile şi resursele lor naturale). Drepturile colective nu interesează însă conceptul de „drepturi ale omului”, care sunt drepturi individuale.

- Noţiunea de „obligaţii ale omului” este şi ea consacrată în unele documente internaţionale, cum ar fi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice, Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale, Carta africană a drepturilor omului şi popoarelor. Totuşi, la ora actuală, nu se poate spune că la nivel internaţional există veritabile „obligaţii ale omului” având natură juridică. Ele nu reprezintă decât nişte „deziderate morale”.

Noţiunea de „drepturi ale omului”

- Definiţie. Drepturile omului reprezintă acele drepturi subiective care sunt esenţiale pentru viaţa, demnitatea, libertatea, egalitatea, fericirea şi pentru libera dezvoltare a fiinţei umane şi care sunt consacrate şi protejate prin normele dreptului internaţional public.

- Elemente definitorii:

(a) sunt drepturi individuale - titularul lor este individul, nu o colectivitate sau un popor în ansamblul său. După cum arătam mai sus, drepturile colective nu interesează materia drepturilor omului;

(b) sunt drepturi esenţiale pentru viaţa, libertatea, demnitatea şi dezvoltarea personalităţii umane;

(c) sunt drepturi consacrate şi protejate prin normele dreptului internaţional.

- Categorii de drepturi ale omului:

(a) Drepturi civile şi politice.

- Din perspectivă istorică, drepturile civile şi politice sunt primele apărute, o dată cu revoluţiile burgheze, ca o reacţie împotriva absolutismului feudal, fiind de inspiraţie liberală.

- Ele au apărut în dreptul intern, fiind ulterior consacrate şi la nivel internaţional.

- Reprezintă libertăţile fundamentale clasice (ex. dreptul la viaţă) şi pun accent pe individ.

- Iniţial, au avut numai o dimensiune negativă, cuprinzând obligaţia statului de a nu le încălca. Treptat au dobândit şi o dimensiune pozitivă, care constă în obligaţia statului de a lua măsurile necesare pentru a asigura respectarea acestor drepturi faţă de toţi indivizii.

(b) Drepturi economice, sociale şi culturale.

- Această categorie de drepturi a apărut mai târziu, după dezvoltarea societăţii capitaliste şi a economiei de piaţă, fiind de inspiraţie socialistă.

- Şi ele au apărut iniţial la nivel intern, fiind ulterior preluate şi consacrate în dreptul internaţional.

- Spre deosebire de drepturile civile şi politice, care sunt drepturi justiţiabile, drepturile economice, sociale şi culturale nu au acest caracter, întrucât la nivel intern nu există o acţiune în justiţie pentru protejarea acestora. În mod asemănător, nici la nivel regional european nu poate fi promovată în faţa Curţii europene a drepturilor omului o acţiune pentru constatarea violării unui astfel de drept.

(c) În doctrină se afirmă că ar exista şi o altă categorie de drepturi, de „generaţia a treia”, numite „drepturi de solidaritate” (de ex. dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu sănătos, dreptul la pace). Spre deosebire de drepturile din categoriile mai sus enunţate, aceste drepturi nu îşi au originea în dreptul intern al statelor, ci s-au născut direct în plan internaţional, fiind promovate în special de ţările lumii a treia. Existenţa acestei categorii de drepturi este contestată, întrucât ele ridică unele probleme conceptuale la care nu s-a găsit un răspuns satisfăcător, cum ar fi: cine sunt titularii drepturilor de solidaritate, cine sunt titularii obligaţiilor corelative (un individ, un stat, un grup de state), sau care ar fi posibila sancţiune specifică în cazul încălcării acestor drepturi. În literatura română de

specialitate s-a exprimat părerea că această categorie de drepturi ar putea fi mai curând integrată celorlalte două categorii de drepturi - drepturile civile şi politice şi, respectiv, drepturile economice, sociale şi culturale - care se bucură, la nivel internaţional, de o protecţie adesea concretă şi efectivă, decât a se încerca crearea unei noi categorii de drepturi.

În orice caz, dacă am accepta la ora actuală existenţa acestei categorii de drepturi, ele nu au a fi incluse în obiectul de cercetare al acestei materii, întrucât nu reprezintă drepturi individuale