Dreptul la instruire

Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcțiilor

pe care și le va asuma în domeniul educației și învățământului, va respecta dreptul părinților de a asigura această educație și acest învățământ conform convingerilor lor religioase și filozofice.

1. Considerații generale

După cum poate fi observat din prima propoziție a articolului 2 al Proto colului nr. 1, formularea ca efect limitarea Curții în extinderea scopului acestui drept și impunerea dreptului a fost mai curând negativă, ceea ce are ca efect limitarea Curții în extinderea scopului acestui drept și impunerea

unor noi obligații pozitive asupra statelor. În baza acestuia statele n-ar fi obligate să stabilească un sistem educațional public sau să subvenționeze instituții de învățământ private. În pofida formulării textuale negative, Curtea a statuat că articolul 2 al Protocolului 1 indubitabil reflectă un drept, interpretarea restrictivă a primei propoziții fiind contrarie scopului și obiectului dreptului la instruire.

La fel, aceasta nu înseamnă că statul nu comportă obligații pozitive în legătură cu dreptul la instruire, atâta timp cât este pusă în discuție garanția persoanelor aflate sub jurisdicția statului de a beneficia de mijloacele de instruire existente în acel stat. Pentru ca dreptul la instruire să fie efectiv, indivizii trebuie să poată obține beneficii din studiile obținute, prin recunoașterea de către stat a studiilor finalizate. Dreptul la instruire, după cum a statuat Curtea, nu ar avea sens dacă nu ar implica dreptul indivizilor de a fi instruiți în limba națională, sau în una din ele, după caz.

Dreptul la instruire în lumina Convenției implică și dreptul de a institui și

a gestiona o instituție de învățământ. Statul este obligat să reglementeze raporturile dintre instituțiile de învățământ private și indivizi într-o manieră care ar asigura respectarea dreptului la instruire al acestora.

Dreptul la instruire din punctul de vedere al beneficiarilor poate fi exercitat și de părinți. Sub aspectul celei de-a doua propoziție a articolului 2 al Protocolului nr. 1 dreptul la instruire va fi exercitat în mod prioritar de părinți.

Dreptul la educație reprezintă lex specialis față de articolul 9 în măsura în

care se referă la obligația statelor de a respecta dreptul părinților de a asigura

educația și învățământul (copiilor săi) conform convingerilor lor religioase

și filozofice.837 În acest sens, Curtea diferențiază noțiunile de educație și învățământ, educația copiilor fiind întregul proces prin care, în orice societate,

adulții depun eforturi pentru a transmite convingerile, cultura și alte valori

tinerilor; pe când învățământul sau instruirea (în sens îngust) se referă, în

special, la transmiterea cunoștințelor și a dezvoltării intelectuale.

Limitări admisibile ale dreptului la instruire

Deși în texul articolului 2 al Protocolului 1, nu se menționează, acesta se

extinde asupra tuturor formelor de instruire, fie publică sau privată, și de

orice nivel, inclusiv preșcolar (inclusiv creșele)839, școlar și universitar.840 Remarcăm că, în baza articolelor 1 și 14 ale Convenției, orice persoană aflată

sub jurisdicția statului beneficiază de garanțiile dreptului la instruire. Fiind

un drept relativ, acesta poate fi supus limitărilor doar prin prisma principiului

proporționalității841 (vezi comentariul articolului 8 pentru testul proporționalității). Remarcăm că articolul 2 nu prevede o listă exhaustivă de scopuri pentru atingerea cărora ar putea fi supus limitărilor (ingerințelor).

În speța Lukach v. Rusia, Curtea a stabilit că articolul 2 din Protocolul nr. 1

permite limitarea accesului la universități acelora care s-au înscris la o institu-

ție de învățământ superior însă nu satisfac criteriile generale de înmatriculare. În speță fiind vorba despre o persoană cu dizabilități care nu a informat administrația universității despre dizabilitatea sa (fiind astfel îndreptățit la unele scutiri), Curtea a concluzionat că Rusia a acționat legitim când i-a refuzat înrolarea, deoarece el nu a satisfăcut criteriile de admitere; el nefiind prevenit să se înroleze într-o altă instituție de învățământ superior.842 Nu a găsit Curtea de la Strasbourg o violare a dreptului la instruire nici în circumstanțele persoanei care executa pedeapsa cu închisoarea, reclamantul fiind privat de posibilitatea de a susține examenele finale pentru obținerea diplomei universitare.