Dreptul Material al Uniunii Europene

I. FAZELE INTEGRÃRII ECONOMICE EUROPENE

A. Zona de liber schimb (ZLS)

Zona de liber schimb constituie un spatiu în interiorul cãruia statele participante

suprimã toate taxele vamale si restrictiile cantitative (contingente sau cote) la import

export, ceea ce permite libera circulatie a mãrfurilor, impulsionând comertul.

Taxele vamale sunt eliminate doar între statele membre, dar continuã sã se aplice în

raporturile cu statele terte, fiecare stat participant stabilind propriul regim pentru produsele

care nu provin din zonã. Pentru a preveni speculatiile determinate de diferentele dintre

regimurile vamale, statele participante limiteazã libertatea comertului la produsele

originare din zonã, iar mãrfurile tranzitate sunt însotite de un certificat de origine.

Exemple: acordurile europene (acordurile de asociere la Comunitãtile Europene)

încheiate cu statele candidate la aderare au stabilit, pe linie economicã, niste ZLS. Alte

exemple: Asociatia Europeanã de Liber Schimb (AELS), Acordul Nord-American de

Comert Liber (NAFTA), creat în 1994 între Canada, Statele Unite si Mexic, Acordul de

Liber Schimb Central European (CEFTA).

B. Uniunea vamalã (UV)

Pe lângã suprimarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative în interiorul regiunii,

uniunea vamalã presupune si practicarea unui tarif vamal comun, precum si elaborarea

unei politici comerciale comune în raporturile cu statele terte. Niciun membru nu mai poate

pãstra relatii comerciale preferentiale cu state terte. Ca urmare, se liberalizeazã si circulatia

produselor ce nu provin din regiune, fãrã risc de fraudã.

Crearea unei uniuni vamale a fost un obiectiv al TCEE, atins în 1968. Înainte de

întemeierea Comunitãtilor Europene, Belgia, Olanda si Luxemburg au realizat o uniune

vamalã. De asemenea, dupã destrãmarea Cehoslovaciei si înainte de aderarea la UE, noile

state Cehia si Slovacia au decis sã-si pãstreze legãturile economice, inclusiv printr-o

uniune vamalã.

C. Piata internã

a) Piata comunã

Dupã cum am constatat mai sus, uniunea vamalã se limita la realizarea liberei

circulatii a bunurilor. Pe lângã aceasta, piata comunã, obiectiv al CEE, si-a propus sã

asigure libera circulatie a persoanelor (a lucrãtorilor), a serviciilor (transporturi, bãnci,

asigurãri, burse, arhitecturã, avocaturã etc.), precum si a capitalurilor, adicã cele patru

libertãti fundamentale.

Forta de muncã si capitalul constituie factori de productie, fiind utilizati la realizarea

unui produs. Tratatul CEE si-a propus sã asigure alocarea optimã a resurselor Comunitãtii,

permitând factorilor de productie sã se miste spre zonele unde este mai mare nevoie de ei si

unde valoarea lor e mai mare. De exemplu, la intrarea în vigoare a TCEE, în Italia de Sud

era un excedent de fortã de muncã, pe când în unele regiuni ale Germaniei aceasta era

deficitarã. Astfel, forta de muncã avea o valoare mai mare în acele pãrti ale Germaniei

decât în sudul Italiei. Ca urmare, sute de mii de italieni au migrat în Germania pentru a gãsi

locuri de muncã.

Dar piata comunã înseamnã mai mult decât cele patru libertãti. S-a adãugat

adoptarea unei legislatii comune, cum ar fi în materie de concurentã, crearea politicilor sau

actiunilor sectoriale comune (în domenii precum agricultura sau transporturile), precum si

un început de apropiere între politicile economice nationale.

Libera concurentã este esentialã pentru functionarea pietei comune, pentru cã

permite alocarea optimã a resurselor si cresterea eficientei productive. De asemenea, îi

faciliteazã consumatorului obtinerea la cel mai bun pret a produselor si a serviciilor oferite

de întreprinderi din toate statele membre.

În anii 80, a devenit clar faptul cã nu s-a izbutit liberalizarea totalã a circulatiei fortei

de muncã si a capitalurilor. În plus, circulatia mãrfurilor si a serviciilor era îngreunatã încã

de bariere netarifare. Din aceastã cauzã, a apãrut proiectul pietei interne.

b) Piata internã

Idee a lui Jacques Delors, presedintele Comisiei între anii 1985 si 1995, piata

internã a fost propusã prin Cartea Albã, document al Comisiei din 1985 si stabilitã ca

obiectiv de Actul Unic European, termenul de realizare fiind 31 decembrie 1992. În Cartea

Albã s-au identificat trei categorii de bariere netarifare care încã stânjeneau schimburile:

fizice, tehnice si fiscale.