Dreptul Mediului

Curs 1 17 septembrie 2008

Apariţia, formarea şi dezvoltarea dreptului mediului

Mediul este definit de specialiştii în domeniu în moduri diferite:

Emil Racoviţă: „totalitatea fenomenelor şi energiilor lumeşti ce vin în contact cu o fiinţă de care depinde soarta acesteia, a căror acţiune provoacă o reacţiune în zisa

fiinţă."

Stefan Vancea: Curs de Ecologie: „Totalitatea condiţiilor energetice, fizice, chimice şi biologice, care înconjoară o fiinţă, grup de fiinţe cu care acestea se găsesc în relaţii permanente de schimb".

Cuvântul mediu nu exprimă şi nu acoperă o noţiune juridică, ci mai degrabă una generală. Prin mediu, în sensul care ne interesează, potrivit legii protecţiei mediului (art. 2, alin. 1) se înţelege ansamblul de condiţii şi elemente esenţiale ale Terrei (aerul, apa, solul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, cum ar fi calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea umană.

Alt termen este noţiunea de poluare a mediului şi cea de poluare. Noţiunea de poluare: este definită de lege în art. 2, ca fiind orice substanţă preparată sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori, radiaţii electromagnetice, ionizante, care introduse în mediu modifică echilibrul contituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi care aduce pagube bunurilor materiale.

Definiţia de poluare este definită de legea protecţiei mediului în art. 2, alin 51, ca fiind introducerea directă sau indirectă a unui poluant care poate aduce prejudicii sănătăţii umane, şi/sau calităţii mediului, dauna bunului calităţii aerului ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.

Cauzele poluării: două cauze: poluarea naturală şi poluarea artificială sau antropică. Cea naturală apare în urma unor dezastre ecologice, cutremure de mare intensitate, secetă prelungită, furtuni de nisip, erupţii vulcanice, inundaţii catastrofale, uragane, ş.a.

Poluarea artificială apare în urma unor activităţi umane cu impact negativ asupra factorilor de mediu: poluarea industrială, poluarea agricolă, poluarea rezultată din transporturi, războiul.

Efectele poluării: o consecinţă a poluării o reprezintă modificarea climei unde apar fenomene meteoroligice extreme, ploi, uragane, etc. O altă consecinţă o reprezintă efectul de seră, care reprezintă încălzirea globală, topirea calotelor glaciare şi creşterea nivelului mărilor, inundarea unor suprafeţe de uscat aflate sub nivelul mării, undeva la cota 0, diminuarea stratului de ozon, care permite trecerea unei cantităţi mai mare de radiaţii, având efecte negative asupra sănătăţii omului, reducerea producţiei cerealiere.

Alte efecte: smogul, ploile acide, etc.

Protecţia mediului: art. 2 din Legea protecţiei mediului, reprezintă totalitatea măsurilor juridice şi instituţionale cu privire la protecţia şi conservarea mediului înconjurător.

Formarea şi dezvoltarea dreptului internaţional al mediului: această etapă este plasată în timp între anii I960, odată cu declanşarea crizei ecologice, şi momentul actual. Caracterul global şi universal al problematicii mediului a impus intervenţia organizaţiilor internaţionale care şi-au înscris preocupări în domeniu şi în cadrul cărora aveau să se adopte numeroase documente privind protecţia mediului. Astfel, anul 1968 constituie din punct de vedere al dreptului mediului un moment hotărâtor, deoarece ONU şi alte două organizaţii (Consiliul Europei şi Organizaţia Statelor Africane) au adoptat măsuri cu privire la degradarea mediului. Consiliul Europei care a adoptat în 1968 Declaraţia privind lupta împotriva poluării aerului, document adoptat în martie, acel an, CarthaEuropeană a Apei, adoptată în mai 1968, acordul european privind limitarea folosirii unor produse de spălare şi curăţare.

Organizaţia Statelor Africane a adoptat în septembrie 1968 Convenţia asupra Conservării Naturii şi a resurselor naturale, convenţie completată în anul 2003.

ONU: sub egida acestuia sau organizat mai multe conferinţe internaţionale cu privire la protecţia mediului. Adunarea Generală a adoptat rezoluţia 2.392 prin care s-a hotărât convocarea unei conferinţe mondiale asupra mediului. Prin rezoluţia amintită s-a stabilit desemnarea unui comitet special format din reprezentanţi a 27 de state membre care să pregătească desfăşurarea conferinţei. Astfel, sub egida ONU are loc prima Conferinţă Mondială pe probleme de mediu desfăşurată la Stockholm în 1972.

Organizarea şi desfăşurarea conferinţei: aceasta s-a desfăşurat în iulie, aceasta a reunit cel mai mare număr de participanţi de până atunci la o conferinţă mondială pe probleme de mediu (peste 6.000 de participanţi), din care 113 state reprezentate la nivel înalt, reprezentanţi ai mai multor organizaţii neguvernamentale, observatori ai organizaţiilor neguvernamentale, personalităţi invitate cu titlu individual (oameni de ştiinţă, personalităţi) şi peste 1.500 de ziarişti.

Scopul acestei conferinţe a fost examinarea problematicii cuprinse în aşa zisul dosar ecologic al Terrei. Probleme discutate:

1. consecinţele negative ale activităţii industriale, consecinţe manifestate în nivelul de poluare al apei, al aerului, al solului şi a fiinţelor vii;

2. perturbări ireversibile ale acgilibrului biologic ale Terrei;

3. distrugerea şi epuizarea unor rezurse neregenerabile;

4. invazia deşeurilor;

5. grave deficienţe în gestionarea mediului, deficienţe considerate periculoase

pentru calitatea vieţii;