Dreptul Mediului

NOTIUNEA DE MEDIU INCONJURATOR

Mediul inconjurator: notiune fundamentala care sta la baza ecologiei, ca stiinta fiind susceptibila in raport cu necesitatea punerii in valoare sau a protectiei factorilor de mediu de reglementare juridica.

Ecologie: “oikos” – mediu de viata, casa, adapost

“ logos” – stiinta.

Termenul este introdus in stiinta, in anul 1866 de biologul darwinist Haeckel, pentru a desemna studiul tuturor relatiilor plantelor si animalelor cu mediul organic si anorganic. Ca stiinta, biologia, foloseste o serie de date si metode furnizate de alte stiinte, precum: fizica, chimia, medicina, biologia, genetica, botanica, zoologia, biogeografia si altele.

In anul 1939 – 2 savanti englezi introduc termenul de “bioecologie” iar lucrari recente propun definitia ecologiei ca studiu al ecosistemelor, insemnand in mod teoretic ansamblul fenomenelor ecologice.

Biocenoza si biotipul: componenta structurala si functionala ale ecosistemelor. Termenii sunt folositi in Europa – mediul de viata al unei biocenoze.

Ecologia anglo-saxona si amenricani – habitat – inteles mai larg indica atat modul de viata al unei biocenoze cat si spatiul ocupat pe glob de o specie, populatie, individ.

Legea Protectiei Mediului defineste ecosistemul ca fiind complexul dynamic al comunitatii de plante si microorganisme si mediul lor lipsit de viata care interactioneaza intr-o unitate functionala.

Emil Racovita: defineste - mediul inconjurator ca fiind “ansamblul fenomenelor si energiilor lumesti care vin in contact cu o fiinta, de care depinde soarta acestora si care provoaca o reactie in asa zisa fiinta”.

In limbajul current: potrivit DEX – mediu – 2 acceptiuni:

1. cadrul de viata a individului;

2. ansamblul condiitilor susceptibile sa actioneze asupra organismelor vii si activitatii umane.

In Directiva Consiliului Europei – mediul este definit ca ansamblul format din apa, aer, sol, subsol, si relatiile dintre ele precum si relatiile dintre acestia si organisme.

Fata de acest inteles trebuie aratat ca definitia mediului ca obiect de protectie juridical ce trebuie subordonat acestui scop. Termenul de mediu trebuie analizat asa cum apare in diferite acte normative, in definitii pe plan national si international.

Resursele naturale – resursele neregenerabile (minerale si combustibilii fosili), resurse regenerabile (apa, atmosfera, sol, subsol, flora si fauna salbatica) si resursa permanenta (energia solara, eoliana, geotermica si a valurilor).

Legea Protectiei Mediului defineste mediul ca fiind ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei, format din aer, apa, sol, subsol, toate straturile atmosferei, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemul natural in interactiune, cuprinzand elementele enuntate anterior, inclusiv valori materiale si o parte din cele spirituale.

Obiectul dreptului mediului:

Dreptul mediului a aparut si s-a dezvoltat avand in vedere sarcini imediate si de perspectiva, incredintate de societate in functie de nevoile de protectie a diferitilor factori de mediu amenintata de civilizatie.

Doctrina prezinta 2 curente:

1. ramura autonoma;

2. ramura interdisciplinara, apropiata mai mult de dreptul agrar, funciar, administrativ, international. (Declaratia de la Stockholm a proclamat dreptul fundamental al omului la libera egalitate si la conditii de viata, satisfacute intr-un mediu a carui calitate sa-I permita sa traiasca in demnitate si bunastare si a prevazut obligatia generala a statelor de a imbunatatii calitatea mediului in folosul general prezent si viitor.

In doctrina romaneasca autoritatile care sustin caracteristica interdisciplinara a dreptului mediului au aratat ca acesta s-ar apropia mai mult de dreptul funciar cu care are in comun obiectul de reglementare cuprinzand obligatia de a face si a nu face, metoda de reglementare realizata prin norme cu caracter imperativ si finalitatea reglementata, anume asigurarea unui cadru ambient pentru activitatea economica si sociala. In favoarea autonomiei dreptului mediului s-au pronuntat autoritati distincte din diferite zone geografice diferite: Polonia, Ungaria, Franta, Italia, Canada, Anglia, Austria, sustin ca obiect dreptului mediului reuneste dialecte raporturi legate de 2 activitati fundamentale si crearea mediului.

Protectia: conceperea si adoptarea masurilor cu privire la mediul inconjurator susceptibil sa impiedice actiunea factorilor negativi care sa se menifeste atat in mediul natural cat si antropic.

Crearea exprima eforturile privind dezvoltarea factorilor care conditioneaza refacerea si reproductia atat a elementelor naturale ale peisajului cat si a mediului construit.

Doctrina internationala:

Aleksandr Kiss, fondatorul D al M = > supraramura de coordonare avand ca principala sarcina orientarea, reglementarea juridica din diferite sfere ale dreptului spre scopul urmarit: protectia si analiza mediului.

Desi autonomiei dreptului mediului se pot aduce unele amendamente, nu e o ramura autonoma.

Obiectul dreptului mediului = raport juridic referitor la utilizarea si conservarea resurselor naturale precum si cele privind dezvoltarea , …, calitatea si protectia mediului.