Dreptul Mediului

Imagine preview
(9/10 din 7 voturi)

Acest curs prezinta Dreptul Mediului.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 67 de pagini .

Profesor: Cristian Alexandru Constantinescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Cuprins

1. Noţiuni introductive
1.1. Scopul şi importanţa protecţiei mediului
1.2. Globalizarea şi mediul
1.3. Protecţia mediului şi strategia dezvoltării durabile
1.4. Integrarea României în Uniunea Europeană şi protecţia mediului
1.4.1. Problemele integrării europene
1.4.2. Capitolul mediu: perioade de tranziţie maxime
1.4.3. Concluzii
2. Legislaţia protecţiei mediului - instrument al ocrotirii pe cale juridică a mediului
2.1. Definirea dreptului mediului
2.2. Locul şi rolul dreptului mediului în ansamblul ramurilor de drept
2.3. Funcţiile dreptului mediului
2.4. Izvoarele dreptului mediului
2.5. Principiile dreptului mediului
2.5.1. Principiul precauţiei în luarea deciziei
2.5.2. Principiul acţiunii preventive
2.5.3. Principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural
2.5.4. Principiul „poluatorul plăteşte“
2.5.5. Principii adiţionale
2.5.6. Modalităţi de implementare a principiilor fundamentale şi a elementelor strategice
3. Dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat din punct de vedere ecologic
3.1. Recunoaşterea şi garantarea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat din punct de vedere ecologic
3.2. Consacrarea la nivel naţional şi internaţional
3.2.1. Consacrarea şi garantarea în legislaţia românească
3.2.2. Titularii dreptului la un mediu sănătos
3.2.3. Drepturile – garanţii ale dreptului la un mediu sănătos
3.2.4. Apărarea dreptului fundamental la un mediu sănătos prin instituţia Avocatului Poporului
3.2.5. Consacrarea dreptului fundamental la un mediu sănătos la nivel internaţional şi comunitar
3.2.6. Consacrarea dreptului la un mediu sănătos în Constituţiile statelor europene
4. Principalele repere ale apariţiei şi dezvoltării legislaţiei mediului în România
5. Elementele definitorii ale răspunderii juridice pentru faptele ce aduc prejudicii mediului
5.1. Noţiunea de răspundere în dreptul mediului
5.2. Răspunderea contravenţională
5.2.1. Generalităţi
5.2.2. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei
5.2.3. Procedura contravenţională
5.2.3.1 Constatarea contravenţiei
5.2.3.2. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale
5.2.3.3. Căile de atac
5.2.3.4. Executarea sancţiunilor contravenţionale
5.2.4.Contravenţii prevăzute în O.U.G. nr.195/2005 (Legea 265/2006) privind protecţia mediului
5.3. Răspunderea penală în dreptul mediului
5.3.1. Generalităţi
5.3.2. Răspunderea penală în dreptul mediului
5.4. Răspunderea civilă pentru prejudiciul ecologic
5.4.1. Consideraţii generale
5.4.2. Specificitatea prejudiciului ecologic
5.4.3. Răspunderea civilă pentru prejudiciul ecologic
5.4.4. Răspunderea de mediu
5.4.4.1.Noţiunea de prejudiciu asupra mediului
5.4.4.2.Competenţe în stabilirea si luarea măsurilor preventive şi reparatorii
5.4.4.3.Dreptul la actiune
5.4.4.4.Instrumente financiare
5.4.4.5.Cooperarea cu statele-membre ale UE
5.4.4.6.Sancţiuni aplicabile

Extras din document

1. Noţiuni introductive

Poluarea şi protecţia mediului sunt considerate printre cele mai importante probleme cu care se confruntă umanitatea la acest început de mileniu. Nu ştim să fi existat în istoria omenirii un început de veac cu mai multe dileme şi mai adânci sfidări, care asemenea unor şerpi cu clopoţei s-au strecurat în leagănul tuturor paradigmelor bântuite de criză, ca şi în zestrea marilor enigme ce ne-au însoţit prin vremuri. Henri Focillon, care s-a ocupat de paradigmele trecutului, menţionează că în cazul anului 1000 ele erau reductibile la alternativa „ ştiinţa demonică sau omul cultului”, pentru ca la începutul mileniului al III-lea, în virtutea unui efect de simetrie să apară o nouă alternativă: „ demonul ştiinţei sau cultul omului’’. Fireşte ceea ce şochează acum nu este misterul trecerii într-un nou mileniu, ci sunetul extrem de pur al acelor „clopoţei”... El ne avertizează conştiinţa asupra existenţei „marelui sindrom ecologic”, a iminenţei unor uriaşe răsturnări de valori, produse de agresiunile omului, deloc naive şi deloc trecătoare , asupra naturii. A opta pentru marile valori ale umanităţii, garante ale continuităţii noastre pe Pământ, înseamnă a pleda împotriva „ecocidului planetar”, care în mod paradoxal, a fost imaginat tocmai de om împotriva naturii umane însăşi... Aceasta este în fapt cea mai teribilă sfidare şi poate ultima! Este prin urmare necesar să se producă o mutaţie necesară : de la ipostaza de „agresor”, care distruge şi jefuieşte fără milă natura, la cea de protector, de ocrotitor al acesteea. Un protector care-şi propune, fără fals egoism, să integreze dezvoltarea cu protecţia şi conservarea patrimoniului natural. Supravieţuirea omenirii impune ca această acţiune să fie întreprinsă la nivel mondial, întrucât sfidările au escaladat de mult graniţele statelor, iar dilemele s-au ridicat cu mult peste preocupările câtorva naţiuni. A sosit prin urmare, implacabil, vremea „noilor alianţe”, aşa după cum s-a exprimat Ilya Prigogine.

1.1. Scopul şi importanţa protecţiei mediului

Mediul reprezintă „ansamblul elementelor fizice, chimice sau biologice, naturale şi artificiale, care condiţionează viaţa umană, animală sau vegetală, sau o specie“ (Le Petit Larousse, 2003). Mai pe scurt, mediul reprezintă ansamblul elementelor obiective şi subiective, care constituie cadrul de viaţă al unui individ.

Potrivit lui Saburo Okita, „mediul reprezintă factorul esenţial pentru continuitatea supravieţuirii speciei umane, iar prosperitatea omenirii pe termen lung este de neconceput dacă nu se poate asigura generaţiilor viitoare posibilitatea de a se bucura de binefacerile naturii“.

Odată cu apariţia şi amplificarea problemelor ecologice mediul devine obiectul interesului şi acţiunii publice.

Aşa după cum afirma Michel Prieur, mediul constituie astăzi o „noţiune cameleon“, cu semnificaţii şi dimensiuni specifice, iar enunţarea unei definiţii unitare pentru această noţiune este un deziderat pentru juriştii care activează în domeniul dreptului mediului. In O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, mediul este definit ca :

„Ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului“.

Definiţia mediului are importante implicaţii asupra dreptului mediului, prin elementele concrete pe care le oferă pentru juriştii implicaţi în actul juridico-administrativ.

Noţiunile de poluare şi deteriorare a mediului ocupă un loc central în cadrul vocabularului juridico-ecologic.

Poluarea este definită ca un „complex de fenomene care au modificat sau tind să modifice mediul în detrimentul echilibrului ecologic natural şi care afectează atmosfera, apele de suprafaţă ori subterane, mările şi oceanele, solul, vegetaţia, lumea animală şi colectivităţile umane“ (Dicţionarul Enciclopedic, vol. V, 2004).

În legislaţia românească actuală, poluarea este definită ca fiind „introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al unei activităţi desfăşurate de om, de substanţe, vibraţii, căldură şi/sau zgomot în aer, apă ori în sol, care pot aduce ori pot cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime).

Poluantul reprezintă „ modifică echilibrul constituenţilor prejudicii sănătăţii umane sau calităţii mediului, care pot dăuna bunurilor materiale acestuia sau al organismelor vii şi aduce orice substanţă solidă, lichidă, gazoasă, sub formă de vapori sau sub formă de energie, care, introdusă în mediu,modifică echilibrul constituienţilor acestuia sau al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale“.

Legea apelor nr. 107/1996 consideră poluarea „ca fiind orice alterare fizică, chimică, biologică sau depăşirea nivelului natural de radioactivitate, produsă direct sau indirect de activităţi umane, care o fac improprie folosirii normale în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni poluarea“.

În O.U.G. nr. 195/2005 se foloseşte şi o noţiune mai largă decât cea de poluare, care o înglobează, şi anume cea de „deteriorare a mediului“, care reprezintă „alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale ale mediului, reducerea diversităţii sau productivităţii biologice a ecosistemelor naturale sau antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calităţii vieţii, cauzate în principal de poluarea apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului“.

Principalele surse de poluare sunt: industria (extractivă, energetică, prelucrătoare), transporturile, agricultura şi marile complexe zootehnice, aglomerările urbane, experimentele nucleare, accidentele ecologice.

Protecţia mediului are drept scop păstrarea echilibrului ecologic prin combaterea poluării, în vederea menţinerii şi conservării patrimoniului natural, şi asigurarea condiţiilor de viaţă generaţiilor actuale şi viitoare. Din punct de vedere juridic ea se realizează prin instituirea anumitor obligaţii, stabilirea unor condiţii speciale şi stipularea unor interdicţii în cazul utilizării resurselor naturale şi desfăşurării activităţilor cu impact asupra mediului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Dreptul Mediului.pdf

Alte informatii

dreptul mediului-suport de curs an -II- UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” DIN IASI FACULTATEA DE DREPT DISCIPLINA DREPTUL MEDIULUI