Dreptul Mediului

1.1. Notiunea de mediu

Notiunea de mediu, notiune cameleon, cum este caracterizata de Michel Prieur , cunoaste nenumarate valente si este folosita cu întelesuri mai mult sau mai putin diferite în numeroasele medii ale societatii umane.

Oamenii de stiinta, economistii, juristii, politicienii, slujitorii artelor, sensibilizati de importanta covârsitoare a imperativului de protectie a mediului si a resurselor naturale, reliefeaza anumite aspecte ale mediului, care, de fapt, este unic.

Termenul de mediu ramâne, totusi, o notiune generala, dificil de sintetizat într-o definitie care sa satisfaca pe toata lumea.

Exista, însa, în mod obisnuit, doua sensuri diferite pe care le îmbraca expresia “mediul”. O prima acceptiune, izvorâta din stiintele naturii si aplicata societatii umane, deci o abordare ecologica (ansamblul de elemente si echilibre de facto care conditioneaza viata unui grup biologic); cealalta acceptiune, care este datorata limbajului arhitectilor si urbanistilor si care se refera la zona de contact între spatiul construit si mediul natural (deci între spatiul artificial si cel natural).

Aceste doua acceptiuni ale notiunii de mediu nu lasa, desigur, indiferenta calificarea sa din punct de vedere juridic. Asadar, pâna în prezent nu putem afirma ca mediul se bucura de o calificare juridica sau de un statut juridic unanim acceptat.

Creatie a doctrinei, a jurisprudentei si a reglementarilor juridice conventionale sau legale, notiunea de mediu cunoaste o relativa varietate si înregistreaza, totodata, o evolutie.

Astfel, pentru Comunitatile europene mediul reprezinta ansamblul elementelor care, în complexitatea relatiilor lor, constituie cadrul, ambianta si conditiile vietii oamenilor, astfel cum exista sau cum sunt percepute .

Subliniind caracterul dinamic al dispozitiilor legislative (dreptul pozitiv), trebuie sa punem în evidenta atât rolul doctrinei în fundamentarea notiunii, cât si rolul creator al jurisprudentei, care au contribuit la definirea mediului.

În dreptul italian, prima definitie a mediului, data în mod formal de Legea nr.349/1986, a provocat o ampla dezbatere în doctrina juridica. Pentru a interpreta cât mai exact continutul notiunii de mediu, Curtea Constitutionala (Decizia nr.210 din 28 mai 1987) a declarat ca exista o tendinta a legiuitorului de a parveni la o conceptie unitara care cuprinde toate resursele naturale si culturale, precizând: “Mediul înseamna conservarea, gestionarea rationala si ameliorarea conditiilor mediului natural (aer, apa, sol si toate celelalte componente), existenta si conservarea patrimoniului genetic terestru si acvatic, a tuturor speciilor vegetale si animale care vietuiesc în mediu în stare naturala si, în fine, fiinta umana cu toate manifestarile sale”.

Dar decizia Curtii Constitutionale Italiene cea mai cunoscuta în materie (din 30 decembrie 1987) si care da o definitie juridica mult mai precisa, în care se regasesc si ecourile doctrinei, afirma: “Mediul este considerat ca un bun imaterial unitar cu diferitele sale componente, fiecare dintre ele putând constitui, separat, un obiect de protectie; dar toate, în ansamblul lor, constituie o unitate”. Curtea explica în continuare ca mediul este protejat deoarece este o conditie care defineste calitatea vietii, el constituind habitatul natural în care omul traieste si activeaza, fiind absolut necesar colectivitatii. Protectia mediului se impune, de altfel, înainte de orice, prin dispozitii constitutionale (art.32 din Constitutia Italiana).

Aceasta idee este sustinuta si de doctrina belgiana care cauta sa defineasca mediul ca pe o constatare elementara având în vedere ca fiecare specie vie - fie ca este vegetala, animala sau umana - are nevoie de conditii naturale fundamentale care sa-i garanteze existenta si dezvoltarea. Este, deci, mediul fizic sau biologic - mediul înconjurator - în care poate gasi aceste conditii necesare.

Tot asemenea, Maurice Kamto , analizând dreptul mediului în Africa, subliniaza faptul ca nu exista o definitie generala unanim admisa în dreptul pozitiv. Unele texte nationale dând definitii partiale sau limitate la un obiectiv precis, nu se ajung, totusi, la o definitie globala.

Asa cum remarca M. Kamto, în acel moment Proiectul de Pact International privind Mediul si Dezvoltarea (Comisia U.I.C.N.) propunea o definitie generala în cadrul art.1 al acestuia prevazând ca "se întelege prin mediu materia în ansamblul sau, resursele naturale, inclusiv patrimoniul cultural si infrastructura umana indispensabila activitatilor social-economice".

O alta definitie juridica a mediului o ofera Conventia privind raspunderea civila pentru prejudiciile cauzate de activitati periculoase pentru mediu, redactata de Consiliul Europei si deschisa spre semnare la Lugano la 21 iunie 1993 si care, în cadrul definitiilor cuprinse de art.2 la punctul 10 mentioneaza:

“Mediul cuprinde:

- resursele naturale abiotice si biotice, cum sunt aerul, apa, solul, fauna si flora, precum si interactiunile între acesti factori;

- bunurile care compun mostenirea culturala; si

- aspectele caracteristice ale peisajului”.