Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova

Curs
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 162 în total
Cuvinte : 68558
Mărime: 224.93KB (arhivat)
Publicat de: Ioan Radu
Puncte necesare: 0

Extras din curs

1.1. Ecologie. Mediu. Resurse naturale

Tot mai des în discuţiile cetăţenilor, în discursurile mass-media, în rapoartele guvernamentale sînt abordate problemele ce apar în societate în urma declanşării crizei ecologice şi amplificarea efectelor ei. Apare aceasta fără îndoială în contextul caracterului ,,transformator al numeroaselor forme de poluare”, avînd rezonanţă cît pe plan naţional, atît şi internaţional.

Sarcina unică care este pusă constă în soluţionarea problemei privind evitarea poluării şi menţinerii echilibrului ecologic.

Evident un rol aparte în rezolvarea acestei probleme îi revine justiţiei, care este una dintre formele fundamentale ale activităţii statului, menită să aplice normele juridice, instaurînd şi supraveghind ordinea în societate, cu atît mai mult cu cît vicierea mediului este o consecinţă a activităţii umane.

Astfel, de la corelaţia mediu-natură-om vom încerca să stabilim în ce măsură omul poate influenţa mediul şi în ce mod dreptul poate reglementa această acţiune.

Ecosfera – un sistem global şi de înaltă complexitate ce cuprinde totalitatea obiectelor şi factorilor materiali existenţi, care se află într-o strînsă interdependenţă şi care s-au constituit pe parcursul a milioane de ani.

Legile fundamentale ale ecosferei (Barri Commoner):

- În natură toate sînt legate de toate, fapt ce adevereşte că toate procesele se află într-o legătură de lanţ.

- Totul trebuie să ducă undeva – în natură nimic nu e de prisos şi totul îşi găseşte utilizare.

- Natura este cel mai înţelept ,,gospodar” – capacitatea de a aranja lucrurile anume în aşa fel încît să satisfacă necesităţile tuturor celor ce participă la desfăşurarea proceselor în ecosferă.

- Totul are un preţ – răsplata nu se evită, ci se amînă.

,,Ecologie” din greacă oykos = loc, lăcaş, adăpost, casă;

logos = vorbire, ştiinţă.

Pentru prima dată acest termen a fost utilizat de către biologul german Ernst Haekel în 1866, în lucrarea sa ,,Morfologia organismelor”, unde studiază relaţiile dintre animale şi modul lor organic şi neorganic.

Ecologia – ştiinţă ce studiază interacţiunea dintre organismele vii şi mediul lor de existenţă.

Mediu – totalitatea lucrurilor, fenomenelor, influenţelor de natură să cauzeze schimbări de diferit ordin în activitatea umană şi a omului însuşi, precum şi cele ce nu provoacă influenţă, dar pot fi influenţate de către om, precum şi cele ce nu provoacă influenţă şi nu pot fi influenţate de om, dar formează un anturaj al vieţii lui.

Mediu – totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţi umane, care în strînsă legătură, interacţiune influenţează echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă pentru om şi cele de dezvoltare a societăţii umane.(E. Lupan)

Noţiunea de mediu poate fi examinată:

- În sens restrîns: punct de reper pentru ,,tot ce ne înconjoară” serveşte omul (mediu uman).

- În sens larg: totalitatea factorilor biotici, abiotici şi atropici în raport cu un obiect (grup de obiecte) şi care (factorii) se găsesc într-o strînsă interdependenţă cu acest obiect (grup).

În scopul evitării eventualelor confundări ale termenilor ,,natură” - ,,mediu” este necesar de a stabili prin ce diferă sensul lor.

Termenul ,,natură” cuprinde în sine totalitatea factorilor abiotici şi biotici [omul].

Termenul ,,mediu” cuprinde totalitatea factorilor naturali [fenomenele antropice – create de om].

Deci, termenul ,,mediu” are un sens mai cuprinzător.

Resurse naturale – obiectele, fenomenele, condiţiile naturale şi alţi factori, utilizabili în trecut, prezent şi viitor pentru consum direct şi indirect, care au valoare de consum şi contribuie la crearea de bunuri materiale şi spirituale.

Legea privind resursele naturale nr. 1102-XII din 06.02.1997 // MO nr. 40 din 19.06.1997.

Resursele naturale se folosesc sau pot fi folosite ca mijloace de muncă, surse de energie, de materie primă şi de materiale, nemijlocit ca obiecte de consum şi recreare, ca bancă a fondului genetic sau sursă de informaţii despre lumea înconjurătoare.

Clasificarea resurselor naturale :

1. Resursele naturale renovabile şi resursele naturale nerenovabile

Resursele naturale care regenerează în circuitul substanţelor din biosferă sau pot fi întregite artificial într-o perioadă de timp comensurabilă cu termenul lor de consum (cu ritmul de activitate economică a omului) sînt resurse naturale renovabile.

Preview document

Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 1
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 2
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 3
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 4
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 5
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 6
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 7
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 8
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 9
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 10
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 11
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 12
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 13
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 14
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 15
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 16
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 17
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 18
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 19
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 20
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 21
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 22
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 23
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 24
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 25
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 26
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 27
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 28
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 29
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 30
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 31
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 32
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 33
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 34
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 35
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 36
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 37
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 38
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 39
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 40
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 41
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 42
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 43
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 44
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 45
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 46
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 47
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 48
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 49
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 50
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 51
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 52
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 53
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 54
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 55
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 56
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 57
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 58
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 59
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 60
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 61
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 62
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 63
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 64
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 65
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 66
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 67
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 68
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 69
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 70
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 71
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 72
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 73
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 74
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 75
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 76
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 77
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 78
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 79
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 80
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 81
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 82
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 83
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 84
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 85
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 86
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 87
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 88
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 89
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 90
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 91
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 92
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 93
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 94
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 95
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 96
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 97
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 98
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 99
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 100
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 101
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 102
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 103
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 104
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 105
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 106
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 107
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 108
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 109
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 110
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 111
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 112
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 113
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 114
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 115
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 116
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 117
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 118
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 119
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 120
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 121
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 122
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 123
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 124
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 125
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 126
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 127
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 128
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 129
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 130
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 131
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 132
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 133
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 134
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 135
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 136
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 137
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 138
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 139
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 140
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 141
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 142
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 143
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 144
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 145
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 146
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 147
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 148
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 149
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 150
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 151
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 152
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 153
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 154
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 155
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 156
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 157
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 158
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 159
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 160
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 161
Dreptul mediului după legislația Republicii Moldova - Pagina 162

Conținut arhivă zip

  • Dreptul Mediului dupa Legislatia Republicii Moldova.doc

Alții au mai descărcat și

Norme conflictuale în domeniul falimentului internațional

1. Sediul reglementarii In materia falimentului international legiuitorul roman a a adoptat un act normativ cu aceasta destinatie - Legea nr.637/...

Modificarea Societății Comerciale

Condiţiile economice pot determina modificarea societăţii comerciale; astfel asociaţii pot considera utilă mărirea sau reducerea capitalului...

Drept Comunitar

Drept comunitar Sfarsitul celui de al doilea razboi mondial a gasit tarile din Europa intr-o stare de dezbinare totala cauzata de apartenenta la...

Dreptul Mediului

- termenul “mediu”( – folosit pt prima data in sec XIX) = ambianta naturii, a tuturor vietuitoarelor (provine de la britanici – environement) - in...

Infracțiunea

Infractiunea – este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. Trasaturi – fapta care prezinta...

Comunitar

CAP. I. PROCEDURA DE INFRINGEMENT - procedura de infringement se refera la recursul in neindeplinirea obligatiilor asumate de catre statele...

Notițe de curs la disciplina dreptul locativ în Republica Moldova

Tema I: Întroducere în dreptul locativ. Subiecte: 1. Noţiuni de drept locativ. Obiectul şi domeniul de studiu al dreptului locativ. 2....

Obiectul și Principiile Specifice Urmării Penale

I.1. Obiectul şi principiile specifice urmării penale §1. Urmărirea penală ca primă fază a procesului penal român 1) Desfăşurarea procesului...

Te-ar putea interesa și

Evaluarea Bunurilor Imobile în Scop de Ipotecă în Municipiul Bălți

ÎNTRODUCERE Teza dată denotă un şir de fenomene în domeniul evaluării bunurilor imobile în scop de ipotecă. În cuprinsul ei vom găsi un şir de...

Impactul parteneriatului școală-familie extinsă în formarea calităților morale la elevii de vârstă școlară mică din orfelinate

Introducere Actualitatea temei. Nu este posibilă formarea personalitătii fără a tine seama de aspectul care ar trebui să domine întreaga noastră...

Protecția Socială a Copiilor Orfani

Introducere Însoţind omul în întreaga lui existenţa familia s-a dovedit a fi una dintre cele mai vechi şi mai stabile forme de comunitate umană,...

Imaginea - Factor Important de Poziționare a Întreprinderii pe Piață

Introducere Actualitatea temei: Orice întreprindere vinde odată cu produsul ei, propria imagine: vinde speranţe, idei, sentimente, valoare. În...

Contractul de schimb

INTRODUCERE Actualitatea temei investigate. Teza de an cu tema Contractul de schimb, reprezintă o analiză teoretico-normativă şi practică privind...

Marketingul serviciilor bancare și marketingul bancar în Republica Moldova

Aparitia si dezvoltarea serviciului bancar in lume Istoria sistemului bancar isi găseşte originile in trecutul îndepărtat. Exista marturii foarte...

Rezervația Biosferei în Delta Dunării - Protecția Mediului European

Rezervaţia Biosferei în Delta Dunării – protecţia mediului european Uniunea Europeană s-a implicat în protecţia mediului înconjurător abia în anii...

Răspunderea administrativă

1.1 Raspunderea administrativa este o forma a raspunderii juridice, alaturi de raspunderea civila si de cea penala. Aceasta raspundere intervine in...

Ai nevoie de altceva?